Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
PERSOANE CERCETATE ÎN URMA UNUI CONFLICT
La data de 6 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au probat activitatea unor persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, complicitate la lovirea sau alte violențe, amenințarea și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări a reieșit că, la data de 18 iulie a.c., în timp ce mai multe persoane, respectiv două femei de 33 și 35 de ani și trei bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 37 de ani, se aflau pe o stradă din comuna Mânăstirea, pe fondul unui conflict mai vechi, între acestea ar fi izbucnit un conflict, în timpul căruia s-ar fi agresat fizic reciproc și și-ar fi adresat amenințări.
În urma administrării probatoriului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, față de cele cinci persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Ulterior, față de patru dintre acestea a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.