logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

Compartimentul de Informare și Relații Publice al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În cadrul operațiunii Jupiter desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 02.11.2026 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 3 suspecți persoane fizice și 9 suspecți persoane juridice, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (446 acte materiale), infracțiune prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b și c din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că SC T.A.P. SRL, prin numitul B.S., angajat pe funcția de ,,director societate comercială' și administrator de drept, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 2017-2023, în realizarea obiectului de activitate și în numele acestei societăți comerciale, a creat un circuit financiar complex format din 29 societăți comerciale afiliate, care activau în domeniul lucrărilor de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, create cu scopul sustragerii SC T.A.P. SRL, de la plata obligațiilor datorate la bugetul de stat, dar și în scopul de a crea un circuit financiar /documentar pentru a facilita ridicări a unor sume de bani în numerar cu cardul de la ATM.

Prin neînregistrarea în evidența contabilă și fiscală proprie a facturilor de livrare către unități administrative, respectiv către persoane fizice și juridice și transferarea acestora către societățile comerciale afiliate - interpuse în circuitul evazionist, SC T.A.P. SRL s-a sustras de la plata obligațiilor datorate bugetului de stat, reprezentând TVA și impozit pe profit, în valoare totală de 9.836.706 lei, prejudiciu nerecuperat.

Totodată, s-a dispus instituirea măsurilor asiguratorii asupra unor bunuri ale suspecților, până la concurența sumei de 9.836.706 lei, în vederea reparării prejudiciului.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Compartimentul de Informare și Relații Publice al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea

Afisari: 62

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.