Ziua Mondială a Cadrelor Didactice

Astăzi, 5 octombrie, marcăm Ziua Mondială a Cadrelor Didactice, într-un an cu o semnificație aparte, în care se împlinesc șase decenii de la adoptarea Recomandării OIM/UNESCO din 1966 privind statutul cadrelor didactice, document care a consacrat, în plan internațional, demnitatea profesiei didactice, exigența pregătirii sale și responsabilitatea statelor de a-i asigura condiții compatibile cu rolul fundamental pe care profesorul îl îndeplinește în formarea omului și în transmiterea patrimoniului intelectual și moral de la o generație la alta.

La șase decenii de la consacrarea acestor principii, condiția profesorului rămâne una dintre marile măsuri ale seriozității cu care o societate își privește propria devenire, pentru că în mâinile dascălului se întâlnesc cunoașterea și caracterul, disciplina rațiunii și libertatea conștiinței, memoria culturală și puterea unei generații de a nu primi lumea ca pe o realitate imuabilă, dar de a o înțelege, de a o judeca și, atunci când este nevoie, de a o transforma.

În anul 2026, aproape 40.000 de candidați au avut drept de participare la concursul național de titularizare, peste 33.000 s-au prezentat la proba scrisă, iar 17.205 au obținut note de cel puțin 7, cifre care spun ceva esențial despre școala românească de astăzi, despre nevoia de profesori bine pregătiți, despre dificultatea de a-i păstra în sistem și despre efortul continuu de a asigura, în fiecare clasă, prezența unui om capabil să transforme materia predată într-o experiență de formare.

În județul Vaslui, această realitate se vede poate și mai limpede, pentru că posturi vacante și rezervate au continuat să fie publicate și după începerea anului școlar, iar concursurile pentru ocuparea lor au continuat până la sfârșitul lunii septembrie, ceea ce înseamnă că, în multe comunități, începutul școlii nu a însemnat numai emoția primei zile, ci și efortul de a găsi oamenii care să rămână la catedră și să ducă mai departe procesul de învățare.

Acolo unde profesorul face naveta, unde orele sunt împărțite între mai multe școli, unde distanța și nesiguranța profesională devin parte din viața de zi cu zi, munca sa capătă o valoare care nu poate fi exprimată printr-o simplă statistică, pentru că în spatele fiecărei ore ținute se află o alegere repetată de a rămâne aproape de copii, de a nu abandona școala și de a continua să creadă că fiecare copil, indiferent de locul în care s-a născut, are dreptul la aceeași seriozitate, la aceeași exigență și la aceeași șansă de a se forma. Și poate că aici se află adevărata măsură a acestei profesii, în capacitatea de a rămâne prezent acolo unde condițiile sunt mai grele, de a păstra exigența acolo unde resursele sunt puține, de a susține copilul acolo unde familia, comunitatea sau instituțiile nu reușesc întotdeauna să ofere tot sprijinul necesar și de a transforma, prin răbdare, cultură și autoritate morală, fragilitatea începutului într-o posibilitate reală de devenire.

În spatele fiecărei clase care își păstrează ritmul, al fiecărui copil care ajunge să creadă că poate mai mult și al fiecărei generații care pleacă din școală purtând cu sine o anumită rigoare a gândirii există, de cele mai multe ori, un profesor care a ales să rămână, să repete, să corecteze, să încurajeze și să nu cedeze în fața oboselii, a lipsei de resurse sau a sentimentului că munca sa este prea puțin văzută, iar această perseverență, lipsită de spectacol și de recompense imediate, este una dintre formele cele mai autentice prin care o societate își apără propriul viitor.

Profesorii nu au nevoie numai de recunoștință, însă de respectul care se construiește prin încredere, stabilitate și libertatea de a-și exercita profesia cu demnitate, iar o societate care înțelege valoarea educației trebuie să înțeleagă, înainte de orice, valoarea omului care intră în clasă și își asumă răspunderea de a forma caractere, conștiințe și destine.

De Ziua Mondială a Cadrelor Didactice, gândul meu se îndreaptă către toți profesorii care continuă să creadă în școală chiar și atunci când școala îi pune la încercare, către cei care rămân în comunități mici, către cei care fac naveta, către cei aflați la început de drum și către cei care au format generații întregi, pentru că prin munca lor se păstrează una dintre cele mai importante legături dintre prezentul unei societăți și viitorul ei. Le doresc sănătate, putere, respect profesional și bucuria de a vedea, peste ani, că o parte din ceea ce au construit continuă în oamenii pe care i-au format.

La mulți ani tuturor cadrelor didactice și respect pentru cei care dau școlii nu doar continuitate, dar sens.

Raisa Enachi,
Deputat de Vaslui