Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Municipalitatea ploieșteană a predat către constructor amplasamentul pentru investiția 'Asigurarea mobilității traficului prin prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și Gara de Vest (strada Libertății), inclusiv lucrări de reabilitare a domeniului public al piețelor gărilor - Etapa I', un proiect strategic destinat dezvoltării mobilității urbane durabile și creșterii calității vieții cetățenilor.
Pentru implementarea proiectului, a fost semnat contractul de lucrări între Municipiul Ploiești și Asocierea S.C. MARISTAR COM SRL - S.C. RAD PANORAMA CONSTRUCT S.R.L. - RAICOMMERCE CONSTRUCTION JSC, prin lider de asociere S.C. MARISTAR COM S.R.L.
Antreprenorul se obligă să execute, să finalizeze și să întrețină, în perioada de garanție, lucrările de execuție pentru obiectivul de investiții.
Proiectul se derulează prin Programul Regional Sud Muntenia 2021-2027, Prioritatea P3: O regiune cu mobilitate urbană durabilă, Obiectiv Specific 2.8: Promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon, Operațiunea A - Sprijin acordat municipiilor reședință de județ, inclusiv zonelor urbane funcționale ale acestora, din regiunea Sud-Muntenia, pentru investiții în operațiuni de mobilitate urbană multimodală sustenabilă, pentru care a fost semnat contractul de finanțare nr. 654/19.12.2025.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) generate de traficul rutier din Municipiul Ploiești.
Investiția va asigura concret eficientizarea și îmbunătățirea transportului public de călători prin amenajarea și reconfigurarea zonelor Piața 1 Decembrie 1918 și Gara de Vest.
Prețul contractului de lucrări este de 47.668.565,64 lei, fără T.V.A., iar durata de execuție a lucrărilor este de 17 luni.
Obiectivul de investiții 'Asigurarea mobilității traficului prin prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și Gara de Vest (strada Libertății), inclusiv lucrări de reabilitare a domeniului public al piețelor gărilor - Etapa I' va implica următoarele lucrări:
* amenajarea terenului - amenajare Piața 1 Decembrie 1918 (zona Gara de Sud);
* amenajarea pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială a terenului - amenajare Piața 1 Decembrie 1918 (zona Gara de Sud);
* amenajare Piața 1 Decembrie 1918, zona Gara de Sud;
* amenajare zona Gării de Vest;
* construire Clădire Stație de Așteptare (zona Gara de Sud);
* construire parcări de tip Park & Ride, în Piața 1 Decembrie 1918 și zona Gara de Vest - 2 parcări cu 40 de locuri și piste de biciclete pe 544 metri liniari;
* stații de așteptare călători;
* pasaj pietonal subteran (zona Gara de Sud);
* reconfigurare/refacere trotuare în cele două zone aferente proiectului;
* rețea de contact troleibuz în Piața 1 Decembrie 1918 și Zona Gării de Vest;
* sisteme de informare în timp real a pasagerilor, amplasate în stațiile de transport public;
* sisteme de semnalizare și semaforizare adaptivă și sincronizată;
* devieri, refaceri, protejări rețele edilitare în zona Gării de Sud, strada Piața 1 Decembrie 1918;
* devieri, refaceri, protejări rețele edilitare în zona Gării de Vest;
* branșamente și racorduri rețele edilitare.
Modernizăm zonele Gării de Sud și Gării de Vest din Ploiești!
Împreună pentru un oraș modern și mai accesibil!
DIRECȚIA RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.