PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS
Dr. Irineu,

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOPUL CRAIOVEI ŞI MITROPOLITUL OLTENIEI

2017

PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,
PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA CRAIOVEI
HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Cu fiecare an, de Crăciun, ne grăbim să preamărim nespusa milostivire a lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu, Doritul de toate popoarele, 'S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor' (Filipeni 2, 7). Născându-Se de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, Creatorul Universului a venit cu bunăvoinţă şi negrăită iubire în viaţa noastră. De la naşterea Sa, El este aproape de noi, strălucirea Lui încurajându-ne să-L iubim şi să-L adorăm. El vine la noi ca Prunc, pentru ca noi să ne unim cu El şi să putem să ne sfinţim prin harul Său. După ce S-a născut, şi imediat ce îngerii L-au binevestit păstorilor, aceştia din urmă s-au hotărât să meargă la Betleem să-L cunoască pe Mesia (cf. Luca 2, 15). O sfântă dorinţă îi îndemna să vadă într-o iesle pe Pruncul mântuitor, despre care îngerii spuseseră că este Hristos Domnul. Marea bucurie atinsese inima lor şi le dădea aripi să ajungă la peşteră, unde era Pruncul Iisus, cât mai repede. Graba şi bucuria lor de a ajunge la Dumnezeu rămân modele ale modului în care oamenii trebuie să lucreze dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. De la păstori lumea a învăţat cum trebuie să se grăbească spre cele ale lui Dumnezeu. De atunci, pentru cei atinşi de bucuria mântuitoare, chemarea lui Dumnezeu este realitatea cea mai importantă, Unicul care este cu adevărat 'Calea, Adevărul şi Viaţa' (Ioan 14, 6).

Iubiţi părinţi, fraţi şi surori,

Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om ca să ne arate valoarea adevăratei libertăţi şi a păcii interioare şi exterioare omului. Aceste valori au preocupat pe oameni încă de la începutul creaţiei. De când omul a ieşit din mâinile Creatorului a reflectat dintotdeauna asupra raportului dintre libertate şi pace, pe care a şi încercat să le manifeste în ordinea socială, bazată pe legi, pe drepturi şi pe obligaţii. Astăzi, spre deosebire de societăţile trecute, societatea noastră acordă o prioritate deosebită drepturilor şi libertăţilor individuale, dar, din păcate, nu a înţeles aceste drepturi printr-o referinţă la valorile credinţei în Dumnezeu şi la vocaţia ontologică a omului. Deşi libertatatea este o temă fundamentală care a preocupat omenirea de-a lungul timpului, totuşi nu avem nici până acum o definiţie comună a libertăţii. Există o distincţie între libertatea naturală a omului - înţeleasă ca posibilitate de alegere liberă între bine şi rău - şi libertatea socială, acordată omului de către societate. Cu toate acestea, libertatea naturală şi libertatea socială nu reprezintă libertatea spirituală deplină, descoperită lumii de Mântuitorul Iisus Hristos şi dăruită celor ce cred în El.

Libertatea, în care omul era chemat să se desăvârşească, s-a deteriorat prin căderea strămoşilor noştri Adam şi Eva din comuniunea de viaţă cu Dumnezeu, Creatorul universului şi al omului. Ea a fost coruptă prin neascultarea de Dumnezeu. Atunci, omul a voit să fie ca Dumnezeu, dar a uitat de chemarea Lui şi s-a despărţit de Cel Care este Viaţa şi Părintele său. Şi pentru că oamenii au moştenit firea lui Adam cel vechi (cf. Romani 5, 12), libertatea a rămas pervertită de păcat. Primind această comoară risipită şi coruptă, omu a trăit libertatea egoist şi posesiv, neştiind să iubească deplin şi permanent pe Dumnezeu şi pe toţi oamenii (cf. Romani 7, 19). La această nenorocire s-a adăugat şi influenţa duhurilor răutăţii (cf. Efeseni 6, 12), care au îndeamnat pe om la necredinţă şi la neascultare de Dumnezeu, precum şi la ură faţă de aproapele. Libertatea omului, pervertită de păcat, a păstrat orizontul morţii. Fără îndoială, cel mai mare obstacol al libertăţii omului este moartea, aceasta opunându-se dorinţei omului de a trăi veşnic în relaţie cu lumea văzută şi cu lumea nevăzută (I Corinteni 15, 26).

Mulţumită Providenţei Divine, Tatăl nostru cel ceresc ne-a salvat de la moarte şi ne-a dăruit libertatea sfântă prin Întruparea Fiului Său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Domnul slavei a biruit prin Moarte şi Înviere păcatul, iadul şi moartea, dăruind omului libertatea şi pacea deplină de a iubi pe Dumnezeu şi pe semeni săi. El S-a făcut om, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, pentru a ne elibera de păcat şi de moarte, puteri ce constituiau obstacole majore ale libertăţii omului în calea desăvârşirii. Sfântul Apostol Pavel a subliniat acest fapt, spunând că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om 'ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul şi să izbăvească pe aceia pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa' (Evrei 2, 14-15). În această lucrare mântuitoare, Domnul Iisus Hristos, ascultând întru totul de Dumnezeu Tatăl, ne-a eliberat din robia morţii şi a diavolului, înălţându-ne la starea de 'fii ai slavei lui Dumnezeu' (Romani 8, 21). Prin aceste acte îndumnezeitoare, Domnul şi Dumnezeul nostru ne-a dăruit viaţă, iertarea păcatelor şi înfierea Tatălui ceresc. La aceastea suntem chemaţi să participăm prin Sfântul Botez şi prin Tainele Bisericii. Această viaţă nouă spirituală este conformă promisiunii Mântuitorului Iisus Hristos, Care a zis: 'Eu sunt Învierea şi Viaţa, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi' (Ioan 11, 25). Evident, în Biserică credinciosul dobândeşte, prin harul Duhului Sfânt, pacea, şi libertatea şi viaţa veşnică proprie fiilor lui Dumnezeu. Referindu-Se la această libertate, Domnul Iisus Hristos a spus ucenicilor Săi: 'Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi' (Ioan 8, 32). Fără îndoială, adevărul despre care vorbeşte Domnul Hristos este El însuşi, Cel care a realizat în Sine comuniunea de iubire între Dumnezeu şi noi. Pentru că El este 'Calea, Adevărul şi Viaţa', nimeni nu poate veni la Dumnezeu-Tatăl dacă nu s-a unit cu Fiul (cf. Ioan 14, 6). Deci, Mântuitorul Iisus Hristos este pacea şi libertatea noastră, iar Adevărul ultim este Viaţa veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi. Şi întrucât Duhul Adevărului este Duhul Sfânt (cf. Ioan 14, 26; 15, 26; 6, 13-14), iar 'unde este Duhul Domnului acolo este libertatea' (II Corinteni 3, 17), creştinii pot înţelege 'libertatea drept acoperământ al răutăţii' (I Petru 2, 16), cum ne spune Sfântul Apostol Petru. Pentru creştini, pacea şi libertatea spirituală sunt dar şi chemare pentru a căror continuitate şi la a căror împlinire credincioşii se ridică după ce au luptat cu ei înşişi şi cu duhurile rele, prin rugăciune, pocăinţă şi post. Această libertate desăvârşită în asceză nu este numai a monahilor, ci şi a credincioşilor mireni care au întemeiat familii, au dat naştere la copii şi i-au crescut în credinţă şi în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Prin urmare, pacea şi libertatea deplină, oferită lumii prin naşterea Domnului, sunt un dar al Tatălui ceresc dar şi rodul luptelor duhovniceşti pentru a rămâne în comuniune cu Dumnezeu şi în iubire faţă de oameni.

Desigur, pacea şi libertate de a fi permanent în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi cu oamenii, se cultivă numai în Biserică, Trupul tainic al Domnului, plin de har şi de adevăr. Acest organism cuprinde pe toţi oamenii care caută pe Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor şi trupurilor noastre. În Biserică, Duhului Sfânt ne imprimă în aceste daruri şi ne sporeşte tot harul primit prin credinţa în Mântuitorul Hristos. În felul acesta, ca izvor de pace, bucurie şi fericire, 'libertatea pe care ne-o dă Duhul Sfânt merge mână în mână şi creşte cu viaţa noastră spirituală' (Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, Bucure?ti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2010, p. 326). Ca atare, credinciosul este liber şi în pace cu Dumnezeu şi cu aproapele numai în Biserică, deoarece numai aici poartă în sufletul său iubirea, pacea şi bucuria adevărate, devenind mărturisitor în lume şi misionar al iubirii lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc. Chiar dacă uneori este asuprit şi torturat, omul poate dobândi de la Dumnezeu, prin rugăciune multă, o mare libertate şi o pace negrăită a sufletului, puterea de a mărturisi credinţa cea adevărată şi puterea de a ierta pe cei care-l persecută, asemenea martirilor din veacurile trecute. De bună seamă, într-o lume în care pacea, interioară şi exterioară, este pusă la încercare în foarte multe moduri, Biserica vine, asemenea unui far călăuzitor, care arată direcţia cea bună, pentru a le inspira oamenilor prietenia, împreună-lucrarea, înţelegerea şi încrederea reciprocă, caracteristici ale adevăratei libertăţi. Omul vindecat de păcate promovează sinceritatea în relaţiile interpersonale, respectul faţă de fratele său, cinstea, curăţia de patimi şi renunţarea la interesul personal. Chiar dacă este vulnerabil şi are nevoie de sprijin, omul care rămâne în Biserică, este salvat prin grija şi ajutorul confraţilor săi. Lucrarea tuturor mădularelor păstrează acelaşi cuget duhovnicesc şi fiecare este întărit spre asemănarea cu Hristos, modelul şi năzuinţa fiecărui credincios. Pentru această împreună-lucrare stau mărturie monahismul ortodox şi a comunităţile parohiale, cu activităţile multiple pe care aceasta le desfăşoară.

Preaiubiţi părinţi, fraţi şi surori,

Sfântul Evanghelist Luca ne istoriseşte aproape fugitiv că pentru Preasfânta Fecioara Maria şi Dreptul Iosif nu era loc la casa de oaspeţi. Inevitabil, în sufletul fiecăruia dintre noi se naşte întrebarea privind răspunsul pe care l-am da, dacă ei ar bate la uşa noastră. Ar fi loc în sufletul nostru şi în casa noastră pentru Pruncul mântuitor? Sfântul Ioan Evanghelistul, aprofundând această lipsă de ospitalitate a lumii şi a fiecăruia dintre noi, spunea profetic: 'A venit la ai Săi şi ai Săi nu l-au primit' (Ioan 1, 11).

Din cele spuse de Sfinţii Evanghelişti, putem intui criza morală a vremurilor noastre: avem loc cu adevărat pentru Dumnezeu în inimile noastre, atunci când El încearcă să intre la noi? Avem timp şi spaţiu pentru El? Oare nu este respins de noi chiar Dumnezeu? Această problemă începe, în primul rând, cu faptul că omul de astăzi n-are timp pentru Dumnezeu. Cu cât se poate mişca mai repede şi cu cât devin mai eficiente instrumentele care ne fac să economisim timp, cu atât avem mai puţin timp la dispoziţie pentru credinţă şi pentru sufletul nostru. Efectiv, dacă stăm să socotim bine, timpul nostru este deja consumat pentru altceva.

Mai avem oare timp şi loc pentru Dumnezeu în gândirea noastră, în inima noastră, în sufletul nostru? După felul cum trăim şi gândim, chiar dacă Dumnezeu ar bate la uşa sufletului nostru, este îndepărtat de fiecare dată pentru o preocupare lumească. Concret, faptele noastre arată că nu există loc pentru El, nici în simţirea şi nici în voinţa noastră. Noi ne vrem pe noi înşine, vrem lucrurile care se pot atinge, căutăm fericirea pământească, lucrăm pentru succesul proiectelor noastre personale minore. Suntem într-atât de plini de noi înşine, încât nu rămâne nici un loc pentru Dumnezeu. Fireşte, nici pentru ceilalţi nu există spaţiu: nici pentru familie, nici pentru copii, nici pentru săraci, nici pentru străini. Pornind de la aceste constatări dureroase, ne dăm seama cât de necesar este îndemnul Sfântului Apostol Pavel: 'Schimbaţi-vă prin înnoirea minţii!' (Romani 12, 2). Fericitul Apostol vorbeşte clar despre înnoire, despre deschiderea minţii noastre pentru Dumnezeu şi pentru aproapele; vorbeşte despre modul în care trebuie să vedem lumea şi pe noi înşine. Întoarcerea către Dumnezeu, de care avem nevoie, este vitală, dacă vrem să ajungem cu adevărat până la profunzimile libertăţii noastre în Domnul Iisus Hristos. Numai cel care devine atent la prezenţa discretă a Mântuitorului în viaţa sa, aude cum El bate în mod liniştit şi totuşi insistent la uşa fiinţei noastre şi a voinţei noastre. Dacă vom auzi glasul Lui în interiorul nostru, vom da la o parte gijile noastre mărunte şi vom face loc pentru El în sufletul nostru. Deodată cu aceasta, Îl vom recunoaşte şi în cei prin care ni se adresează nouă: în copii, în suferinzi şi în abandonaţi, în marginalizaţi şi în săracii din această lume.

Tocmai această libertate şi pace interioară ne sunt descoperite de Naşterea Domnului. Dumnezeu este bun şi îngerii Îl înconjoară, cântând în bucuria simţirii slavei lui Dumnezeu. În cântarea lor auzim imnele melodioase din cer, acolo unde permanent răsună glasurile neîncetate ale plăcuţilor lui Dumnezeu. În Împărăţia lui Dumnezeu există plinitătea fericirii, care provine din trăirea strălucirii curate a adevărului şi a iubirii lui Dumnezeu. De această bucurie vrem să ne lăsăm şi noi atinşi, pentru că Dumnezeu este bun şi El este puterea supremă mai presus de toate puterile. De acest fapt ar trebui pur şi simplu să ne bucurăm împreună cu îngerii şi cu păstorii. În această slavă a lui Dumnezeu, am cunoaşte libertatea şi pacea de pe pământ şi dintre oameni. Acolo unde Mântuitorul Iisus Hristos este uitat sau chiar negat, nu există nici pace şi nici libertate. Unii cred astăzi că religia ar fi cauza violenţei şi a războaielor în lume şi cred, prin urmare, că omenirea ar trebui, mai întâi, eliberată de credinţă şi, apoi, s-ar putea instaura pacea. Alţii, consideră credinţa fermă într-un singur Dumnezeu drept cauză de intoleranţă. Este adevărat că sunt unele învăţături omeneşti şi false despre Dumnezeu, care pot îmbolnăvi pe oameni şi îi pot conduce la intoleranţă, la violenţă şi la război. Împotriva acestor deformări ale gândirii umane trebuie să fim cu luare aminte, întemeiaţi în propovăduirea irenică a Bisericii Ortodoxe şi atenţi la prezenţa tainică a lui Dumnezeu în viaţa noastră. Trebuie să fim pe deplini convinşi că, dacă lumina lui Dumnezeu se stinge în viaţa noastră, se stinge şi demnitatea divină la care am fost chemaţi. În cel care ucide pe fratele său se întunecă icoana lui Dumnezeu. Dacă nu cinstim în fiecare dintre noi chipul lui Dumnezeu, atunci nu mai suntem toţi fraţi şi surori, fii ai unicului Tată ceresc. În această zi de Crăciun, Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, venind în întunericul păcatului şi al violenţei în care trăim, ca să aducă pacea, bunătatea şi libertatea.

Iubiţi părinţi, credincioşi şi credincioase,

Trăind în mijlocul problemelor actuale pe care le ridică societatea contemporană, suntem chemaţi cu toţii, tineri şi vârstnici, preoţi şi credincioşi să fim părtaşi la viaţa duhovnicească a Bisericii noastre Ortodoxe. În acest organism orice diferenţe şi orice neputinţă, oricare slăbiciune şi oricare patimă, trebuiesc depăşite în experienţa pe care ne-o oferă credinţa şi vieţuirea ortodoxă. Ca membri ai Bisericii, suntem cu toţii mădulare ale aceluiaşi Trup tainic al Domnului Iisus Hristos şi fiecare dintre noi, fără deosebire, avem locul şi rolul nostru personal, potrivit darului pe care ni l-a conferit Dumnezeu. Depinde de noi să conştientizăm care este darul divin din noi, care sunt îndatoririle şi care este rostul nostru personal. Este important să conştienzăm ce anume am fost chemaţi să împlinim în Biserica lui Dumnezeu cea Una, singură, sfântă, sobornicească şi apostolică. După ce ne vom încredinţa de acest lucru vom putea săvârşi fapte bune cu responsabilitate, spunând din adâncul sufletului: 'Iată-mă, Doamne! ... Vorbeşte, Doamne, robul Tău ascultă!' (III Regi 3, 9). De asemenea, vom avea ocazia să-l rugăm pe Mântuitorul nostru: 'vesteşte-ne, Doamne, dragostea şi pacea Ta. Fă ca şi astăzi lumea să se întoarcă spre Tine şi răutatea să se transforme în bunătate, ca în locul nedreptăţilor şi al războaielor să se dea ajutoare pentru cei suferinzi şi săraci. Luminează Doamne pe cei care nu cred în numele Tău, pentru ca să înveţe să înţeleagă cât de nedreaptă este violenţa şi să recunoască faţa Ta adevărată. Ajută-ne Doamne să devenim oameni de credinţă, pace şi libertate'.

Felicitându-vă pe toţi cu ocazia marelui praznic al Naşterii Domnului şi cu prilejul Anului Nou, vă urez din tot sufletul sănătate, pace, prosperitate şi ajutor cu prisosinţă de sus, în urmarea statornică a Dumnezeului şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!

Sărbători fericite!

La mulţi ani!

Al vostru rugător şi permanent mijlocitor

în Duhul Sfânt către Domnul,

DR. IRINEU
Arhiepiscopul Craiovei
şi
Mitropolitul Olteniei