Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Constanța
Urmare a apariției în spațiul public a imaginilor video în care un autoturism intră în coliziune cu gardul unui imobil și ulterior conducătorul auto părăsește locul evenimentului, vă comunicăm faptul că, astăzi, 15 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un tânăr, cetățean al Republicii Moldova, de 20 de ani, care, la data de 9 octombrie a.c., a condus un autoturism pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța, fiind înregistrat de aparatul radar în timp ce circula cu viteza de 128 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.
De asemenea, acesta nu ar fi respectat semnalele și indicațiile polițistului rutier. Totodată, autoturismul în cauză nu avea, la data de 9 octombrie, inspecția tehnică periodică și asigurare R.C.A. valabilă.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 9731,25 de lei precum și cu măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 150 de zile.
De asemenea, întrucât cel în cauză nu s-a prezentat la unitatea de poliție în termen de 24 de ore pentru a declara evenimentul rutier acesta a fost sancționat de către polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră cu amendă în valoare de 1730 de lei precum și cu măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 30 de zile.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.