logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția de Frontieră Română

Autoturism în valoare de peste 100.000 de lei, depistat în PTF Sighetu Marmației

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit, la controlul de frontieră, un autoturism pe care autoritățile olandeze îl căutau, pentru a fi confiscat. Autovehiculul, în valoare de 105.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.

Luni, 28 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control un cetățean ucrainean în vârstă de 39 de ani. Acesta conducea un autoturism pe care erau aplicate plăcuțe de înmatriculare eliberate de autoritățile olandeze.

Colegii noștri i-au solicitat conducătorului auto documentele mașinii și pe cele personale. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul în cauză figurează cu o alertă introdusă de autoritățile olandeze în data de 02 septembrie 2026, cu mențiunea 'bun căutat pentru a fi confiscat'.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 105.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor, urmând ca, la final, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

VIDEO
auto_sighet_29-09-2026.mp4
Link articol: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/sighetu-marmatiei/i-autoturism-in-valoare-de-peste-100000-de-lei-depistat-in-ptf-sighetu-marmatiei--44703.html

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.