logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud

Peste 80 de metri cubi de material lemnos și 2 autovehicule au fost indisponibilizate în vederea instituirii sechestrului asigurător, în cadrul unor acțiuni pentru combaterea ilegalităților în domeniul silvic

La data de 22 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud - Serviciul de Ordine Publică, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj și lucrători ai ocoalelor silvice, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale în domeniul exploatării, prelucrării, comercializării și transportului materialului lemnos.

În cadrul acțiunilor, polițiștii au efectuat verificări în trafic, fiind controlate 17 transporturi de material lemnos. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010, precum și 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.162 de lei, conform O.U.G. nr. 195/2002.

Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 27,9 metri cubi de material lemnos, în valoare de 10.448 de lei, și a fost reținut un permis de conducere.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au constatat două infracțiuni la regimul silvic, respectiv introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice în Sistemul informațional integrat pentru păduri, rezultând date necorespunzătoare adevărului, și transportul materialelor lemnoase fără proveniență legală.

În fapt, un bărbat, administrator al unei societăți comerciale din Maieru, ar fi emis un aviz de însoțire a materialului lemnos în care ar fi consemnat, în mod nereal, că transportul conține lemn de foc, deși, în realitate, ar fi fost transportată cantitatea de 41 de metri cubi de cherestea, în valoare de 35.552 de lei.

Avizul ar fi fost preluat de un transportator profesionist care, în calitate de conducător auto al unui ansamblu de vehicule, ar fi transportat materialul lemnos, fiind depistat de polițiști în localitatea Ilva Mică.

Ansamblul de vehicule, evaluat la aproximativ 20.000 de euro, precum și materialul lemnos, în valoare de 35.225 de lei, au fost indisponibilizate în vederea instituirii sechestrului asigurător.

La aceeași dată, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au desfășurat o acțiune în trafic, atât pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic, cât și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul rutier, pe raza de competență.

În cadrul activităților, polițiștii au legitimat 22 de persoane și au verificat 16 autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, dintre care 9 conform O.U.G. nr. 195/2002 și una conform H.G. 984/2005.

Totodată, polițiștii au constatat, în flagrant delict, o infracțiune privind transportul materialului lemnos fără aviz de însoțire.

În acest caz, este vizat un bărbat de 47 de ani, din Bistrița Bârgăului, care ar fi transportat, cu o autoutilitară, pe raza comunei Lechința, cantitatea de 13,8 de metri cubi de cherestea, fără documentele legale de proveniență și transport.

Materialul lemnos, în valoare de 9.963 de lei, precum și autoutilitara, evaluată la aproximativ 15.000 de euro, au fost indisponibilizate în vederea instituirii sechestrului asigurător.

Afisari: 141

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.