logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța

Cazino Music Festival lansează abonamentul pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026

40% reducere pentru concertele din perioada 10 octombrie - 22 noiembrie

Constanța, 7 octombrie 2026

Cazino Music Festival continuă până pe 22 noiembrie, iar publicul poate achiziționa, începând cu weekendul 10-11 octombrie, un abonament pentru cele șapte weekenduri rămase din această ediție, cu o reducere de 40% față de achiziția biletelor individuale.

Abonamentul oferă acces la câte un concert în fi ecare dintre cele șapte weekenduri care încheie prima ediție a festivalului, reunind formații camerale, proiecte aflate la întâlnirea dintre muzica clasică și jazz și artiști lirici români cu cariere internaționale.

Programul ultimelor șapte weekenduri

10 - 11 octombrie - Romana Amerling & The Henry Love Group

17 - 18 octombrie - Hugo Wolf Quartett

24 - 25 octombrie - Eddie Luis 5

31 octombrie - 1 noiembrie - Druml Sisters

7 - 8 noiembrie - Arcadia Quartet

14 - 15 noiembrie - Adela Zaharia în dialog cu Ioan Holender

21 - 22 noiembrie - Ionuț Pascu în dialog cu Ioan Holender

Ultimele două weekenduri ale festivalului sunt dedicate unor întâlniri speciale cu Adela Zaharia și Ionuț Pascu, doi artiști lirici români cu importante cariere internaționale, aflați în dialog cu Ioan Holender, directorul artistic al Cazino Music Festival.

Un abonament, șapte concerte, loc ales pentru fiecare seară

Abonamentul este nominal și poate fi utilizat de o singură persoană la toate cele șapte concerte incluse. Acesta oferă un singur loc pentru fiecare concert.

Abonamentul poate fi achiziționat online, pe https://bilet.cazinoul.com/museums/abonament-cazino-music-festival.

După achiziționare, titularul primește un cod QR individual, valabil pe întreaga perioadă a festivalului. Înaintea fiecărui concert, codul QR permite accesul la platforma de rezervare, unde titularul își poate alege locul preferat în Sala de Bal a Cazinoului, în limita locurilor disponibile.

Rezervarea se realizează separat pentru fiecare concert, astfel încât locul poate fi ales de fiecare dată în funcție de disponibilitate.

Condiții de utilizare

* Abonamentul este nominal și poate fi utilizat de aceeași persoană la toate concertele incluse.

* Abonamentul include un singur loc pentru fiecare concert.

* Alegerea locului se face în limita locurilor disponibile.

* Codul QR este personal și nu poate fi utilizat de mai multe persoane la același concert.

* Abonamentul este valabil exclusiv pentru cele șapte concerte menționate mai sus.

Pentru fiecare concert, rezervarea locului trebuie efectuată în prealabil, conform instrucțiunilor primite împreună cu abonamentul.

Cazino Music Festival se desfășoară până pe 22 noiembrie 2026, în Sala de Bal a Cazinoului din Constanța, sub direcția artistică a lui Ioan Holender.

Cazino Music Festival 2026

12 septembrie - 22 noiembrie 2026

George Măndilă
Președinte

Oana Silvia Crăciun
Comunicare & PR
OMD Mamaia Constanța

Afisari: 104

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.