logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Fundația Friedrich Ebert

Studiu despre hărțuirea sexuală la locul de muncă în România: cele mai afectate sunt femeile tinere, iar majoritatea cazurilor rămân neraportate

Hărțuirea sexuală este un fenomen răspândit în relațiile de muncă din România, însă nu întotdeauna comportamentele de această natură sunt recunoscute ca atare în rândul angajaților. Teama de consecințe negative și neîncrederea că sesizările vor duce la luarea unor măsuri concrete se numără printre motivele neraportării, arată o cercetare publicată de Fundația Friedrich Ebert.

Aproape jumătate dintre respondenți (47%) consideră că hărțuirea sexuală este frecventă sau foarte frecventă la locul de muncă, în timp ce 22% spun că este puțin sau deloc frecventă. Cercetarea arată o diferență între experimentarea unui comportament și recunoașterea lui ca hărțuire sexuală. Astfel, 43% dintre respondenți au raportat că au fost victimele unor comportamente concrete de hărțuire, în timp ce numai 15% au declarat că au fost hărțuiți sexual.

Cele mai răspândite comportamente de hărțuire sexuală sunt:

- glume cu tentă sexuală/remarci indecente - 30% dintre respondenți s-au confruntat cu un astfel de comportament la locul de muncă;

- priviri insistente sau nepotrivite - 29%;

- contact fizic nesolicitat de tipul apropiere excesivă, atingeri, săruturi - 13%;

- avansuri nepotrivite pe rețelele sociale și invitații insistente la întâlniri - 12%;

- propuneri nepotrivite de activități sexuale - 9%;

- mesaje sau imagini cu conținut sexual explicit - 5%.

Cele mai puțin răspândite, dar și cele mai grave sunt: expunerea la imagini cu conținut sexual (5%) și șantajul în schimbul obținerii sau păstrării locului de muncă sau în schimbul promovării (3%). Datele arată că de multe ori formele mai 'ușoare' de hărțuire sexuală sunt considerate normale, iar multe victime ajung ele însele să simtă rușine și să se învinovățească.

Majoritatea covârșitoare a autorilor sunt bărbați. Cel mai des sunt menționați colegii sau colaboratorii (54%) și, aproape la fel de des, superiorii sau șefii (48%). Cele mai mari riscuri de hărțuire le au femeile tinere (sub 35 de ani), dar și cele necăsătorite sau divorțate, care sunt percepute ca fiind mai vulnerabile.

De cele mai multe ori, victimele discută despre ce li se întâmplă cu un coleg/o colegă (36%) sau cu familia (31%), ori confruntă agresorul (35%), dar aproape o treime (27%) nu discută cu nimeni . Doar 16% sesizează conducerea sau superiorul și doar 2% depun o plângere formală la locul de muncă. Așadar, cazurile puține din justiție sau din statistici (atunci când acestea există) nu înseamnă că în România hărțuirea sexuală nu ar exista, ci că acest fenomen este invizibilizat sau ignorat, ceea ce sporește vulnerabilitatea și nesiguranța victimelor.

Principalele motive pentru lipsa reacției sunt neîncrederea în posibilitatea rezolvării situației, teama de agravare a hărțuirii și teama de consecințe negative asupra locului de muncă sau carierei. Unele victime consideră că incidentul nu a fost suficient de grav, ceea ce reflectă și normalizarea anumitor comportamente abuzive. Neîncrederea că 'se poate face ceva', invocată cel mai des ca motiv al lipsei de reacție, pare să aibă o bază reală în experiența celor care au sesizat: în majoritatea cazurilor, sesizarea nu a dus la nicio schimbare.

Una dintre principalele probleme identificate este faptul că prevederile legale și procedurile interne există la nivel de instituții sau companii, dar nu sunt suficient implementate, iar personalul nu este format corespunzător pentru a interveni în astfel de situații. De asemenea, prevederile Convenției Organizației Internaționale a Muncii (OIM) nr. 190 privind violența și hărțuirea în lumea muncii, ratificată de România în 2024, nu sunt încă transpuse în legislația națională, iar responsabilitățile unor instituții precum Inspecția Muncii, ITM-uri, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) necesită o delimitare mai clară. În ceea ce privește rolul sindicatelor, ca organizații de reprezentare a lucrătorilor, peste 90% dintre respondenți consideră că acestea ar trebui să aibă un rol mai activ în adoptarea de reglementări, negocierea unor prevederi referitoare la hărțuirea sexuală în contractele colective, respectarea reglementărilor și sprijinirea persoanelor afectate.

Studiul face parte dintr-o inițiativă regională de cercetare a fenomenului derulată de Fundația Friedrich Ebert în alte șase țări din regiune: Bulgaria, Croația, Cehia, Grecia, Slovacia și Ungaria.

Studiul 'Hărțuirea sexuală la locul de muncă în România' realizat de Ionela Băluță, Delia Bobîrsc și Daniela Tarnovschi poate fi consultat la adresa: https://romania.fes.de/fileadmin/user_upload/pdf-files/Hartuirea_sexuala_la_locul_de_muncaFINAL.pdf

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.