logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș

13 Octombrie: 'Ziua Informării Preventive' și 'Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului la Dezastre'

În fiecare an, la data de 13 octombrie, este marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului la Dezastre, o inițiativă menită să promoveze cultura prevenirii și să sprijine comunitățile în consolidarea capacității de răspuns în fața situațiilor de urgență. Anul acesta, data de 13 octombrie are o dublă semnificație, suprapunându-se cu 'Ziua Informării Preventive - Marți 13'.

Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență s-a raliat inițiativei europene de a stabili fiecare zi de Marți 13 drept 'Ziua Informării Preventive'. Desfășurate sub sloganul 'Preveniți ghinionul', având ca simbol pisica neagră, activitățile organizate în această zi urmăresc conștientizarea cetățenilor cu privire la pericolele la care se expun prin nerespectarea măsurilor de siguranță, precum și familiarizarea acestora cu regulile de comportament menite să le protejeze viața și bunurile.

Conform Rezoluției 64/200 din 21 decembrie 2009, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, data de 13 octombrie este consacrată reducerii riscurilor la dezastre. Tema stabilită pentru anul 2026 este 'Reziliența începe acasă' ('Resilience Starts at Home'). Aceasta subliniază faptul că propria locuință reprezintă atât spațiul cel mai vulnerabil în cazul producerii unui dezastru, cât și prima linie de apărare în construirea unei comunități sigure.

Activitățile pompierilor maramureșeni

Cu acest prilej, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Gheorghe Pop de Băsești' al județului Maramureș vor derula acțiuni de informare a populației cu privire la măsurile concrete ce pot fi adoptate pentru creșterea siguranței în locuințe.

În cadrul acțiunilor vor fi distribuite materiale informative și broșura 'În siguranță în casa ta', disponibilă la adresa:https://isumm.igsu.ro/informare-preventiva/brosura-%22in-siguranta-in-casa-ta%22.-407. Totodată, va fi promovat concursul 'Fii în siguranță acasă!', organizat de IGSU, precum și webinarul dedicat măsurilor de creștere a rezilienței locuințelor, desfășurate în data de 13 octombrie, cu detalii disponibile pe site-ul IGSU, secțiunea Comunicate de presă, din data de 09.10.2026.

* Ziua Porților Deschise:

- La sediile subunităților de intervenție din județ în intervalul orar 10:00 - 16:00.

* Puncte de informare preventivă:

- Centrul comercial VIVO! Baia Mare, Value Centre Baia Mare și magazinul Kaufland Sighetu Marmației, în intervalul orar 11:00 - 14:00. Distribuire de materiale informative și promovarea programului național de voluntariat 'Voluntar din pasiune'.

* Activități educative în școli:

- Sesiuni de informare preventivă și lecții deschise în unitățile de învățământ din județ, axate pe însușirea regulilor de comportament în situații de urgență, urmate de exerciții practice de evacuare.

Compartiment Informare și Relații Publice

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.