logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - ARCUB - Arte și Evenimente Urbane București

Peste 1,5 milioane de participanți la 'Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană' 2026. 24 de weekenduri în care Bucureștiul s-a întâlnit cu arta, cultura și comunitatea

Ediția 2026 a 'Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană', cel mai amplu proiect outdoor organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, s-a încheiat pe 11 octombrie. Au fost șase luni în care Calea Victoriei și zonele adiacente au devenit spații de întâlnire pentru cultură, artă, educație, sport și comunitate.

Cu peste 1.500.000 de participanți în cele 24 de weekenduri de desfășurare, ediția din acest an evidențiază interesul bucureștenilor și al vizitatorilor pentru evenimentele culturale în aer liber și pentru redescoperirea orașului la pas. Prin transformarea temporară a unor zone centrale în spații dedicate pietonilor, proiectul a oferit publicului oportunitatea de a se bucura de experiențe culturale diverse, de a descoperi patrimoniul urban și de a petrece timp împreună într-un cadru accesibil tuturor generațiilor.

Bilanțul ediției cuprinde 226 de activități, dintre care peste 100 de ateliere și experiențe interactive pentru copii și adulți, 14 tururi ghidate și 6 dezbateri și întâlniri tematice. Programul a reunit instituții culturale, artiști, organizații sportive, asociații și reprezentanți ai societății civile, într-o ofertă care a îmbinat spectacolele și concertele cu patrimoniul, arta contemporană, educația nonformală și inițiativele comunitare.

Componenta artistică a inclus spectacole de teatru pentru copii, reprezentații ale Circului Metropolitan București, spectacole de magie și animație stradală, momente corale, concerte și parade tematice. Publicul a putut urmări reprezentații susținute de instituții culturale precum Teatrul Ion Creangă, Teatrul de animație Țăndărică și Opera Comică pentru Copii, alături de spectacole itinerante și momente interactive care au animat traseul pietonal.

Un loc important în program l-au ocupat expozițiile dedicate automobilelor istorice și patrimoniului tehnic, care au atras pasionații de vehicule retro și publicul curios să descopere evoluția automobilului în România. Programul expozițional a fost completat de inițiative precum 'Grădina Revoluției pentru București', expoziția Asociației 'Cred în România' și proiectele de artă contemporană și new media 'New Media District', 'Synthetic Daisy' și 'Fragile Thoughts'.

O noutate a ediției 2026 a fost introducerea dezbaterilor și întâlnirilor tematice, care au încurajat dialogul dintre specialiști și public. Cele șase întâlniri au abordat subiecte de interes pentru viața orașului și comunitate, de la arhitectură și urbanism la literatură, mediu și sport. Printre temele discutate s-au numărat 'Bucureștiul Scriitorilor', 'Parcul Natural Văcărești: trecut, prezent și viitor' și 'Părinți în Sport'. Programul a inclus, de asemenea, întâlniri cu arhitecții Justin Baroncea și Dorothee Hasnaș, precum și o discuție despre performanța sportivă alături de Ana Maria Brânză, campioană olimpică la scrimă.

Cele 14 tururi ghidate au completat programul printr-o invitație la descoperirea Bucureștiului la pas, cu accent pe istoria, arhitectura și transformările sale urbane. Traseele și temele propuse au urmărit evoluția Căii Victoriei, de la Podul Mogoșoaiei la bulevardul de astăzi, istoria orașului în diferite epoci și relația dintre Bucureștiul construit și cel dispărut. Astfel, participanții au avut ocazia să privească spațiul familiar dintr-o perspectivă nouă și să descopere poveștile care definesc identitatea Capitalei.

Pentru copii și adulți, cele peste 100 de ateliere și activități interactive au oferit oportunități de învățare prin experiență și exprimare creativă. Participanții au putut lua parte la ateliere de pictură pe pânză, lemn și sacoșe, confecționare de zmeie, reciclare creativă, improvizație și știință distractivă. Componenta educațională a inclus activități de prim ajutor și reacție în situații de urgență, inițiative de educație ecologică și proiecte de educație nonformală. În paralel, zona sportivă și activitățile de fitness, yoga, street workout, capoeira și jocurile copilăriei au încurajat mișcarea și un stil de viață activ.

Ediția din acest an a fost organizată cu sprijinul Raiffeisen Bank România, în calitate de partener principal, alături de NEPI Rockcastle și PPC România. Interesul manifestat de partenerii comerciali și implicarea sponsorilor au contribuit la acoperirea costurilor de organizare, susținând realizarea unui proiect de anvergură, cu acces liber pentru public. Totodată, colaborarea cu instituții culturale, organizații sportive, asociații și reprezentanți ai societății civile a făcut posibilă reunirea unui program divers, construit în jurul nevoilor și intereselor comunității.

Proiectul 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană' a demonstrat că are rol catalizator, creând beneficii economice importante pentru businessurile locale și oferind o dinamică urbană mai prietenoasă și mai accesibilă. De la cafenelele de pe Calea Victoriei până la comercianții și artiștii independenți, întregul ecosistem urban a fost revitalizat datorită proiectului.

Prin participarea de amploare, diversitatea experiențelor oferite și colaborarea dintre sectorul public, mediul privat și organizațiile partenere, 'Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană' continuă să contribuie la transformarea spațiului public într-un loc al întâlnirii, descoperirii și participării culturale.

Ediția 2026 încheie șase luni în care Calea Victoriei a devenit un punct de atracție pentru bucureșteni și turiști, demonstrând valoarea inițiativelor care aduc cultura mai aproape de oameni și încurajează o relație activă cu orașul 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană' este un proiect al Primăriei Municipiului București.
Partener principal: Raiffeisen Bank România
Parteneri: NEPI Rockcastle, PPC România

Urmăriți-ne pe Facebook și Instagram
Detalii pe www.arcub.ro

Cristina Nichimiș, șef Serviciu Proiecte și Programe
ARCUB - Arte și Evenimente Urbane București
E-mail: pr@arcub.ro

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.