logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă susține inițiativa regională BalneoVita pentru sănătate, balneologie și dezvoltare durabilă

În perioada 8-9 octombrie 2026, la Vâlcele, județul Covasna, se desfășoară conferința regională 'BalneoVita - Inițiativă regională pentru sănătate, balneologie și dezvoltare durabilă', dedicată promovării sănătății, valorificării patrimoniului balnear și susținerii dezvoltării durabile în Regiunea Centru a României.

Evenimentul este organizat de Clusterul Balneoturistic Transylvania, reprezentat prin Asociația NaturaVita, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

În prima zi, conferința a reunit peste 100 de specialiști din domeniul sănătății și balneologiei, reprezentanți ai administrației publice, mediului academic, sectorului privat și comunităților locale.

La deschiderea evenimentului au luat cuvântul Laszlo Borbely, Consilier de Stat, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Nandor Gaj, vicepreședinte al Consiliului Județean Covasna, și Silviu Manole, director Wega Invest și reprezentant al comunității Vâlcele.

În cadrul primei zile au fost abordate teme privind pădurile terapeutice și rolul naturii în promovarea sănătății, cardiologia preventivă și recuperarea cardiovasculară, arhitectura specifică stațiunilor balneare și importanța patrimoniului construit, precum și valorificarea resurselor locale și dezvoltarea unor servicii integrate pentru oaspeți și pacienți.

În cadrul evenimentului a fost prezentată Platforma digitală BalneoVita - instrument pentru valorificarea resurselor balneare din Regiunea Centru, dedicată structurării informațiilor și conectării actorilor regionali interesați de dezvoltarea patrimoniului balnear.

'Platforma digitală BalneoVita contribuie la valorificarea resurselor balneare din Regiunea Centru și la conectarea actorilor regionali, iar datele generate vor putea fi valorificate și promovate în Centrul Virtual de Resurse pentru Dezvoltare Durabilă - hubdezvoltaredurabila.gov.ro. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă este partener într-un proiect strategic, inițiat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care vizează consolidarea capacității administrației publice în domeniul dezvoltării durabile și al economiei circulare, precum și corelarea politicilor publice și a programelor de finanțare cu obiectivele de dezvoltare durabilă. Inițiative regionale precum BalneoVita pot contribui, prin experiența și rezultatele lor, la identificarea și valorificarea resurselor locale și la dezvoltarea unor proiecte relevante pentru comunități, inclusiv în perspectiva perioadei de programare a Politicii de Coeziune 2028-2034', a declarat Laszlo Borbely, Consilier de Stat.

Tot în prima zi au fost prezentate rezultatele concursului studențesc BalneoVita, organizat pe două secțiuni - arhitectură și silvicultură. Proiectele au vizat valorificarea patrimoniului balnear și rolul comunității, precum și tema 'Pădurea ca tratament'.

Programul a inclus și sesiunea 'Ospitalitate productivă: de la resurse locale la experiență integrată a oaspetelui și pacientului - programul HOSPITA', precum și prezentarea unor exemple de bune practici din stațiuni balneare.

În cea de-a doua zi, conferința continuă cu tema 'Sănătate, resurse și ospitalitate - abordare multidisciplinară', care reunește perspective din domeniul sănătății, alimentației și nutriției, resurselor locale, medicinei, ospitalității și dezvoltării durabile.

Prin reunirea reprezentanților administrației publice, mediului academic, sectorului medical, industriei balneare, turismului, mediului de afaceri și comunităților locale, inițiativa BalneoVita susține cooperarea regională și identificarea unor direcții comune pentru valorificarea responsabilă a potențialului balnear. Dezvoltarea integrată a resurselor locale, cu respectarea principiilor dezvoltării durabile, poate genera oportunități pentru consolidarea economiei locale, îmbunătățirea serviciilor și creșterea calității vieții.

Afisari: 97

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.