logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Colegiul Medicilor Stomatologi București

Stomatologia digitală și tratamentele minim invazive, în centrul Congresului CMSB & ESCD 2026 de la București

Congresul reunește, între 1 și 3 octombrie, lectori din România și din străinătate și găzduiește cea de-a 23-a reuniune anuală a European Society of Cosmetic Dentistry

București, 28 septembrie 2026 - Cum schimbă tehnologia digitală modul în care medicii stomatologi planifică și realizează tratamentele? Cât din țesutul dentar sănătos poate fi conservat? Ce rol au imprimarea 3D, tehnologiile CAD și planificarea digitală în tratamentul cazurilor complexe? Sunt câteva dintre temele Congresului CMSB & ESCD 2026, care va avea loc între 1 și 3 octombrie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

Colegiul Medicilor Stomatologi București (CMSB) organizează în premieră evenimentul în parteneriat cu European Society of Cosmetic Dentistry (ESCD), în aceeași ocazie urmând să fie găzduită cea de-a 23-a reuniune anuală a societății europene. Timp de trei zile, medici stomatologi și tehnicieni dentari din România și din străinătate vor participa la conferințe, workshopuri hands-on și prezentări de cazuri clinice.

Sub tema 'Precizie și estetică în stomatologie: dialogul dintre tehnologie și artă', programul aduce în discuție unele dintre direcțiile actuale ale practicii stomatologice: planificarea digitală și interdisciplinară a tratamentului, tehnicile minim invazive, restaurările directe și protetice, implantologia, prevenirea și tratamentul periimplantitei, regenerarea tisulară, parodontologia, ortodonția și armonia facială.

Printre lectorii internaționali confirmați se numără Robert Horowitz (SUA), Frank Schwarz (Germania), Mauro Merli și Walter Devoto (Italia), Marzena Dominiak (Polonia), Mirela Feraru și Rafi Romano (Israel), alături de numeroși specialiști din România și din alte țări.

O componentă importantă a programului este dedicată integrării tehnologiilor digitale în practica de zi cu zi.

Vor fi abordate utilizarea CAD și a imprimării 3D, planificarea digitală a cazurilor complexe, relația dintre ortodonție și tratamentul restaurativ și tehnicile minim invazive care permit conservarea unei cantități cât mai mari de țesut dentar sănătos. Programul științific este completat de workshopuri practice și de o sesiune dedicată tehnicienilor dentari.

'Stomatologia evoluează foarte repede, iar una dintre provocările reale pentru medic este să distingă între ceea ce este nou și ceea ce aduce un beneficiu real în tratamentul pacientului. Împreună cu European Society of Cosmetic Dentistry am construit un congres în care tehnologia este pusă în context clinic: când este indicată, care îi sunt limitele și cum poate fi integrată corect în planul de tratament. Avem lectori internaționali cu experiență clinică, sesiuni dedicate deciziilor terapeutice și peste 20 de workshopuri hands-on. Ne dorim ca medicii să plece de la congres nu doar cu informații noi, ci cu instrumente pe care să le poată integra responsabil în practica de zi cu zi, pentru tratamente mai precise și mai predictibile pentru pacienți', declară prof. univ. dr. Horia Barbu, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi București.

Programul include și competiția internațională de cazuri clinice 'Fantastic Four ESCD 2026', în cadrul căreia medici stomatologi și tehnicieni dentari prezintă cazuri clinice care implică între unu și patru dinți. Premiile includ programe de mentorat și pregătire avansată în centre europene.

'Stomatologia din România are nevoie de o comunitate profesională conectată la evoluțiile internaționale și capabilă să integreze progresul științific și tehnologic în practica medicală. Avem o profesie care evoluează rapid, iar accesul la educație medicală de calitate, la schimb de experiență și la dialog cu profesioniști din alte țări contribuie direct la dezvoltarea ei.

Evenimentele științifice de acest nivel creează tocmai acest cadru și contribuie la consolidarea standardelor profesionale în stomatologia românească', declară dr. Florin Lăzărescu, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România.

Participare gratuită la Congresul CMSB 2027

Medicii stomatologi membri ai Colegiului Medicilor Stomatologi București care participă fizic la ediția din acest an vor avea acces gratuit la Congresul CMSB 2027, fără formalități suplimentare.

Programul complet și înscrierile sunt disponibile pe: https://cmsb.ro/eveniment/congres-cmsb-escd-2026/

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.