Violența în școli, între dreptul copilului la demnitate și responsabilitatea instituțiilor care trebuie să îl protejeze

În județul Vaslui, pe parcursul anului școlar 2025 - 2026, au fost sesizate 66 de infracțiuni în unitățile de învățământ și în apropierea acestora, dintre care 56 chiar în incinta școlilor, iar 25 dintre faptele înregistrate au reprezentat infracțiuni de lovire sau alte violențe. În aceeași perioadă, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a comunicat Poliției 27 de cazuri de bullying, date care evidențiază o realitate incompatibilă cu principiile fundamentale ale educației și cu obligația statului de a garanta integritatea fizică și psihologică a fiecărui copil.

Aceste informații, prezentate de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui în luna septembrie 2026, dobândesc o semnificație cu atât mai gravă cu cât printre infracțiunile sesizate figurează inclusiv fapte de agresiune sexuală asupra unui minor și viol săvârșit asupra unui minor, ceea ce demonstrează că siguranța școlară nu poate fi redusă la manifestările obișnuite ale conflictelor dintre elevi.

La numai câteva săptămâni de la publicarea acestor date, Inspectoratul General al Poliției Române a prezentat o nouă situație statistică, potrivit căreia, în perioada 2 - 8 octombrie 2026, au fost desfășurate 2.372 de activități de prevenire și informare în unitățile de învățământ preuniversitar, dintre care 1.051 au abordat prevenirea violenței și a bullyingului, în timp ce polițiștii au intervenit la 25 de evenimente sesizate în incinta sau în apropierea școlilor.

Nu pun la îndoială necesitatea acestor activități și nici contribuția instituțiilor implicate, însă consider că eficiența protecției copilului nu poate fi evaluată exclusiv prin numărul acțiunilor preventive desfășurate, deoarece responsabilitatea autorităților nu se încheie odată cu transmiterea unor informații, cu înregistrarea unei sesizări sau cu îndeplinirea formală a unei proceduri.

Între existența unui mecanism de protecție și capacitatea acestuia de a apăra efectiv copilul există o diferență fundamentală, iar această diferență trebuie să devină obiectul unei evaluări instituționale riguroase. Violența psihologică exercitată asupra unui copil nu reprezintă numai o atingere adusă echilibrului său emoțional, dar poate constitui o formă de degradare sistematică a demnității, cu efecte asupra dezvoltării personalității, asupra încrederii în propria valoare și asupra raportului pe care acesta îl construiește cu autoritatea, cu instituțiile și cu întreaga comunitate. Un copil supus intimidării, umilinței sau excluderii repetate poate ajunge să perceapă școala nu ca pe un spațiu al formării intelectuale și morale, însă ca pe un mediu al insecurității, în care exprimarea propriei vulnerabilități devine un risc, iar tăcerea pare singura posibilitate de a evita repetarea agresiunii.

Această inversare a raportului dintre educație și securitate este profund incompatibilă cu finalitatea școlii, deoarece formarea unei conștiințe libere, autonome și responsabile presupune respectarea demnității individuale și existența unor relații sociale întemeiate pe încredere, nu pe intimidare sau constrângere.

Pentru județul Vaslui, unde rețeaua școlară cuprinde 541 de unități de învățământ preuniversitar, dintre care 427 în mediul rural, consider necesară examinarea accesului efectiv la consiliere psihologică, a capacității instituțiilor școlare de a identifica manifestările de violență și a modului în care sunt protejați elevii după sesizarea unor asemenea comportamente. Dreptul copilului la protecție nu poate avea o întindere diferită în funcție de localitatea în care învață, de condiția materială a familiei sau de resursele instituției școlare, deoarece egalitatea juridică își pierde substanța atunci când exercitarea drepturilor fundamentale devine dependentă de împrejurări sociale și teritoriale.
Preocuparea mea pentru prevenirea violenței școlare și protejarea demnității copilului s-a concretizat și prin activitatea legislativă, fiind unul dintre inițiatorii propunerii privind introducerea în curriculumul național a disciplinei 'Educație emoțională și nonviolență', înregistrată sub numărul PL-x 446/2025, inițiativă care a urmărit dezvoltarea competențelor emoționale, prevenirea comportamentelor violente și cultivarea empatiei în rândul elevilor.

Deși această propunere legislativă a fost respinsă definitiv de Senat la 4 mai 2026, consider că necesitatea unei educații întemeiate pe respectul reciproc, pe înțelegerea consecințelor propriilor comportamente și pe recunoașterea demnității celuilalt rămâne o responsabilitate care nu poate fi abandonată odată cu încheierea unei proceduri parlamentare.

Aceeași convingere a stat și la fundamentul inițiativei legislative PL-x 394/2026, prin care am susținut ca educația emoțională și prevenirea violenței să devină parte a formării copiilor, deoarece o școală care dezvoltă inteligența, dar neglijează conștiința morală, riscă să formeze generații capabile să cunoască lumea, fără a înțelege întotdeauna valoarea și demnitatea ființei umane. Respectul, empatia și responsabilitatea față de celălalt nu pot rămâne simple idealuri invocate după producerea unei tragedii, dar trebuie cultivate încă din primii ani de școală, atunci când se formează caracterul și se conturează felul în care viitorul adult va înțelege libertatea, dreptatea și limitele propriului comportament. Faptul că această inițiativă a primit avize favorabile atât din partea Consiliului Legislativ, cât și a Comisiei juridice, de disciplină și imunități, conferă o relevanță suplimentară dezbaterii asupra unei educații în care dezvoltarea intelectuală să fie însoțită de maturizarea morală, iar respectul pentru demnitatea celuilalt să devină expresia firească a propriei umanități.

Convingerea că demnitatea copilului nu poate rămâne sub protecția exclusiv declarativă a normelor juridice, iar violența psihologică nu poate fi tolerată sub aparența unor conflicte inerente vârstei, a fundamentat inițiativa legislativă pe care am promovat-o și care a fost înregistrată la Camera Deputaților sub numărul PL-x 345/2026, prin care am propus completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, urmărind consacrarea unor garanții juridice mai ferme pentru elevii supuși bullyingului, responsabilizarea conducerii unităților de învățământ și înlăturarea practicilor prin care victima, în loc să beneficieze de protecția instituției, ajunge să suporte consecințele agresiunii îndreptate împotriva sa.

Fundamentul acestei intervenții legislative îl constituie principiul potrivit căruia vulnerabilitatea copilului nu poate diminua întinderea obligației de protecție a statului, dar, dimpotrivă, impune o exigență sporită în exercitarea autorității instituționale, deoarece orice formă de tolerare, relativizare sau administrare superficială a violenței echivalează cu o diminuare a garanțiilor pe care ordinea juridică trebuie să le asigure persoanei aflate în proces de formare.

Cele trei inițiative exprimă dimensiuni complementare ale aceleiași responsabilități publice. Prima privește formarea conștiinței morale și prevenirea comportamentelor violente prin
educație, iar cea de-a doua urmărește garantarea unei protecții efective atunci când drepturile copilului au fost încălcate, deoarece educația pentru nonviolență și responsabilitatea juridică nu se exclud, ci trebuie să se susțină reciproc.

Nu este suficient ca legislația să recunoască dreptul copilului la demnitate și integritate, dacă aplicarea dispozițiilor legale nu împiedică perpetuarea agresiunii sau dacă elevul care solicită protecție ajunge să suporte consecințele comportamentului celui care l-a agresat. Responsabilitatea prevenirii violenței nu poate fi transferată exclusiv Poliției Române, după cum nici obligațiile conducerii unităților de învățământ nu pot fi substituite prin activitatea profesorilor, a consilierilor școlari ori a familiilor. Protecția copilului presupune exercitarea efectivă și coordonată a competențelor atribuite fiecărei instituții, identificarea timpurie a situațiilor de risc și intervenția adecvată înainte ca manifestările de agresivitate să producă efecte de durată

În continuarea acestei activități legislative, anunț că la data de 21 octombrie 2026, începând cu ora 12:00, voi organiza, împreună cu Universitatea ARTIFEX din București, la Palatul Parlamentului, în Sala 'Mihai Viteazul', masa rotundă 'Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilitate. Soluții.'

Dezbaterea va reuni reprezentanți ai instituțiilor publice cu atribuții în educație, ordine publică și protecția copilului, specialiști în psihologie, cadre didactice, reprezentanți ai mediului universitar și ai elevilor, pentru examinarea mecanismelor existente de prevenire și intervenție, a responsabilităților instituționale și a dificultăților care împiedică aplicarea efectivă a dispozițiilor legale.

Consider că o asemenea reuniune trebuie să depășească dimensiunea exclusiv declarativă și să permită o analiză juridică, educațională și psihologică a fenomenului, astfel încât eventualele propuneri legislative să răspundă unor deficiențe reale de reglementare, iar obligațiile deja prevăzute de lege să fie evaluate din perspectiva îndeplinirii lor efective.

Solicit Ministerului Educației și Cercetării, Inspectoratului Școlar Județean Vaslui și celorlalte instituții competente să prezinte o evaluare a modului în care sunt identificate, raportate și gestionate cazurile de violență și bullying, a accesului elevilor la servicii de consiliere psihologică și a eficienței măsurilor de protecție după sesizarea agresiunilor.

Demnitatea copilului nu poate constitui doar obiectul unei consacrări juridice, dar trebuie să reprezinte măsura efectivă a responsabilității instituțiilor publice, deoarece nicio societate nu poate pretinde că respectă dreptul la educație atât timp cât există copii pentru care intrarea în școală înseamnă începutul unei experiențe de teamă, umilință sau violență.

Raisa ENACHI,
Deputat de Vaslui