Comunicat de presă - Poliția Română
BÃRBAT ARESTAT PENTRU EFECTUAREA FÃRÃ DREPT DE OPERAȚIUNI CU PRODUSE, ȘTIIND CÃ ACESTEA SUNT SUSCEPTIBILE DE A AVEA EFECTE PSIHOACTIVE
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 39 de ani, cercetat pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada august - noiembrie 2026, bărbatul ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut diferite cantități de substanțe psihoactive, cu 100 de lei pentru o doză.
În urma percheziției efectuate la locuința acestuia a fost descoperită și ridicată o cantitate de substanță cristalină psihoactivă, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
Precizăm faptul persoana cercetată se află în stare de recidivă, prin sentința penală a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă la 13 ianuarie 2026, acesta fiind condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, în care a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu termen de încercare de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu, fără drept.
La data de 11 noiembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea bărbatului.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Ploiești și jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.