Comunicat de presă - Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara
Când este momentul pentru un consult psihiatric? Servicii de Psihiatrie în Ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara
Pacienții sau aparținătorii celor care se confruntă cu afecțiuni psihice - precum anxietate, depresie, tulburări psihotice, diverse dependențe sau probleme care apar la o vârstă mai înaintată, cum ar fi demențele, se pot adresa Cabinetului de Psihiatrie din Ambulatorul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara (SCMUT).
Ce probleme pot fi evaluate la Cabinetul de Psihiatrie și când este indicat un consult
Cabinetul se adresează tuturor pacienților adulți, iar problemele evaluate acoperă toată gama de afecțiuni psihiatrice. Printre afecțiunile cele mai des întâlnite în cabinet se numără depresia, anxietatea, psihozele, tulburările asociate consumului de substanțe și demențele (cum ar fi Alzheimer).
Conform dr. Miruna Casandra Milin, medic primar psihiatru în cadrul SCMUT, nu orice perioadă dificilă sau stare de tristețe implică automat existența unei afecțiuni psihice care să necesite adresarea către un specialist. În ceea ce privește momentul potrivit pentru un consult psihiatric, acesta ar trebui luat în considerare atunci când stările negative persistă timp mai îndelungat, produc suferință persoanei și încep să afecteze modul în care funcționează în familie, la serviciu sau în relațiile cu cei din jur.
'Înainte de a apela la un psihiatru, pacienții se pot confrunta cu insomnii, palpitații, atacuri de panică, dificultăți de concentrare, stări de tristețe profundă, lipsa energiei, lipsa bucuriei de trăi, retragere socială - indicatori ai unei suferințe psihice', explică dr. Miruna Casandra Milin.
Prima consultație și relația dintre medic și pacient
Prima întâlnire cu medicul psihiatru este importantă atât pentru evaluarea stării pacientului, cât și pentru construirea unei relații terapeutice bazate pe încredere. Există pacienți care vin din proprie inițiativă, dar și persoane care ajung la consult la sfatul familiei, care observă schimbări de comportament de care pacientul nu este conștient.
Potrivit specialistului, 'pacienții care vin din proprie inițiativă sunt deschiși în a-și expune suferințele și motivele pentru care au apelat la psihiatru, în timp ce pacienții care vin la recomandarea familiei sunt mai reticenți. Ei necesită o abordare bazată pe clădirea unei relații de încredere în medicul terapeut, pentru a-i convinge de necesitatea tratamentului și de existența unei posibile patologii'.
Dr. Milin atrage atenția că teama sau rușinea nu ar trebui să îi împiedice pe oameni să solicite ajutor. În ultimii ani, această reticență pare să fi scăzut, în special în rândul tinerilor, inclusiv în contextul în care psihologii își îndrumă uneori clienții către psihiatru: 'pentru cei care au rețineri sau cărora le este teamă să vină la psihiatru, sfatul meu este să încerce și să nu plece de la prejudecăți. Observ că, în ultima perioadă, prejudecățile s-au mai redus, mai ales în rândul generațiilor tinere'.
Importanța monitorizării
În cazul pacienților cărora le este recomandat un tratament, controalele periodice și comunicarea cu medicul sunt extrem importante pentru urmărirea evoluției și pentru ajustarea terapiei, atunci când este necesar. În anumite cazuri, chiar la începutul tratamentului pot apărea reacții adverse sau simptome care îi îngrijorează pe pacienți. În astfel de situații, medicul îi poate liniști, le poate explica dacă reacția este una temporară, poate ajusta dozele sau poate lua în calcul o altă variantă terapeutică.
'Monitorizarea continuă este foarte importantă, mai ales la inițierea un tratament. Pacienții trebuie să respecte recomandarea medicului și să se prezinte la controalele stabilite. Dacă un tratament nu este tolerat, există și alte opțiuni și medicația poate fi schimbată. Totodată, aderența la tratament este foarte importantă, pentru că fără aderență nu există nici rezultate', conchide dr. Miruna Casandra Milin.
Programări
Cabinetul de Psihiatrie din Ambulatorul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara se află pe Intrarea Doinei nr. 2.
Consultațiile sunt gratuite în baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie sau de un alt medic specialist.
Programările se pot face:
- online, pe site-ul Spitalului Municipal Timișoara, la adresa www.spitalul-municipal-timisoara.ro/programari-ambulatoriu-pasi;
- telefonic, prin call center, la 021 570 9904, sau direct la Ambulator, la 0256 495 150 (între 7:00 și 15:00).
La consultație, pacientul trebuie să se prezinte cu actul de identitate, biletul de trimitere aflat în termen de valabilitate și cardul de sănătate.
Biroul de Comunicare
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.