#CentenarulMariiUniri Cardinalul Lucian: Statul român nu s-ar fi articulat în formele actuale fără contribuţia Bisericii Greco-Catolice
Statul Român, identitatea naţională şi cultura română nu s-ar fi "articulat" în formele actuale fără contribuţia Bisericii Greco-Catolice, deoarece "fără Unirea (religioasă cu Biserica Romei - n.r.) de la 1700, nici Unirea de la 1918 nu ar fi existat", a susţinut Cardinalul Lucian în mesajul pe care l-a rostit în cadrul unei conferinţe găzduite de Parohia "Sfântul Spirit" din Alba Iulia, eveniment la care au fost prezenţi toţi episcopii greco-catolici.
"1 Decembrie 1918 este momentul culminant şi împlinirea idealului de veacuri al tuturor celor care poartă în vinele lor mândria de a fi urmaşii Romei. Suntem încredinţaţi că fără contribuţia Bisericii Greco-Catolice, Statul Român, identitatea naţională şi cultura română nu s-ar fi articulat în formele pe care le cunoaştem astăzi, pentru că 'fără Unirea de la 1700, nici Unirea de la 1918 nu ar fi existat', a declarat Cardinalul Lucian în cuvântarea rostită, joi seara, în faţa participanţilor la conferinţa "Contribuţia Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice la Marea Unire".
Cardinalul Lucian a amintit că termenul de "naţiune română" a fost introdus pentru întâia oară de către episcopul greco-catolic Ioan Inocenţiu Micu Klein, la 1737.
"Nu putem şi nu trebuie să uităm că Episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron avea să deschidă la Blaj, pe 11 octombrie 1754, primele şcoli sistematice româneşti, şcoli care au format conştiinţa naţională românească. Nu putem şi nu trebuie să uităm că Biserica Greco-Catolică s-a implicat în convocarea Adunării Naţionale din 3/15 mai 1848 de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. Aici s-a strigat pentru prima dată 'Noi vrem să ne unim cu ţara'. În Catedrala din Blaj, Simion Bărnuţiu, a proclamat la 14 mai 1848 celebrul discurs care a devenit platforma de gândire pentru acea Adunare în care s-a pledat pentru libertate naţională şi socială, precum şi necesitatea unităţii românilor", a spus Cardinalul Lucian.
El a menţionat că, în 5/18 octombrie 1918, Alexandru Vaida-Voevod, greco-catolic, a spus în Parlamentul din Budapesta că naţiunea română din Austro-Ungaria este "liberă de orice înrâurire străină" să-şi aleagă "aşezarea ei printre naţiunile libere".
Cardinalul a subliniat că nu trebuie uitat faptul că cel care la 1 Decembrie 1918 a dat citire Rezoluţiei Adunării Naţionale de la Alba Iulia a fost episcopul greco-catolic Iuliu Hossu.
"Astăzi, la împlinirea unui veac de la acel moment după care au suspinat înaintaşii noştri, cuvine-se a aminti faptul că Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, profund ancorată în realitatea şi în simţirea poporului român, crede şi speră în continuare în viitorul patriei. (...). La fel ca la Alba-Iulia în 1918, Biserica Greco-Catolică crede şi astăzi în unitate şi în frăţietate, manifestând în fiinţa ei comuniunea ei cu neamul românesc", a mai spus Cardinalul Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a organizat, în cursul serii de joi, un moment cultural prilejuit de Centenarul Marii Uniri, în Parohia "Sfântul Spirit" din Alba Iulia. Au fost prezenţi toţi episcopii greco-catolici din ţară, alături de preoţi şi credincioşi. Conferinţa cu titlul "Contribuţia Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice la Marea Unire" a fost susţinută de către decanul şi prodecanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj Napoca, Ovidiu Ghitta, respectiv Ioan Marius Bucur. AGERPRES/(AS - autor: Marinela Brumar, editor: Nona Jalbă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









