logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Fundația Comunitară Sibiu

Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii.
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant

Fundația Comunitară Sibiu, în parteneriat cu Decathlon Foundation, Clubul Sportiv Comunitar Sibiu și Asociația Copil Unicat, lansează proiectul 'Rolling Together: The Power of Inclusive Play', o inițiativă care își propune să facă sportul accesibil tuturor copiilor, indiferent de abilitățile lor fizice.

Proiectul va aduce împreună copii cu și fără dizabilități prin activități sportive adaptate, organizate în 12 școli din Sibiu. Inițiativa presupune achiziționarea a 12 scaune rulante sportive specializate și desfășurarea unor sesiuni de baschet și handbal în scaun rulant, oferindu-le elevilor ocazia de a descoperi sporturile adaptate și de a experimenta practicarea acestora din perspectiva unei persoane care utilizează un scaun rulant.

Proiectul își propune să implice direct 20 de copii cu dizabilități locomotorii și cel puțin 1.440 de elevi fără dizabilități. Prin participarea comună la activități, proiectul urmărește să încurajeze empatia, colaborarea și o mai bună înțelegere a provocărilor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități.

Un obiectiv important al proiectului este pregătirea a cel puțin 12 cadre didactice, câte unul din fiecare școală implicată. Aceștia vor primi cunoștințe și instrumente practice care să îi ajute să integreze copiii cu dizabilități locomotorii în orele obișnuite de educație fizică și să dezvolte activități sportive mai accesibile pentru toți elevii. Astfel, proiectul nu urmărește doar organizarea unor experiențe sportive punctuale, ci și crearea unor premise pentru ca școlile să continue să dezvolte activități incluzive și după încheierea inițiativei.

'Un vis împlinit: intrarea în școli, accesul la copiii și tinerii cu dizabilități, efectuarea de demonstrații pentru ei, alături de colegii lor care vor înțelege și mai profund ceea ce înseamnă o dizabilitate, și nu în ultimul rând, instruirea profesorilor de sport astfel încât copiii cu dizabilități să poată participa mereu la orele de sport, indiferent de dizabilitate', este modul în care Dani Troancă, președintele Clubului Sportiv Comunitar Sibiu, descrie proiectul.

De la prima experiență în școală, la antrenamente regulate

Dincolo de activitățile desfășurate în școli, proiectul își propune să creeze un parcurs sustenabil pentru copiii cu dizabilități locomotorii care își doresc să practice sport în mod regulat. Cei 20 de copii implicați vor avea oportunitatea de a se alătura echipei de baschet în scaun rulant Zburătorii, coordonată de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, și de a participa la antrenamente săptămânale.

Printre schimbările dorite se numără creșterea încrederii în sine, a stării de bine și a sentimentului de apartenență în rândul copiilor cu dizabilități, dar și dezvoltarea unor atitudini mai deschise și mai pozitive față de dizabilitate în rândul colegilor lor.

Pe termen lung, inițiativa își propune să extindă acest model la nivelul întregului județ Sibiu și să contribuie la dezvoltarea unui program care să poată fi replicat la nivel național.

'Prin Fundația Decathlon, misiunea noastră este să aducem bucuria mișcării acolo unde barierele par de netrecut. Când privesc proiectul Rolling Together, văd dincolo de echipamentele sportive și de logistica unor antrenamente adaptate. Ceea ce construim aici este o generație de copii care învață să fie mai buni, mai empatici și mai uniți. Faptul că investim în formarea profesorilor și le oferim copiilor șansa de a se pune unii în locul celorlalți va lăsa o amprentă mult dincolo de acest proiect. Pentru mine, aceasta este cea mai importantă victorie: să știu că ajutăm la crearea unei lumi în care normalitatea înseamnă să fim cu toții împreună pe teren, fără excepții', transmite CSR & Foundation Leader, Decathlon România.

Prin proiectul 'Rolling Together: The Power of Inclusive Play', sportul devine mai mult decât o activitate fizică: devine un spațiu în care copiii învață să se accepte, să colaboreze și să descopere că fiecare are dreptul de a face parte din echipă.

Despre inițiatorii proiectului

Fundația Comunitară Sibiu este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2012, cu misiunea de a conecta cu sens resursele de bine ale comunității sibiene și de a contribui la dezvoltarea unui oraș viu, cu cetățeni sănătoși, activi și implicați. Fundația funcționează ca un finanțator privat local, identificând, promovând și susținând inițiative și proiecte care răspund nevoilor comunității, prin mobilizarea și distribuirea transparentă a resurselor financiare, umane și de know-how. Activitatea sa acoperă domenii precum educația, sănătatea, sportul, mediul, incluziunea socială și dezvoltarea comunitară.

Printre cele mai importante programe și inițiative dezvoltate de Fundația Comunitară Sibiu se numără Maratonul Internațional Sibiu, cel mai mare eveniment de fundraising prin alergare din România, Fondul Științescu, dedicat dezvoltării educației STEAM, Academia de Leadership Urban, programele sibian/că și How to sibian/că, precum și inițiative de implicare civică și dezvoltare locală. Fundația facilitează, totodată, parteneriate între companii, organizații neguvernamentale, instituții și persoane fizice, încurajând implicarea activă a acestora în identificarea și rezolvarea problemelor comunității.
Decathlon, brand global multi-specializat de articole sportive, unul dintre cele mai mari din lume, deține în momentul de față 32 de magazine la nivel național, la care se adaugă platforma online și aplicația Decathlon, fiind prezent pe piața de retail sportiv din România încă din 2009, cu aproximativ 1.600 de coechipieri în 2025. Decathlon oferă iubitorilor de sport articole și echipamente pentru mai mult de 80 de sporturi, conform celor mai înalte standarde de calitate și inovație în domeniu, păstrând în permanență obiectivul strategic de a aduce oamenii împreuna prin sport si a face starea de bine (wellbeing) accesibila astfel tuturor.

Magazinele includ produse aparținând mărcilor proprii, precum: Quechua, Rockrider, Van Rysel, Domyos, Tribord, Kiprun, Solognac etc, dar și altor mărci internaționale, adresându-se atât începătorilor, cât și sportivilor de nivel avansat sau profesionist. Decathlon colaborează cu mai mulți producători industriali, fabricând astfel chiar în România produse marcă proprie pentru drumeții montane, trekking și escaladă (încălțăminte), dar și pentru ciclism (articole textile și biciclete pentru adulți și copii), vândute în întreaga Europă cu eticheta 'Fabricat în România'.

Clubul Sportiv Comunitar Sibiu este o asociație sportivă înființată în anul 2016, la inițiativa Fundației Comunitare Sibiu și a echipei de organizare a Maratonului Internațional Sibiu, cu misiunea de a încuraja practicarea sportului și a mișcării în comunitatea locală.

Clubul organizează activități sportive și antrenamente de grup, în special de alergare, adresate persoanelor de toate vârstele și nivelurile de pregătire, promovând un stil de viață activ și beneficiile mișcării pentru sănătate și starea de bine. Începând din 2017, Clubul Sportiv Comunitar Sibiu este coorganizator al Maratonului Internațional Sibiu, alături de Fundația Comunitară Sibiu, implicându-se, de asemenea, în organizarea unor evenimente sportive comunitare, precum Night Cross Challenge și Crosul Agnitei.

Asociația Copil Unicat este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2017, dedicată sprijinirii copiilor cu dizabilități neuromotorii și familiilor acestora. Asociația urmărește să faciliteze accesul copiilor la servicii de recuperare și intervenții terapeutice, prin susținerea ședințelor de kinetoterapie, a investigațiilor și tratamentelor medicale, precum și prin asigurarea dispozitivelor și echipamentelor necesare pentru îmbunătățirea mobilității și autonomiei.

Pe lângă sprijinul medical și terapeutic, organizația promovează incluziunea socială, participarea copiilor la activități recreative și sportive și crearea unor contexte în care aceștia să se poată bucura de experiențe specifice copilăriei, indiferent de abilitățile lor fizice.

Asociația implică familii, voluntari, donatori și parteneri în construirea unei comunități mai empatice și mai accesibile pentru toți copiii.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.