Comunicat de presă - APIA
APIA, alături de fermieri la Conferința Regională Oltenia - AGRI4FUTURE ROMANIA
Directorul general adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), domnul Constantin Bîrcă, a participat astăzi, 8 octombrie 2026, la Conferința Regională Oltenia - AGRI4FUTURE ROMANIA: Obiectiv 2035, organizată de Clubul Fermierilor Români la Craiova.
Evenimentul a constituit un cadru de dialog între reprezentanții autorităților publice, fermieri și partenerii din sectorul agricol, fiind abordate teme de actualitate privind competitivitatea agriculturii românești, perspectivele viitoarei Politici Agricole Comune (PAC) 2028-2034, accesul la finanțare, gestionarea riscurilor, adoptarea noilor tehnologii și consolidarea parteneriatelor multisectoriale.
În cadrul conferinței, directorul general adjunct al APIA a susținut o prezentare dedicată rezultatelor înregistrate de Agenție în Campania 2025, cu accent pe plățile efectuate către fermieri, precum și pe principalele priorități instituționale pentru perioada următoare.
Un obiectiv imediat îl reprezintă demararea, începând cu 16 octombrie 2026, a plăților în avans aferente Campaniei 2026, etapă esențială pentru asigurarea resurselor financiare necesare continuării activităților agricole.
Totodată, pe agenda prioritară a APIA se regăsește implementarea schemelor de ajutor de stat cu caracter excepțional, destinate sprijinirii fermierilor afectați de seceta pedologică din anul 2025, precum și susținerii crescătorilor din sectoarele suin și bovin, în contextul dificultăților generate de criza din Orientul Mijlociu. Plățile aferente acestor forme de sprijin urmează să fie efectuate până la 31 decembrie 2026, potrivit calendarului stabilit.
În mesajul adresat participanților, domnul Constantin Bîrcă a reafirmat angajamentul APIA de a asigura gestionarea eficientă și responsabilă a fondurilor destinate agriculturii, subliniind că întregul personal al Agenției este mobilizat pentru efectuarea cu celeritate a plăților, astfel încât sprijinul financiar să ajungă cât mai rapid în conturile beneficiarilor și să contribuie la asigurarea capitalului necesar desfășurării în bune condiții a activităților agricole.
Participarea APIA la acest eveniment reconfirmă importanța dialogului permanent cu fermierii și cu organizațiile reprezentative ale sectorului agricol, precum și rolul esențial al Agenției în susținerea stabilității economice, a competitivității și a dezvoltării durabile a agriculturii românești.
APIA rămâne un partener de încredere al fermierilor, prin profesionalism, responsabilitate și implicare constantă în sprijinirea agriculturii românești.
APIA, mereu aproape de fermieri!
Serviciul Relații cu Publicul și Comunicare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.