Comunicat de preă - InfoCons
Cu ocazia Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești, sărbătorită pe 10 octombrie 2026, InfoCons încurajează consumatorii să acorde atenție originii produselor și informațiilor de pe etichetă.
Instituită prin Legea nr. 168/2017, această zi promovează produsele agroalimentare românești și recunoaște contribuția producătorilor la dezvoltarea comunităților locale. În sensul acestei legi, produsul agroalimentar românesc este obținut pe teritoriul național din materii prime de bază provenite integral din fermele din România și are drapelul României inscripționat pe etichetă.
Este important consumatorii să distingă între locul fabricării, originea materiilor prime și sediul companiei care comercializează produsul. Simpla prezență pe ambalaj a unei adrese din România, a prescurtării 'RO', a unui simbol asociat României sau chiar a drapelului național nu dovedește, prin ea însăși, că produsul este obținut în România din materii prime de bază provenite integral din ferme românești.
Legea nr. 150 din 12 iulie 2016, pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, a introdus la articolul 2 alineatul (2), punctul 2, următoarea definiție: 2^5. produs românesc - produs obținut pe teritoriul național din materii prime de bază provenite în proporție de 100% din fermele din România; produsul are la bază interesul acordat de producători comercianților în sensul asigurării siguranței și securității alimentare.
Prin campania 'Cumpără Românește - Fii Informat!', lansată în 2024, InfoCons promovează transparența privind originea produselor și corectitudinea mesajelor publicitare. Inițiativa a inclus un apel către producători și comercianți pentru înscrierea în Registrul Național de Evidență a Producătorilor, destinat celor care pot demonstra îndeplinirea condițiilor legale pentru utilizarea sintagmei 'produs românesc'.
Înainte de cumpărare, InfoCons recomandă verificarea:
- Originii produsului și a materiilor prime, atunci când este indicată;
- Ingredientelor, alergenilor și valorilor nutriționale;
- Datei-limită de consum sau datei durabilității minimale;
- Condițiilor de păstrare și identității operatorului responsabil.
Aplicația InfoCons sprijină informarea prin scanarea codurilor de bare. Pentru produsele disponibile în baza de date, utilizatorii pot consulta ingredientele, aditivii alimentari, alergenii, cantitatea de sare, zaharuri și caloriile și pot compara produsele după criteriile selectate.
În secțiunea Alerte, consumatorii pot consulta notificările privind produsele alimentare, cu detalii despre produs, țările vizate, problema identificată și riscul semnalat.
Susținerea producătorilor locali începe cu informații clare și verificabile. Originea, compoziția și siguranța produselor sunt repere pentru alegeri în cunoștință de cauză și pentru consolidarea încrederii consumatorilor.
Cumpără românește, citește eticheta și alege informat, cu o9atitudine!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.