Mesajul Prim-Ministrului României, Ilie Bolojan, cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România

Ziua de 9 octombrie ne amintește de unul dintre cele mai întunecate capitole din istoria României. Deportările de acum 85 de ani nu au apărut din senin. Ele au fost rezultatul unui proces în care propaganda, antisemitismul și discursul instigator la ură au fost cultivate și, treptat, normalizate.

Astăzi, ne gândim la toți cei care au suferit, au fost umiliți, persecutați și uciși din cauza etniei lor. Holocaustul din România arată până unde poate ajunge o societate atunci când prejudecata și ura ajung să fie acceptate, iar demnitatea umană este ignorată.

De aceea, comemorarea înseamnă și să înțelegem cum se poate naște și răspândi ura și, mai ales, ce putem face pentru a o opri înainte să producă din nou consecințe atât de grave.

Ura și prejudecățile nu dispar de la sine. Trebuie să le confruntăm, fiecare dintre noi. Democrația nu ține doar de instituții și legi. Ține și de felul în care ne raportăm unii la ceilalți. De capacitatea de a nu trece mai departe atunci când cineva este discriminat, umilit sau nedreptățit. Și de faptul că, indiferent de etnie, religie sau origine, fiecare om trebuie să se poată simți în siguranță și să fie tratat cu respect.

În urmă cu o zi, am marcat zece ani de la adoptarea definiției de lucru IHRA a antisemitismului, un reper important în eforturile de combatere a antisemitismului, atât la nivel național, cât și internațional. Este și un bun moment să ne uităm la ceea ce mai putem face pentru a consolida aceste eforturi.

Vă asigur de angajamentul ferm al Guvernului României pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, precum și pentru promovarea educației și cercetării despre Holocaust.

Acest angajament se vede în acțiuni concrete. Vom continua să le punem în aplicare împreună cu conducerea Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, căreia îi mulțumesc și cu această ocazie pentru buna cooperare.

În încheiere, avem datoria să nu uităm ce s-a întâmplat și să ducem mai departe poveștile celor care au trecut prin aceste tragedii.

Mulți dintre supraviețuitori nu mai sunt astăzi printre noi. De aceea, cât timp îi mai putem asculta, trebuie să le păstrăm mărturiile și să facem în așa fel încât ceea ce au trăit să nu fie uitat.