Comunicat de presă - Astra Film Festival
Astra Film Chișinău s-a încheiat cu aplauze și săli pline
A cincea ediție Astra Film Chișinău s-a încheiat vineri seară, la Cinema Odeon, cu aplauze pentru documentarul Calea Laptelui și discuția dintre regizorul Dumitru Budrala și actrița Elena Frunze-Hatman.
Timp de trei zile, publicul din Republica Moldova a primit cu multă căldură filmele documentare prezentate la Chișinău, iar toate proiecțiile Astra Film Junior dedicate elevilor au fost sold out.
Ediția din acest an a Astra Film Chișinău, finanțată de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, a fost despre întâlniri și descoperiri, despre filme care deschid ferestre către lumi mai puțin cunoscute și oferă perspective noi asupra realității.
Spectatorii au avut ocazia să vadă la Chișinău filme premiate la Astra Film Festival 2026, de la Sibiu, să descopere povești și destine din locuri diferite ale lumii și să participe la conversații despre teme actuale, de la inteligența artificială la tradiția păstoritului transhumant.
Interesul publicului pentru programul Astra Film Junior a fost și de această dată impresionant: toate proiecțiile dedicate elevilor s-au desfășurat cu sălile pline. Filmele au fost însoțite de discuții care i-au încurajat pe copii și adolescenți să pună întrebări, să-și exprime opiniile și să privească lumea cu mai multă curiozitate.
'Calea Laptelui', cel mai recent documentar semnat de Dumitru Budrala, a încheiat ediția într-o atmosferă de emoție și entuziasm. Aplauzele de la finalul proiecției și dialogul dintre regizor și actrița Elena Frumze-Hatman, directoarea Teatrului 'Alexei Mateevici', au fost o expresie a legăturii pe care filmul documentar o poate crea între oameni, dincolo de granițe.
Ajuns la a cincea ediție, Astra Film Chișinău își consolidează locul ca întâlnire importantă pentru publicul cinefil din Republica Moldova.
Despre Astra Film Festival. Fondat în 1993, Astra Film Festival este cel mai longeviv festival de film documentar din România și unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cinemaului de non-ficțiune din Europa. Astra Film Chișinău, ajuns la a cincea ediție, este un eveniment cultural de referință în Republica Moldova finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova - Guvernul României și organizat de Astra Film/CNM Astra Film, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.