logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Deputat Alexandru-Mihai Ghigiu (Grup PSD)

Expoziția 'Școala de la țară prin ochii copiilor' la Parlament

În ziua de luni, 28 septembrie 2026, un grup de elevi din județul Călărași și-au prezentat fotografiile la Palatul Parlamentului, în cadrul expoziției 'Photovoice - Școala de la țară prin ochii copiilor'.

Evenimentul a fost organizat de Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților, alături de Asociația Hands Across Romania, Școala Gimnazială Nr. 1 Nana și Școala Gimnazială Ulmu.

'Legile despre educație se scriu în această clădire, dar efectele lor se văd în fiecare școală din țară. Astăzi, copiii din Nana și Ulmu ne-au arătat, mai limpede decât orice raport, ce înseamnă aceste decizii în viața lor de zi cu zi. Avem datoria să îi ascultăm', a declarat Alexandru-Mihai Ghigiu, președintele Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților, în deschiderea expoziției.

La eveniment au participat membri ai Camerei Deputațior, reprezentanți ai Guvernului, ai autorităților administrației locale, ai organizațiilor nonguvernamentale, profesori și părinți. Elevii și-au prezentat fotografiile și au discutat cu invitații despre drumul până la școală, spațiile de joacă și activitățile extrașcolare.

Proiectul Photovoice s-a desfășurat în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), finanțat prin PNRR. În cadrul atelierelor desfășurate în luna august 2026, coordonate de Alisa Tarciniu, fotograf, și de curatoarea Alexandra Dincă, copiii au fotografiat viața de zi cu zi a școlii și a comunității lor: ce iubesc, ce îi motivează să vină la ore și ce le lipsește. Rezultatul este o expoziție de 40 de fotografii, însoțite de textele scrise de elevi, care aduce în dezbaterea despre educație o voce rar auzită: cea a copiilor din mediul rural.

'Am vrut ca, măcar pentru o zi, cei care decid pentru școala românească să o vadă așa cum o văd copiii care o trăiesc în fiecare zi. Fotografiile lor arată ce funcționează și ce trebuie schimbat. Faptul că aceste imagini au ajuns în Parlament le arată copiilor că vocea lor contează', a subliniat Mihaela Sandu, președinta Asociației Hands Across Romania.

Astfel de evenimente reprezintă un fundament pentru dialogul dintre copii, școli și decidenți, facilitând în același timp integrarea experiențelor și perspectivelor elevilor din mediul rural în procesul de elaborare a politicilor educaționale.

Președintele Comisiei pentru învățământ

Deputat
Alexandru-Mihai Ghigiu

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.