Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, depistat de polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi, în cadrul acțiunilor preventive derulate
La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 01:05, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției Orașului Sângeorz-Băi, aflați în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control al traficului rutier, au observat un autoturism al cărui conducător le-a atras atenția.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, folosind semnalele acustice și luminoase, însă conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea aproximativ 400 de metri, până în apropierea unui imobil de pe strada Valea Borcutului.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 47 de ani, din Sângeorz-Băi. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta deține un permis de conducere valabil, eliberat de autoritățile din Spania.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din cadrul Poliției Orașului Sângeorz-Băi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Nu conduceți după ce ați consumat băuturi alcoolice!
Polițiștii le reamintesc conducătorilor auto că responsabilitatea la volan înseamnă respect față de propria viață și față de ceilalți participanți la trafic. Consumul de alcool afectează capacitatea de a conduce, reduce timpul de reacție și influențează deciziile, crescând riscul producerii unor accidente rutiere.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.