Adopția între responsabilitatea statului și dreptul la o evaluare întemeiată

Există domenii în care statul nu își poate permite superficialitatea. În materia adopției, o evaluare insuficient fundamentată nu este o simplă chestiune administrativă, pentru că poate influența una dintre cele mai importante decizii din viața unui copil, mediul familial în care acesta urmează să crească. De aceea, legea trebuie să pună în centrul procedurii criteriul profesional, evaluarea temeinică și posibilitatea verificării concluziilor care pot produce consecințe importante atât pentru copil, cât și pentru persoana sau familia care dorește să adopte.

În acest spirit am inițiat și susținut PL-x nr. 572/2026, propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, înregistrată la Camera Deputaților, prin care se urmărește introducerea posibilității efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice în procesul de evaluare a adoptatorului sau a familiei adoptatoare, precum și a posibilității unei contraexpertize, costurile aferente urmând să fie suportate din bugetul Ministerului Sănătății. Inițiativa se află în prezent în procedură parlamentară la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

Rațiunea acestei intervenții legislative nu este aceea de a transforma existența unei afecțiuni psihice într-o prezumție de incapacitate parentală și nici de a așeza diagnosticul medical deasupra persoanei. Dimpotrivă, scopul este de a permite o evaluare specializată atunci când împrejurările concrete o reclamă, astfel încât o decizie care poate contribui la constituirea unei familii să nu se întemeieze exclusiv pe aprecieri generale, percepții subiective sau concluzii care nu pot fi verificate printr-un instrument profesional adecvat.

Legea nr. 273/2004 prevede deja că evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare urmărește identificarea abilităților parentale, analizarea garanțiilor morale și a condițiilor materiale, precum și evaluarea unor aspecte privind personalitatea și starea de sănătate, viața familială și aptitudinea de creștere și educare a unui copil. Propunerea legislativă urmărește să consolideze această evaluare printr-un instrument de specialitate care să poată fi utilizat atunci când situația concretă justifică o asemenea examinare.

Între stigmatizarea unei persoane pentru existența unui diagnostic și ignorarea unei stări care ar putea avea relevanță pentru exercitarea responsabilităților parentale există o distincție pe care legea trebuie să o păstreze cu precizie. Protecția copilului nu poate justifica arbitrariul față de adult, după cum protejarea drepturilor adultului nu poate conduce la relativizarea obligației statului de a examina cu seriozitate condițiile în care un copil urmează să fie crescut și educat.

Tocmai de aceea, posibilitatea contraexpertizei are o importanță care depășește tehnica procedurală. O concluzie medicală susceptibilă să influențeze o procedură de adopție trebuie să poată fi verificată, atunci când există motive pentru aceasta, printr-un mecanism profesional adecvat. Dreptul persoanei evaluate de a solicita o asemenea verificare contribuie la consolidarea caracterului riguros și verificabil al procedurii. Și soluția privind suportarea costurilor din bugetul Ministerului Sănătății răspunde aceleiași exigențe de echitate procedurală. O garanție juridică își pierde din substanță atunci când exercitarea ei depinde exclusiv de capacitatea financiară a persoanei. Accesul la verificarea unei concluzii care poate avea consecințe importante nu ar trebui să devină un drept diferit în funcție de posibilitățile economice ale celui evaluat.

Am susținut această inițiativă în cadrul Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a Camerei Deputaților, comisie din care fac parte, în ședința din 23 septembrie 2026. Inițiativa continuă astfel parcursul parlamentar la Camera Deputaților, unde va fi analizat raportul dintre protecția copilului, responsabilitatea viitorului părinte și obligația statului de a fundamenta evaluarea pe criterii profesionale, obiective și verificabile.

Adopția nu poate fi redusă la succesiunea unor documente și nici la îndeplinirea mecanică a unor condiții procedurale. În centrul ei se află o relație umană pe care legea o transformă într-o relație de filiație. Din acest motiv, fiecare instrument de evaluare trebuie gândit simultan ca mijloc de protecție a copilului și garanție împotriva arbitrariului.

Atunci când statul intervine într-o decizie care poate influența viitorul unui copil, exigența nu poate fi înlocuită nici de rutină, nici de prezumție. Fiecare concluzie relevantă trebuie să fie rezultatul unei evaluări responsabile și, atunci când este necesar, verificabile.

Protecția copilului și respectarea drepturilor persoanei evaluate nu sunt principii aflate în opoziție, ele trebuie să se întâlnească în aceeași normă și în aceeași procedură. În materia adopției, legea nu trebuie să aleagă între precauție și dreptate, trebuie să le cuprindă pe amândouă. Pentru că acolo unde se decide asupra viitorului unui copil, rigoarea evaluării nu este un detaliu procedural, dar o garanție esențială.

Deputat neafiliat de Vaslui
Raisa Enachi

25 septembrie 2026