Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
În perioada 21.09.2026-25.09.2026 Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 12 inculpați în 12 dosare penale, astfel:
Inculpatul G.M. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.(1) și uz de fals, prev. de art. 323 alin. (1) cu aplicarea art. 38 alin. (1) și 41 alin. (1) C.pen, reținându-se că la data de 15.07.2022, în jurul orei 09:20, a condus pe DN 58 din jud. Caraș-Severin autoturismul marca Peugeot, fără a fi posesor al vreunui permis de conducere valabil și, cu ocazia controlului în trafic, a prezentat lucrătorilor de poliție un permis de conducere fals.
Inculpatul V.E.I. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.(2) C.p. cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen., reținânduse că la data de 12.08.2023, în jurul orei 19:45, a condus pe DN 58 B, str. Iosif Renoiu din orașul Bocșa, jud. Caraș-Severin, autoturismul marca Ford, având dreptul de a conduce suspendat.
Inculpatul G.A.I. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.(2) C.p., reținându-se că la data de 12.08.2025, în jurul orei 17:10, a condus pe str. I.L. Caragiale din mun. Reșița, jud. Caraș-Severin, autoturismul marca Audi, având dreptul de a conduce suspendat.
Inculpatul S.D.R. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive, prev. de art. 336 alin.(2) C.p., reținându-se că la data de 11.07.2025, în jurul orei 20:46, a condus pe drumul public calea Caransebeșului din mun. Reșița, jud. Caraș-Severin, autoturismul marca BMW, sub influența substanței psihoactive (THC).
Inculpatul B.C. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) din C.p., reținându-se că la data de 15.04.2023 în jurul orei 08:40, a condus autoturismul marca Ford, pe DN 58, jud. Caraș-Severin, având dreptul de a conduce suspendat.
Inculpatul D.I. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) din C.p., reținându-se că la data de 28.12.2025, în jurul orelor 17:52, a condus pe DJ587, pe raza localității Valea Mare din comuna Fârliug, autoturismul marca Volkswagen, având o îmbibație alcoolică de 1,47 g‰ la prima proba la ora 18:46 și 1,22 g‰ la a doua probă, la ora 19:46.
Inculpatul R.B.F. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.1 C.p și de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin.2 din C.p., cu aplic. art. 38 alin. 2 C.p., reținându-se că la data de 04.05.2023, ora 23:50, a condus autoturismul marca Renault, pe Calea Caransebeșului din mun. Reșița, jud. Caraș-Severin, fără a poseda permis de conducere și aflându-se sub influența substanței psihoactive THC.
Inculpatul N.R.A. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.(1) C.p., reținându-se că la data de 21.03.2025, în jurul orei 03:40, a condus pe bulevardul Republicii din mun. Reșița, jud. Caraș-Severin autoturismul marca Audi, fără a fi posesor al vreunui permis de conducere valabil.
Inculpatul T.A.M. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.(2) C.p., reținându-se că la data de 15.01.2022, în jurul orei 13:45, a condus pe drumul comunal ce face legătura cu DN 58A, din sat Remetea Pogănici, jud. Caraș-Severin, autoturismul marca Opel, fără a poseda permis de conducere valabil.
Inculpatul O.I. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.(1) C.p., reținându-se că la data de 19.04.2024, în jurul orei 22:40, a condus pe DJ 581 și pe DC 140 în loc. Lupac, jud. Caraș-Severin, autoturismul marca Volkswagen, fără a fi posesor al unui permis de conducere valabil.
Inculpatul Ș.D.A. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 C.p., reținându-se că la data de 01.06.2025, în jurul orei 20:16, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive la solicitarea expresă a lucrătorilor de poliție, după ce în prealabil (ora 19:35) a fost depistat circulând pe drumul public Calea Caransebeșului din mun. Reșița, jud. Caraș-Severin, la volanul autoturismului marca Toyota, rezultând pozitiv, cu ocazia controlului, la substanța psihoactivă Canabis.
Inculpatul B.C. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) din C.p., reținându-se că la data de 18.07.2023 în jurul orei 09:35, a condus autoturismul marca Ford, pe DN58 Soceni către Reșița, având dreptul de a conduce suspendat.
Cercetările în cauzele anterior menționate au fost efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin sub supravegherea procurorilor din cadrul unității.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea unei măsuri preventive ori sesizarea instanței nu pot, în niciun caz, să înfrângă prezumția de nevinovăție, inculpații fiind prezumați nevinovați până la pronunțarea unei soluții definitive în cauză.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.