logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu

BULETIN DE PRESÃ

PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII DE INVESTIGAȚII CRIMINALE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND INFRACȚIUNI DE PROXENETISM

La data de 05 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au pus în executare, 9 mandate de percheziție domiciliară, pe raza unui cartier din municipiului Sibiu, precum și în localitatea Roșia, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de proxenetism.

Activitățile desfășurate în cadrul perchezițiilor au avut ca scop administrarea probatoriului într-o cauză în care, din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că, în perioada octombrie 2023 - mai 2026, un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din municipiul Sibiu, ar fi determinat mai multe tinere să practice prostituția în folosul său, pe teritoriul unei alte țări.

În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au indisponibilizat două autoturisme de lux și au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor și administrării probatoriului, 5 telefoane mobile.

Totodată, a fost instituit sechestru asigurător asupra a două imobile, asupra celor două autoturisme de lux, a mai multor conturi bancare, precum și asupra mai multor terenuri situate în zona localității Roșia.

În cadrul acțiunii, față de 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani, din municipiul Sibiu și localitatea Roșia, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca, în funcție de situația fiecăruia și de probatoriul administrat, să fie dispuse măsurile legale corespunzătoare.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism în formă continuată și complicitate la proxenetism în formă continuată, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a dispunerii măsurilor legale, la finalizarea acestora.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

***

Conducere fără permis

La data de 06 octombrie a.c., în jurul orei 02:15, în localitatea Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Tiberiu Ricci, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 18 ani, din județul Tulcea.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

***

UPDATE - La data de 05 octombrie a.c., Judecătoriei Avrig a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile față de tânărul în vârstă de 23 de ani.

Știre inițială- Reținut pentru violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.

La data de 04 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au reținutun tânăr în vârstă de 23 de ani, domiciliat în localitatea Avrig, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii s-au sesizat din oficiu despre faptul că, la data de 04 octombrie a.c., în jurul orei 13:30, pe o stradă din localitatea Avrig, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, un tânăr în vârstă de 23 de ani din Avrig, ar fi agresat-o fizic pe concubina acestuia în vârstă de 16 ani, din Avrig, provocând astfel indignarea mai multor persoane care se aflau de față.

În baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față tânărul în vârstă de 23 de ani măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.