Comunicat de presă - Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea
Cum puteți beneficia de vaccinul antigripal gratuit sau compensat?
Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea informează asigurații că pot beneficia de vaccinul antigripal cu compensare de 50% sau 100%, în funcție de categoria de risc din care fac parte.
Pentru o protecție optimă, imunizarea se realizează anual, iar serul se eliberează din farmacii exclusiv în baza unei prescripții medicale eliberate de medicul de familie sau specialist.
'Vaccinarea antigripală reprezintă un pilon esențial în prevenția și protecția sănătății populației la nivelul județului Tulcea. Rezultatele sezonului precedent, în care am decontat 11.728 de doze de vaccin antigripal, în valoare de 1.016.718,85 lei, demonstrează un interes crescut pentru prevenție. Însă succesul pe termen lung depinde de un parteneriat solid între medici și pacienți. Implicarea activă a medicilor în informarea corectă a pacienților este vitală pentru a construi o comunitate rezistentă în fața provocărilor de sezon și pentru a reduce presiunea asupra sistemului medical. În luna septembrie a anului curent au fost eliberate 624 de doze de vaccin antigripal, cu o valoare de compensare de 7.517,81 lei',a transmis Eugenia Vasile, Director General, Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea.
Segmentele populaționale care beneficiază de prescrierea, eliberarea și decontarea în regim de compensare 100% din prețul de referință, pentru vaccinul antigripal sunt următoarele:
1. copii cu vârsta mai mică sau egală cu 6 luni și mai mare de 19 ani;
2. gravide;
3. persoane cu vârsta mai mică sau egală 19 ani și mai mare 65 de ani, aflate în una dintre următoarele situații:
* boli cardiovasculare cronice;
* boli respiratorii cronice;
* boli renale cronice;
* boli hepatice cronice;
* boli neurologice cronice;
* boli metabolice;
* boli oncologice;
* boli autoimune;
* malformații congenitale;
* obezitate;
* asplenie, pacient aflat în pregătire în vederea efectuării unei splenectomii;
* persoane cu infecție HIV/SIDA;
* terapie imunosupresoare;
* transplant;
* imunosupresie congenitală;
4. persoane cu vârsta de peste 65 de ani;
5. personal de specialitate medico-sanitar și auxiliar;
Segmentele populaționale care beneficiază de prescrierea, eliberarea și decontarea în regim de compensare 50% din prețul de referință pentru vaccinul antigripal sunt următoarele:
- persoane cu vârsta mai mică sau egală cu 45 de ani și mai mare de 65 de ani, fără boli cronice.
Rețetele pentru vaccinul antigripal se pot elibera de medicii de toate specialitățile aflați în contract cu casele de asigurări de sănătate, iar vaccinarea se poate realiza în cabinetele medicilor vaccinatori.
Vaccinul antigripal se transportă în condiții speciale și trebuie să fie menținut la temperatura de (+2C) - (+8C) până la administrare, evitând expunerea la lumină și înghețarea.
Cu deosebită considerație,
Director General,
ec.Eugenia Vasile
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.