logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Capitalei

PERCHEZIȚII ALE POLIȚIȘTILOR CAPITALEI ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND SÃVÂRȘIREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Astăzi, 7 octombrie 2026, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 27 Poliție, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale Sector 3 și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară și opt mandate de aducere, în municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată (40 de acte materiale), precum și complicitate la săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

În fapt, în perioada 14 iulie - 24 august 2026, bănuiții ar fi acționat sub paravanul unei societăți comerciale, cu punct de lucru într-o zonă din Sectorul 3, context în care, prin oferirea și comercializarea unor produse și servicii atractive turiștilor, de natură a-i induce în eroare cu privire la prețul plătit, prin reținerea codurilor PIN ale cardurilor folosite de clienți, precum și prin folosirea sistemului de recunoaștere facială prin intermediul telefoanelor mobile ale persoanelor vătămate, ar fi efectuat, în mod ilicit, plăți în cadrul aceluiași operator economic sau transferuri în conturi bancare proprii.

Din cercetări, s-a stabilit că ar fi fost efectuate mai multe tranzacții, în valoare de 156.000 de lei, în dauna a trei persoane vătămate, cetățeni străini.

În vederea administrării materialului probator, astăzi, 7 octombrie 2026, au fost puse în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, persoanele bănuite fiind depistate și conduse la audieri.

Față de cei în cauză urmează a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Cercetările sunt continuate de către Secția 27 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată (40 de acte materiale), precum și complicitate la săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Precizăm că efectuarea percheziției domiciliare reprezintă o etapă procesuală reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop administrarea probelor necesare soluționării cauzei, fără a aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.