Comunicat de presă - Ministerul Culturii
România, reprezentată de scriitori și profesioniști ai cărții la Belgrad, în calitate de țară invitată de onoare
Scriitorii Camelia Cavadia, Dumitru Crudu și George Cornilă, alături de traducătorii și profesioniștii din domeniul literar Ionela Mengher, Lucian Alexiu, Slavomir Gvozdenovici, Virginia Popovici, Simona Popov și Dura Miocinovic, reprezintă România la cea de-a 51-a ediție a Întâlnirilor Internaționale ale Traducătorilor Literari de la Belgrad (BEPS), unde țara noastră participă în calitate de invitat de onoare, sub coordonarea Direcției Politici Culturale din cadrul Ministerului Culturii.
Prezența delegației românești are o miză deosebită: Belgradul găzduiește, în aceeași perioadă, cea de-a 69-a ediție a Târgului Internațional de Carte, un eveniment cu tradiție de peste 50 de ani, care se numără printre cele mai importante evenimente editoriale din Europa Centrală și de Est și atrage anual peste 100.000 de vizitatori. Participarea la BEPS și la târg oferă literaturii române vizibilitate în fața unui public larg și a profesioniștilor cărții din regiune și consolidează relațiile literare dintre România și Serbia.
Un moment important al programului va fi lansarea traducerii în limba sârbă a romanului 'Măștile fricii', de Camelia Cavadia, publicat de editura Prometej din Novi Sad. Programul include și mese rotunde dedicate traducerii literare, modului în care publicul din Serbia descoperă literatura română și publicul din România literatura sârbă, precum și provocărilor cu care se confruntă traducătorii în era digitală.
România participă la Întâlnirile Internaționale ale Traducătorilor Literari de la Belgrad în perioada 22-24 octombrie 2026, la invitația Asociației Traducătorilor Literari din Serbia (UKPS). Delegația va participa și la evenimentele Târgului Internațional de Carte de la Belgrad, care se desfășoară în perioada 23-31 octombrie 2026.
Delegația României la Târgul Internațional de Carte de la Belgrad
Lucian Alexiu și Slavomir Gvozdenovici formează unul dintre cele mai consacrate tandemuri de traducători din literatura sârbă, fiind autorii unor antologii și ediții de referință, printre care volumele din poezia lui Ljubomir Simovic și Miodrag Pavlovic, precum și Antologia 13. Poeți sârbi contemporani; Slavomir Gvozdenovici, poet cu aproape de 30 de volume publicate în limba sârbă, membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din Serbia, a tradus în limba sârbă mai multe cărți ale unor poeți români.
Dura Miocinovic este unul dintre cei mai activi traducători de literatură română contemporană în limba sârbă, iar traducerile sale au apărut cu sprijinul programelor de finanțare dedicate traducerilor, precum rețeaua TRADUKI și programul TPS derulat de Institutul Cultural Român prin CENNAC, contribuind astfel la prezența constantă a autorilor români pe piața de carte din Serbia.
Simona Popov a lucrat ca interpret din limba română în cadrul programelor dedicate literaturii române la Belgrad, precum Zilele literaturii române organizate de rețeaua Traduki.
Virginia Popovici, cadru didactic la Departamentul de Românistică al Facultății de Filosofie din Novi Sad, este coautoare, alături de Carmen Dărăbuș, a volumului Literatura de limba română din Serbia și antropologia culturală, aducând în delegație perspectiva academică asupra circulației literaturii române în spațiul sârb.
Ionela Mengher, poetă formată în mediul literar românesc din Vârșeț și jurnalist cultural, este preocupată de cunoașterea reciprocă a celor două culturi prin lectură și traduceri literare.
George Cornilă (n. 1986) este autorul mai multor romane și volume de proză scurtă. S-a remarcat inițial ca autor de ficțiune speculativă, preponderent proză fantastică și distopică, primind pentru volumele Arlequine (2018) și Expurgo (2019), ambele apărute la Crux Publishing, premiile COLIN (2021), respectiv 'Ion Hobana' (2019).
Cele mai recente cărți ale sale, Rezervația (2022), Hasdeu. Duhuri (2023) și Silex (2024), au apărut la editura Polirom. Este prezent cu texte în peste douăzeci de antologii editate în România, Marea Britanie și SUA. Pentru romanul Silex a primit premiul Observator cultural (2025) și premiul Radio România Cultural (2025), și a fost desemnat 'Scriitorul lunii martie' (2025) de către Uniunea Scriitorilor din România. Romanul a fost inclus integral, în lectura autorului, în fonoteca Societății Române de Radiodifuziune. Traduce din literatura americană și britanică, ține ateliere de scriere creativă și visează la o casă pe plajă, cu o cameră uriașă doar pentru bibliotecă și o cameră ceva mai mică pentru pisici. Din 2024, face parte din echipa editorială a revistei culturale Matca, ale cărei pagini îi găzduiesc rubrica de geografii literare 'Mod avion'. Alături de Matca și partenerii săi, a contribuit la organizarea proiectului Book to Screen și a Festivalului Internațional de Literatură și Drepturi de Autor NOD. În 2026, a devenit redactorul-șef al publicației.
Camelia Cavadia este licențiată în filosofie și jurnalism si are un background de 22 de ani în televiziune (PRO TV și Antena1), iar din 2017 este cofondatoare a Agenției de Comunicare Fabrica de PR. A debutat în literatură în 2015, la Editura Trei, cu volumul Vina, desemnat apoi cel mai bun roman de debut la Festival du Premier Roman de la Chambery, Franța. În 2016 a apărut cel de al doilea roman al său, Măștile fricii, tradus în 2024 în limba spaniolă, în 2026 limba sârbă și aflat în traducere în limba macedoneană. În 2018 i-a apărut romanul Purgatoriul îngerilor, despre care scriitorul Radu Vancu a spus că este 'documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți', și care se află în curs de apariție în limba spaniolă. În 2022, Camelia Cavadia a publicat Sufletul lumii, primul său volum de povestiri adevărate dintr-o lume fantastică, iar anul acesta a apărut, tot la editura Trei, romanul Dansează când îți vine să plângi, o carte despre puterea prieteniei și complexitatea relațiilor umane.
Programul evenimentelor
A 51-a ediție a BEPS, România, țară invitată de onoare, 22-24 octombrie 2026
A 69-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Belgrad, 23-31 octombrie 2026
Vineri, 23 octombrie 2026
Locație: Casa Europeană
10:30-10:45 | Deschiderea oficială a celei de-a 51-a ediții BEPS
11:00-12:15 | Prima masă rotundă
'România, invitat de onoare: Traducerea literară ca spațiu de cooperare'
Moderator: Vladimir Jankovic
Traducere simultană: Simona Popov și Vesna Manojlovic
12:00-13:45 | A doua masă rotundă
'De la autor la traducător: literatura română contemporană pentru cititorul sârb'
Participanți: Camelia Cavadia, George Cornilă și traducătorii din română în sârbă confirmați.
Moderator: Vladimir Jankovic
Traducere simultană: Simona Popov și Vesna Manojlovic
Sâmbătă, 24 octombrie 2026
Locație: Hotel Palace, Toplicin venac 23
10:00-11:15 | A treia masă rotundă
'Traducătorul literar în era digitală: modalități contemporane de lucru, criza și viitorul profesiei'
Moderator: Vesna Stamenkovic
Traducere simultană: Simona Popov și Vesna Manojlovic
11:30-12:45 | Masă rotundă
'Ce se traduce în România? Receptarea literaturii sârbe, genuri și tendințe'
Moderator: Virginia Popovic
Traducere simultană: Simona Popov și Vesna Manojlovic
Evenimente la standul editurii Prometej
17:00-18:00 | Dezbatere
'Literatura română prin vocile autorilor și traducătorilor'
Dialog cu Camelia Cavadia și George Cornilă, alături de traducătorii invitați, despre parcursul unei cărți de la textul original la cititorul dintr-o altă cultură.
Moderatori: Virginia Popovic și Simona Popov
Traducere: Dura Miocinovic
18:10-19:30 | Lansare de carte
Camelia Cavadia, 'Măștile fricii', editura Prometej, Novi Sad, 2025.
Locație: Târgul Internațional de Carte de la Belgrad, Hala 1, Arena, standul 1125.
Moderator: George Cornilă
Traducere: Dura Miocinovic
Sponsori: Aqua Carpatica, PPC
Parteneri: Ambasada României în Republica Serbia, Uniunea Scriitorilor din România
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.