logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța

INFORMARE PUBLICÃ

Trotuare reabilitate, carosabil modernizat și noi locuri de parcare în cartierul Tomis Nord

Spațiul urban din zonele rezidențiale este reorganizat constant pentru a fi create condiții civilizate de acces rutier și pietonal. Primăria Constanța, prin SC Confort Urban, desfășoară un amplu program de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale în cartierul Tomis Nord.

Trotuarele au fost decapate și stabilizate cu piatră, apoi reconstruite și asfaltate cu mixtură destinată traficului pietonal. Au fost montate borduri noi, s-au construit noi alei de acces și au fost reabilitate toate aleile de acces în scările de bloc. În scurt timp, carosabilul va fi recondiționat prin așternerea unui nou strat de uzură. La finalul lucrărilor, se vor aplicate marcajele rutiere, vor fi trasate locurile de parcare și va fi montat mobilier stradal (bănci și coșuri de gunoi).

În urma lucrărilor de reamenajare a zonei carosabile, numărul locurilor de parcare a fost suplimentat în zona delimitată de aleea Orhideelor și bulevardul Tomis. Riveranii au la dispoziție peste 310 de locuri de parcare. Prin noua reconfigurare au fost amenajate 160 de noi locuri de parcare.

În ceea ce privește infrastructura rețelelor de comunicații, a fost amenajat un canal subteran în care au fost coborâte toate cablurile ce erau suspendate pe vechii stâlpi de iluminat stradal, care au fost înlocuiți cu unii noi, echipați cu corpuri de iluminat cu LED. După înlocuirea stâlpilor pentru iluminatul stradal de pe bulevardul Tomis, vor fi desființate alveolele care au fost construite în dreptul acestora.

Astfel de lucrări vor continua în toate cartierele orașului.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.