Comunicat de presă - Compania Municipală Termoenergetica București
Lucrări de modernizare la sistemul de termoficare din sectoarele 4 și 5 ale Capitalei
BUCUREȘTI, 25 septembrie 2026 - Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că, începând cu 28 septembrie 2026, vor fi executate lucrări de modernizare la rețeaua termică primară din sectoarele 4 și 5 ale Capitalei, în cadrul proiectului POIM, parte a obiectivului de investiții 'Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București', finanțat din fonduri europene și de la bugetul de stat.
1. În Sectorul 5, lucrările se vor desfășura pe Strada Nuțu Ion, la intersecția cu Drumul Taberii, la conducta primară de termoficare cu diametrul de 600 mm, și se încadrează în Lotul 3, Obiectivul 13 al proiectului POIM. Zonele afectate de aceste lucrări vor fi Strada Mihail Sebastian, Calea Ferentari, Calea Rahovei, Strada Petre Ispirescu, Strada Dumbrava Nouă, Șoseaua Alexandriei și străzile adiacente.
Intervenția constă în reîntregirea conductelor modernizate, respectiv realizarea conexiunilor necesare pentru punerea în funcțiune a tronsonului de rețea reabilitat.
Lucrările propriu-zise se vor executa în intervalul 28 - 30 septembrie 2026, conform programului solicitat de constructor. Ulterior, încărcarea rețelei și reluarea furnizării apei calde se vor realiza etapizat, urmând ca alimentarea cu apă caldă să fie restabilită integral până la data de 3 octombrie 2026. Pentru executarea lucrărilor este necesară sistarea temporară a furnizării apei calde de consum către
48 de puncte termice, care alimentează aproximativ 743 de blocuri.
2. În Sectorul 4, lucrările vizează conducta primară de termoficare cu diametrul de 1100 mm din zona delimitată de Strada Luică, Bulevardul Turnu Măgurele, Bulevardul Constantin Brâncoveanu, Șoseaua Berceni, Șoseaua Olteniței, Calea Șerban Vodă, Șoseaua Giurgiului, Strada Nițu Vasile, Strada Emil Racoviță și Bulevardul Alexandru Obregia, și se încadrează în Lotul 4, Obiectivele 17, 19 și 21 ale
proiectului POIM. Intervenția constă în montarea de conducte noi, preizolate, și îmbinarea acestora cu rețeaua existentă, montarea suporților și a elementelor de fixare ale conductei, echiparea căminelor de rețea cu vane și compensatori, precum și realizarea legăturilor către punctele termice din zonă.
Pentru executarea lucrărilor este necesară sistarea temporară a furnizării apei calde de consum către
72 de puncte termice și 2 module termice, care alimentează aproximativ 1.100 de blocuri, în intervalul 28.09.2026 - 09.10.2026.
Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție vor monitoriza permanent desfășurarea lucrărilor și procesul de reluare a furnizării apei calde. Pentru informații suplimentare, clienții Companiei Municipale Termoenergetica București pot apela numărul 031.9442, unde sunt disponibile mesaje preînregistrate privind starea sistemului, sau numărul gratuit
0800.820.002. Informații actualizate sunt disponibile și prin aplicația Termoalert.
Compania Municipală Termoenergetica București mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și își cere scuze pentru disconfortul temporar generat de aceste lucrări,necesare pentru modernizarea și creșterea siguranței în exploatare a rețelei de termoficare a Capitalei.
Serviciul Comunicare și Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.