Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
BÃRBAT CERCETAT PENTRU FURT CALIFICAT
La data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița s-au sesizat din oficiu, după ce au luat la cunoștință, prin intermediul rețelelor sociale, despre un mesaj publicat de un bărbat din municipiul Oltenița, prin care acesta sesiza faptul că i-a fost sustrasă bicicleta.
Din primele verificări efectuate a reieșit că, în noaptea de 4/5 octombrie a.c., mai multe persoane ar fi sustras bicicleta persoanei vătămate, care se afla asigurată în scara unui bloc din municipiul Oltenița.
Totodată, la sediul Poliției Municipiului Oltenița s-a prezentat o femeie, care a sesizat faptul că, în aceleași împrejurări, i-ar fi fost sustrasă bicicleta pe care o ținea în scara blocului.
În urma administrării probatoriului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea celor două fapte, respectiv un bărbat de 19 ani.
Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.