logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Română

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, ieri, 3 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în județele Buzău și Brașov.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada iulie 2024 - mai 2026, un bărbat, de 47 de ani, din Brașov, în calitate de director executiv al unei asociații din Buzău, și-ar fi însușit fără drept, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, în interesul său sau pentru altul, peste 246.000 de lei.

Însușirea banilor s-ar fi realizat prin operațiuni de retragere numerar, transfer în contul bancar propriu și plăți cu cardul.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicați 80.000 de lei și a fost instituită măsura popririi pe conturile persoanei cercetate, până la concurența sumei de 166.000 de lei.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru documentarea întregii activități, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare în formă continuată.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.