Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ
4 MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARÃ, ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND TÃIEREA FÃRÃ DREPT DE ARBORI DIN FONDUL FORESTIER NAȚIONAL
La data de 29 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu - Serviciul de Ordine Publică, Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Sibiu, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea unor infracțiuni din domeniul silvic.
În fapt, la data de 7 septembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Judetean Sibiu a fost sesizat despre faptul că persoane necunoscute ar fi tăiat fără drept și sustras material lemnos din Fondul Forestier Național de pe raza localității Roșia. Din verificările efectuate a rezultat faptul că au fost tăiați ilegal 21 de arbori, cu un volum total de 23,334 mc.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Nou, bănuit că, în perioada 4-5 septembrie a.c., ar fi tăiat fără drept și sustras materialul lemnos din fondul forestier național de pe raza aceleiași localități.
Prejudiciul cauzat este estimat la peste 23.000 de lei.
La data de 29 septembrie a.c., au fost puse în executare cele 4 mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora polițiștii au recuperat 19,773 mc de material lemnos din specia gorun.
În baza probatoriului administrat în cauză, față de bărbatul de 35 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori tăiați din fondul forestier național.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conducere fără permis
La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 09:40, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Ștefan cel Mare, la volanul căruia se afla un sibian în vârstă de 54 de ani.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice având permisul de conducere anulat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Fără drept de a conduce, la volan
La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 10:30, în localitatea Dârlos, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 142 A de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Dumbrăveni.
Din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile suspendat.
În cauză, la nivelul Postului de Poliție Dârlos, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere având acest drept suspendat
Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare
La data de 29 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Sibiu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție și amenințare.
În fapt, la data de 29 septembrie a.c., în municipiul Sibiu, o femeie în vârstă de 44 de ani a sesizat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu despre faptul că, în urma emiterii ordinului de protecție provizoriu, concubinul ei, respectiv un bărbat în vârstă de 32 de ani din Sibiu, a încâlcat măsurile ordinului de protecție emis în aceeași zi.
În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 29 septembrie a.c., bărbatul în vârstă de 32 de ani ar fi încălcat măsurile impuse de ordinul de protecție respectiv prin nerespectarea distanței de 100 de metri față de victimă și domiciliul acesteia precum și trimiterea unor meesaje prin intermediul rețelelor sociale prin care acesta îi adresa injurii și amenințări cu acte de violență.
În baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de bărbatul în cauză măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.