Ceremonii religioase, în judeţul Constanţa, de Bobotează şi de Sf. Ion

Boboteaza şi Soborul Sfântului Ioan Botezătorul vor fi marcate, în judeţul Constanţa, printr-o serie de ceremonii religioase, care au loc de vineri până duminică, informează Arhiepiscopia Tomisului, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Seria de ceremonii începe vineri, în ajunul Bobotezei. Atunci, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, va oficia, la ora 5,00, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Constanţa. La ora 7,00, arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de Sfinţire Mare a Apei, slujbă identică cu cea oficiată în ziua de Bobotează. Apa sfinţită va fi îmbuteliată, pe parcursul zilei, în 150.000 de PET-uri ce vor fi oferite credincioşilor constănţeni de Bobotează.
La ora 10,00, ierarhul Tomisului va fi prezent la penitenciarul Poarta Albă, unde va oferi angajaţilor şi deţinuţilor sticluţe cu agheasmă mare, va rosti un cuvânt de învăţătură celor privaţi de libertate şi le va citi rugăciuni pentru dezlegarea şi iertarea păcatelor, arată sursa citată.
La ora 14,00, arhiepiscopul Tomisului va merge la schitul "Prodromiţa", situat lângă localitatea Hârşova, ce are ca hram secundar "Botezul Domnului". De aici, acesta va merge în procesiune, împreună cu preoţii şi credincioşii, la malul Dunării, în zona Căpităniei Hârşova, unde va fi oficiată slujba de Sfinţire Mare a Apei. Apoi, ierarhul va arunca trei cruci în apa Dunării, ce vor fi recuperate de către tineri curajoşi.
Sâmbătă, când este celebrat Botezul Domnului, arhiepiscopul Tomisului va oficia, începând cu ora 8,40, Sfânta Liturghie la Catedrala "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Constanţa. La ora 11,15, va porni în tradiţionala procesiune de Bobotează, de la Catedrală până la Cazinoul Constanţa.
La ora 12,00, ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia slujba de Sfinţire Mare a apei pe faleza Cazinoului. La sfârşitul acesteia, arhiepiscopul va arunca trei cruci în apele mării, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului.
La ora 14,45, arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de Sfinţire Mare a apei la debarcaderul din localitatea Ovidiu, după care, la ora 16,00, va avea loc slujba Vecerniei la biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din Techirghiol, care-şi serbează hramul a doua zi.
Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe 6 ianuarie Botezul lui Iisus Hristos sau Boboteaza. Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan şi a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul.
Rânduiala bisericească prevede ca în această zi preoţii să meargă pe malul unei ape şi să oficieze slujba sfinţirii. Totodată, după slujbă, pentru a sublinia prezenţa Sfintei Treimi în apa Iordanului, preoţii aruncă trei cruci în apă.
Duminică, în ziua în care este prăznuit Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, începând cu ora 9,00, arhiepiscopul Tomisului va oficia sfânta liturghie la Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din localitatea Constanţa, mai arată arhiepiscopia în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/Episcopia Greco-Catolică Maramureș: Exercitarea dreptului la vot este o datorie morală
Votul este expresia democrației, iar exercitarea dreptului de vot reprezintă responsabilitatea față de viitorul țării, se arată, miercuri, într-un mesaj adresat credincioșilor pe pagina de socializare de către Episcopia Greco-Catolică Maramureș. 'A vota este un drept civic recunoscut prin Constituție. Dreptul fiecărui cetățean la vot și exercitarea l
Prezidențiale2025/Episcopii catolici din România: Alegerile prezidențiale privesc mai mult ca oricând viitorul țării și al democrației
Episcopii romano-catolici și greco-catolici din România transmit un îndemn pentru participarea la votul pentru alegerile prezidențiale de duminica viitoare, subliniind că acestea 'privesc mai mult ca oricând viitorul țării și al democrației'. 'A vota este un drept civic recunoscut prin Constituție. Dreptul fiecărui cetățean la vot
Mureș: Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor, la împlinirea a 1.700 de ani de la Sinodul de la Niceea
Reprezentații cultelor Evanghelic, Reformat, Ortodox, Romano-Catolic, Unitarian și Greco-Catolic se vor ruga împreună la Sighișoara, timp de șase zile, în cadrul evenimentului tradițional 'Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor', inițiat în urmă cu mai mulți ani de către Biserica Evanghelică C. A., ediția actuală fiind dedi
Iași: Pelerinaj cu moaștele Sfântului Pantelimon la Mănăstirea Hadâmbu, în perioada 16-23 mai
Cu prilejul aniversării a 35 de ani de la reînființare, la Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași va fi expusă, în perioada 16-23 mai, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Racla va fi adusă în așezarea monahală din Dealul Mare vineri, la ora 17:00, de la Mănăstirea 'I
Prezidențiale2025/ Biserica Ortodoxă Română își reafirmă neutralitatea în alegeri
Patriarhia Română a transmis, duminică, un comunicat de presă în care arată că Biserica Ortodoxă Română își 'reafirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale'. 'Biserica Ortodoxă Română își reafirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale, prin delimitarea de o
Patriarhul Daniel l-a primit în vizită de rămas bun pe Ambasadorul Republicii Iranului la București
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, l-a primit vineri, 9 mai, în vizită de rămas bun, la Reședința Patriarhală, pe ambasadorul Republicii Iranului la București, Sadat Meidani, informează Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Potrivit sursei citate, la începutul întrevederii, Patriarhul Rom
Patriarhul Daniel - mesaj pentru Papa Leon: Suntem pe deplin convinși că veți continua să promovați dialogul
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj de felicitare Sanctității Sale Papa Leon al XIV-lea, în care își exprimă deplina convingere că noul Suveran Pontif va continua să promoveze 'spiritul dialogului, al păcii și al cooperării între Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă'.
PF Daniel: Aniversarea Centenarului Mitropoliei Basarabiei - ocazie de evidențiere a importanței demnității și unității de neam, limbă și credință
Aniversarea Centenarului Mitropoliei Basarabiei constituie o zi de recunoștință pentru toți cei care au susținut și au adus contribuția lor la înființarea acesteia și o ocazie de evidențiere a importanței demnității și unității de neam, limbă și credință între românii aflați de o parte și de alta a Prutului, transmite Patriarhul Bisericii Ortodoxe R
BOR: Problemele de disciplină canonică se rezolvă prin cerere de apel sau de recurs la instanțele bisericești superioare
Problemele de disciplină canonică în Biserica Ortodoxă Română și aplicarea de către Consistoriile Eparhiale a unor sancțiuni disciplinare se rezolvă nu prin mesaje video publice, ci prin cerere scrisă de apel sau de recurs depusă la instanțele de judecată bisericești superioare, precizează Patriarhia Română, joi, în legătură cu cazul caterisir
Bihor: Expoziția foto-documentară itinerantă 'Fericiții episcopi martiri greco-catolici români', la Oradea
Expoziția foto-documentară itinerantă 'Fericiții episcopi martiri greco-catolici români' va fi vernisată joi, 8 mai, ora 12, în Muzeul Orașului Oradea, din Cetate, pentru a putea fi vizitată până în 21 mai a.c. Cu acest prilej va fi lansat și albumul bilingv român-englez 'Fericitul Valeriu Traian Frenț
Sfântă Liturghie ''Pro Eligendo Romano Pontifice'' - miercuri la Catedrala Sf. Iosif din București
O Sfântă Liturghie ''Pro Eligendo Romano Pontifice'' (pentru alegerea Pontifului Roman) va fi oficiată miercuri, de la ora 18:30, la Catedrala Sf. Iosif din București. ''În unire cu Biserica Universală, ne rugăm ca Duhul Sfânt să îi inspire pe cardinalii electori în alegerea celui care va f
Brăila: Adunarea Generală a Federației Filantropia, în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Arhiepiscopia Dunării de Jos găzduiește, în perioada 5-7 mai, lucrările Adunării Generale a Federației Filantropia, eveniment care se desfășoară la sediul Așezământului socio-medical 'Sfântul Mare Mucenic Pantelimon' din stațiunea Lacu Sărat. 'Programul a debutat ieri seară, în Capela 'Sfântul Mare Mucenic Pantelim
Primul Arhiepiscop Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord va fi întronizat sâmbătă la Londra
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, primul Arhiepiscop Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, va fi întronizat, sâmbătă, la Catedrala Arhiepiscopală 'Sfântul Mare Mucenic Gheorghe' din Londra, Marea Britanie. Sfânta Liturghie și ceremonia de întronizare vor fi oficiate începând cu ora 9:00 de
Prezidențiale2025/ Patriarhul Daniel s-a prezentat la urne; a votat la o secție din Capitală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a votat, duminică după-amiază, la primul tur al alegerilor prezidențiale. Patriarhul a ajuns în jurul orei 17:30 la secția de votare amenajată în cadrul Școlii Gimnaziale 'Ienăchiță Văcărescu' din Capitală, unde și-a exercitat dreptul de a alege, informează Agenția de
CORECTURĂ Tulcea: Catedrala ortodoxă din Sulina caută sprijin financiar pentru reabilitare
În știrea cu titlul 'Tulcea: Catedrala ortodoxă din Sulina caută sprijin financiar pentru reabilitare', difuzată duminică, la ora 9:07, pe fluxurile Culte și Muntenia, în al doilea, al treilea și al optulea paragraf se va citi corect Marian Măcăilă Ivanov, în loc de Marian Mihăilă Ivanov. Retransmitem știrea în forma cor