Comunicat de presă - Curtea de Apel Ploiești
COMUNICAT
Privind încheierea Protocolului de colaborare dintre Curtea de Apel Ploiești și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Curții de Apel Ploiești este abilitat să aducă la cunoștință publică următoarele informații:
La data de 12 octombrie 2026, Curtea de Apel Ploiești și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești au încheiat un Protocol de colaborare, ce urmărește dezvoltarea cooperării instituționale dintre instanță și universitate, în vederea facilitării dialogului dintre mediul judiciar și cel academic și a realizării în comun a unor activități cu caracter juridic, educațional și științific.
Scopul parteneriatului este sprijinirea pregătirii teoretice și practice a studenților, apropierea acestora de activitatea concretă a instanțelor, schimbul de experiență între profesioniștii celor două instituții, precum și dezvoltarea culturii juridice și promovarea valorilor statului de drept, a respectului pentru lege, a independenței justiției și a drepturilor și libertăților fundamentale.
În baza protocolului vor putea fi organizate:
- stagii de practică la Curtea de Apel Ploiești și, după caz, la instanțele din circumscripția acesteia - prezentarea organizării instanței și a circuitului dosarelor, participarea la ședințe publice de judecată, analiza unor probleme juridice și jurisprudențiale;
- vizite de studiu, conferințe, seminare, dezbateri și mese rotunde, cu participarea judecătorilor și a cadrelor didactice;
- activități de orientare profesională, prin care studenților le sunt prezentate specificul activității judiciare și condițiile de acces în profesiile juridice;
- proiecte de educație juridică adresate studenților și, după caz, comunității locale.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE DIN CADRUL CURȚII DE APEL PLOIEȘTI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.