Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
De la primele experiențe în campus, la festivalul Univibes: peste 15.000 de studenți au sărbătorit începutul de an universitar la UVT
La Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), începutul anului universitar 2026-2027 a adus primele întâlniri cu viața de student și energia revederii colegilor. Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans.
Săptămâna de inițiere
La UVT, viața de student a început înainte de primul curs. 'Săptămâna de inițiere' a deschis universitatea și orașul pentru noua generație, printr-un program care a pus alături orientarea academică, explorarea Timișoarei și întâlnirile din care se leagă primele prietenii.
Prima zi a debutat cu prezentarea 'UVT pentru studenți' și s-a încheiat cu muzică în curtea din spatele sediului central. De la ora 21, studenții și-au pus căștile pentru un silent party cu Dalla (Olaru Vlad), ZoleeVee (Zoltan Varga) și Mario Șandru, transformând un spațiu al universității într-un loc de petrecere și socializare.
Pe parcursul săptămânii, explorarea Timișoarei a devenit parte din experiența de început de an: tururi la pas și pe bicicletă, vizite la muzee, spectacole de teatru și un treasure hunt în cartierul Elisabetin. Programul a inclus, de asemenea, Timișoara Games Festival, seri de Mafia și cinema alături de OSUT, dar și provocarea 'Discover UVT', prin care studenții au vizitat universitatea. Întâlnirile de consiliere și orientare în carieră, prezentarea Bibliotecii Centrale Universitare 'Eugen Todoran' și atelierul de intercomprehensiune au completat programul cu resurse utile pentru anii de studiu.
Pentru miile de boboci, alături de colegi din anii mai mari și prieteni, aceste zile au însemnat primul contact cu o comunitate în care învățarea, cultura și viața socială se întâlnesc. Un început care le-a oferit repere pentru studenție și ocazia de a-și găsi locul la UVT.
Deschiderea anului universitar
Pe 25 septembrie, Aula Magna 'Ioan Curea' a găzduit deschiderea oficială a anului universitar 2026-2027 la UVT. Studenți, profesori, alumni și parteneri din educație și mediul de afaceri s-au reunit pentru o ceremonie care a pus în lumină performanța, inițiativa și oamenii din spatele lor. Dialogurile și poveștile aduse pe scenă le-au oferit bobocilor o perspectivă asupra oportunităților care îi așteaptă în anii de studenție.
Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, a transmis mesajul de deschidere al noului an universitar:
'Viitorul nu va aparține celor care știu să apese pe un buton, ci mai ales celor care știu să gândească, să creeze, să decidă și să colaboreze inteligent cu tehnologia. De aceea, nu vrem ca UVT să-și pregătească studenții doar pentru primul job. Ar fi prea puțin. Îi pregătim pentru schimbare. Pentru mai multe profesii, pentru mai multe începuturi, pentru momentele în care va trebui să învețe, pentru curajul de a spune, atunci când lumea din jur se schimbă: 'Pot să învăț. Pot să mă adaptez. Pot să construiesc altceva.'. Dar UVT nu este doar despre ceea ce se întâmplă în spațiul interior al acestei universități. UVT face parte din Timișoara. Iar o universitate puternică se va transforma permanent împreună cu orașul în care există: prin oamenii pe care îi formează, prin cercetare, prin cultură, prin ideile pe care le pune în circulație, prin proiectele pe care le generează și companiile și prin soluțiile pe care le propune comunității.
O universitate nu este doar într-o stare de locuire în orașul său. O universitate bună îl schimbă. Unii dintre absolvenți rămân în Timișoara. Alții pleacă în lume. Unii se întorc, mai târziu. Și este foarte bine așa. O universitate bună nu îți spune să rămâi acasă. Îți dă suficientă încredere încât să poți pleca oriunde și suficiente motive încât să vrei să te întorci. J.K. Rowling le spunea absolvenților de la Harvard că un anumit eșec este inevitabil dacă nu alegem să trăim atât de prudent încât, de fapt, să nu trăim deloc. Ceea ce înseamnă că nu trebuie să confundăm un rezultat prost cu o limită personală. Uneori proiectul care nu iese, examenul ratat sau drumul pe care trebuie schimbat ne învață lucruri pe care succesul nu avea cum să ni-l explice. Performanța adevărată nu înseamnă fără greșeală. Înseamnă să continui să crești până când devii foarte bun la ceva care contează. Îndemnul meu permanent: Încercați. Întrebați. Construiți. Implicați-vă. Nu vă pregătiți doar pentru viitor. Pregătiți-vă să contați în el.'
Vocea studenților a fost reprezentată de Ecaterina Corbu, președinta OSUT, care a transmis mesajul de bun venit al organizației și a întâmpinat noii colegi în comunitatea universității. A urmat recunoașterea performanței unei generații care a ales UVT într-un an cu rezultate record la admitere: studenți din toate județele României și din peste 90 de țări. Printre aceștia se numără peste 100 de olimpici și laureați ai concursurilor naționale și internaționale, celebrați pe scenă alături de șefi de promoție și absolvenții de liceu cu media 10 la bacalaureat.
De la rezultatele cu care tinerii vin la UVT, atenția s-a îndreptat spre ceea ce pot construi mai departe, cu sprijinul profesorilor și al mentorilor. În dialogul 'Pasiunea care te duce mai departe', Robert Mihai Colca, doctorand UVT și unul dintre coordonatorii echipei României la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială din Kazahstan, a urcat pe scenă alături de David Georgescu, elev medaliat cu aur la competiție. Cei doi au adus în fața noii generații un exemplu concret de pasiune și mentorat, cu rezultate la nivel internațional.
Recunoașterea performanței a inclus și premierea reprezentanților liceelor și colegiilor care formează viitorii studenți ai universității. Invitatul special, Cristian Onețiu , antreprenor român de succes și o voce cu rezonanță în presa de business, a continuat cu o perspectivă asupra antreprenoriatului, leadershipului și alegerilor care dau direcție parcursului profesional și personal.
Momentul 'Generația care își găsește vocea' le-a adus în dialog pe asist. univ. dr. Bianca Șerb și studenta Anastasia Prodius. Pornind de la performanțele obținute la Central and Eastern European Moot Court, acestea au vorbit despre forța argumentelor și încrederea de a te implica. Provocarea a mers apoi către întreaga sală, prin întrebare adresată publicului: 'Dacă ai putea schimba un singur lucru în lumea din jurul tău, care ar fi acela?'. Cele mai inspirate răspunsuri vor fi prezentate la Timișoara Ideas Fest, în perioada 19-22 octombrie, oferind ideilor studenților un loc în conversația despre viitorul comunității.
Ceremonia s-a încheiat cu muzica lui Luca Dragu, artist timișorean și proaspăt masterand UVT. Pentru noua generație, mesajul de bun venit a fost și o invitație de a participa: prin întrebări, idei și inițiative care pot schimba universitatea și orașul.
Univibes by UVT, ediția a zecea
Finalul săptămânii a adus campusul în ritm de festival. Univibes by UVT a sărbătorit zece ediții alături de mii de participanți: studenți ai UVT și ai celorlalte universități din Timișoara, dar și oameni din oraș veniți pentru muzică și atmosfera de festival. Cele trei scene - Attitude, Feeling și Energy - au găzduit un program care a reunit diverse stiluri muzicale și generații de artiști. Deliric x Silent Strike & Muse Quartet, Phoenix, Satoshi, Blazzaj, Kindlein Trio, 2 dimineața, Prima Dragoste, Dalla, BKB' x MC44 și Raul Prodan au urcat pe scenă, iar noaptea a continuat la Silent Party cu Jinxy, Denis Predoi și Mihai Gabriel.
Pentru o seară, spațiile universității au devenit locuri de concert, dans și întâlnire pentru întreaga comunitate timișoreană. Ediția aniversară a adus studenții și orașul împreună, într-un campus deschis tuturor.
Evenimentul a fost posibil prin implicarea artiștilor, a echipelor de organizare și a partenerilor: BCR, Linde, UniCredit, Bosch, Raiffeisen Bank, Flex, Iulius Town, OSUT, FITT, Exit Reality, Bandbook, STPT și Ministerul Educației și Cercetării. Parteneri media: Kiss FM și UVT Media Hub.
INFO: mai multe imagini din cadrul evenimentelor se regăsesc AICI.
https://uvt.ro/comunicate-presa/un-program-intens-oferit-studentilor-in-saptamana-de-initiere-uvt-culminand-cu-ceremonia-deschiderii-anului-universitar-si-editia-a-zecea-univibes/
Dr. Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timișoara
Departamentul de Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.