Asociația 'Justiție pentru Minori' Iași: Violența nu poate fi justificată, iar un copil care comite o faptă gravă nu trebuie abandonat de sistemul care avea datoria să îl îndrume.

Atacul cu cuțitul petrecut într-o școală din Bistrița, în care o profesoară și un elev au fost răniți de un băiat de numai 13 ani, este un eveniment de o gravitate extremă, care ne obligă să privim dincolo de imaginile șocante și de reacțiile firești de revoltă. În spatele acestei fapte se află victime care au nevoie de îngrijire, protecție și sprijin, familii cuprinse de teamă, o comunitate școlară profund afectată și un copil a cărui conduită trebuie înțeleasă, evaluată și tratată cu maximă seriozitate.

Nimic nu justifică violența. Niciun conflict, nicio nemulțumire și nicio suferință personală nu pot legitima atacarea unei profesoare sau punerea în pericol a unui coleg. Victimele trebuie să beneficieze de toată protecția necesară, iar faptele trebuie investigate cu profesionalism și fără nicio concesie în ceea ce privește stabilirea adevărului.
Dar, dacă ne limităm la condamnarea gestului și la cererea unor pedepse exemplare, fără să încercăm să înțelegem cum a ajuns un copil de 13 ani să recurgă la o asemenea violență, riscăm să ratăm tocmai lecția cea mai importantă a acestui caz.

Nu trebuie să alegem între protejarea victimelor și protejarea drepturilor copilului care a comis fapta. O societate matură trebuie să le asigure pe amândouă.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, băiatul ar fi avut dificultăți de integrare în colectivul școlar, iar unele postări atribuite acestuia pe rețelele sociale ar fi conținut referiri îngrijorătoare la intenția de a comite atacul. Autoritățile trebuie să verifice aceste informații, să stabilească autenticitatea și semnificația lor și să reconstituie contextul în care s-a produs agresiunea. Aceste elemente nu reprezintă, prin ele însele, o explicație completă și nici nu permit formularea unor diagnostice sau concluzii pripite. Ele sunt însă indicii care trebuie analizate riguros.

Un copil care se izolează, care nu reușește să se integreze, care manifestă o ostilitate neobișnuită sau care transmite mesaje îngrijorătoare nu trebuie automat etichetat drept periculos. Dar nici nu trebuie ignorat. Uneori, comportamentele problematice pot ascunde suferință emoțională, experiențe traumatice, dificultăți familiale, respingere socială, expunere la conținut violent sau alte probleme care necesită intervenția specialiștilor. În cazul de față, numai o evaluare profesionistă și o anchetă completă pot clarifica dacă și în ce măsură asemenea factori au existat.

A înțelege cauzele nu înseamnă a scuza fapta. Înseamnă a încerca să împiedicăm repetarea ei.

La 13 ani, un copil se află încă într-o etapă esențială a dezvoltării sale emoționale, morale și sociale. Tocmai de aceea, intervenția statului trebuie să urmărească atât siguranța celor din jur, cât și identificarea problemelor care au contribuit la comportamentul său și reducerea riscului unor noi acte de violență.

Codul penal român stabilește, prin articolul 113, că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. Această regulă se aplică și în cazul unor fapte de o gravitate deosebită. Ea nu înseamnă că fapta devine lipsită de importanță, că suferința victimelor este diminuată sau că autoritățile nu mai au nimic de făcut. Înseamnă că intervenția trebuie realizată prin mecanismele de protecție a copilului, evaluare, asistență psihologică și socială și, atunci când sunt îndeplinite condițiile legale, prin măsurile specializate prevăzute de legislație. Legea nr. 272/2004 reglementează inclusiv servicii pentru copiii care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală fără a răspunde penal.
Un asemenea copil nu trebuie nici demonizat public, nici lăsat fără intervenție. Are nevoie de o evaluare psihologică și psihiatrică realizată de specialiști, de examinarea mediului familial și școlar, de identificarea eventualelor vulnerabilități și de un plan individualizat de intervenție. Dacă evaluările indică existența unui risc, măsurile trebuie să fie adecvate, proporționale, monitorizate și orientate spre prevenirea unor noi fapte. Interesul superior al copilului nu exclude siguranța celorlalți; dimpotrivă, presupune o intervenție care să le protejeze pe amândouă.

În același timp, trebuie să privim cu maximă seriozitate consecințele asupra victimelor. O agresiune cu armă albă într-un spațiu care ar trebui să fie sigur poate lăsa nu doar răni fizice, ci și urme psihologice de durată. Profesoara și elevul răniți pot avea nevoie de recuperare medicală, consiliere psihologică și sprijin pentru a-și recăpăta sentimentul de siguranță. Ceilalți copii care au asistat la atac pot dezvolta anxietate, teamă de întoarcerea la școală, tulburări de somn sau dificultăți de concentrare. Cadrele didactice și părinții pot resimți, la rândul lor, pierderea încrederii în capacitatea școlii de a-i proteja.

Aceste consecințe nu trebuie minimalizate și nici tratate printr-o revenire formală la cursuri. Comunitatea școlară are nevoie de sprijin psihologic, de măsuri concrete de siguranță și de comunicare transparentă, care să nu expună copiii la noi traume.

În acest context, solicităm Ministerului Educației, inspectoratului școlar, conducerii unității de învățământ, Ministerului Sănătății, DGASPC și celorlalte instituții competente să acționeze coordonat. Victimele trebuie să beneficieze de protecție efectivă și de servicii de recuperare, iar elevii și profesorii afectați trebuie să aibă acces la consiliere psihologică. Copilul de 13 ani trebuie evaluat de specialiști, iar intervenția ulterioară trebuie fundamentată pe rezultatele acestei evaluări, pe analiza contextului familial și școlar și pe o apreciere profesionistă a riscurilor.

Solicităm, de asemenea, o analiză serioasă a modului în care eventualele semnale de alarmă au fost observate, interpretate și gestionate. Nu pentru a găsi în grabă un vinovat instituțional, ci pentru a afla dacă au existat oportunități de intervenție care au fost ratate și ce trebuie schimbat pentru ca asemenea situații să poată fi prevenite.
Școlile trebuie să dispună de mecanisme funcționale de identificare a riscurilor, de acces real la consilieri școlari și psihologi și de proceduri clare pentru sesizarea și gestionarea comportamentelor care indică un pericol. Familiile trebuie sprijinite, nu lăsate singure în fața unor dificultăți pe care nu au întotdeauna resursele necesare să le gestioneze.

Și societatea civilă are o responsabilitate importantă. Organizațiile neguvernamentale, specialiștii în sănătate mintală, serviciile sociale și comunitățile locale pot contribui la programe de prevenire a violenței, de combatere a izolării și hărțuirii, de educație emoțională și de sprijin pentru copiii aflați în situații vulnerabile. Prevenția nu poate fi redusă la campanii organizate după o tragedie. Ea trebuie să devină o activitate permanentă, susținută și evaluată.

Totodată, condamnăm transformarea suferinței copiilor în spectacol public. Difuzarea imaginilor care permit identificarea minorilor implicați poate produce o nouă formă de victimizare și poate compromite demnitatea și viața privată a acestora. Este necesar ca autoritățile să clarifice modul în care înregistrările au ajuns în spațiul public, iar presa și utilizatorii rețelelor sociale să manifeste responsabilitate și să nu distribuie imagini care expun copiii, victimele sau minorul cercetat. Protejarea identității unui copil nu înseamnă ascunderea adevărului, ci respectarea legii și a drepturilor sale.

Asociația 'Justiție pentru Minori' Iași consideră că tragedia de la Bistrița trebuie să genereze mai mult decât emoție de moment și promisiuni. Trebuie să determine o examinare lucidă a felului în care funcționează prevenția, sprijinul psihologic, consilierea școlară și cooperarea dintre familie, școală și instituțiile statului.
Nu putem schimba ceea ce s-a întâmplat la Bistrița. Putem însă schimba felul în care reacționăm, felul în care identificăm suferința și felul în care intervenim înainte ca ea să se transforme în violență.

O profesoară și un elev au dreptul să fie în siguranță la școală. Copiii au dreptul să învețe fără teamă. Familiile au dreptul să știe că instituțiile statului acționează eficient. Iar un copil care comite o faptă gravă trebuie să fie oprit, evaluat și ajutat să nu o repete.

Justiția pentru minori nu înseamnă toleranță față de violență. Înseamnă responsabilitate, protecție, intervenție și prevenție. Înseamnă să nu abandonăm victimele și să nu abandonăm nici obligația de a înțelege cum putem împiedica apariția următoarei victime.

Dacă statul intervine numai după ce se produce o tragedie, înseamnă că reacționează. Dacă învață din tragedie și construiește mecanisme care previn repetarea ei, atunci începe, cu adevărat, să protejeze copiii.

Av. Geta LUPU,
Președinte Asociația 'Justiție pentru Minori' Iași