Când 292 de lei devin 100, iar protecția copilului ajunge să depindă de catalog

Un copil care nu îndeplinește condițiile instituite prin această propunere legislativă poate ajunge să primească doar 100 de lei alocație de stat lunar, în loc de 292 de lei, ceea ce înseamnă o diminuare de 192 de lei în fiecare lună, de 2.304 lei într-un an pentru un singur copil și de 4.608 lei anual pentru o familie cu doi copii aflați în aceeași situație.

Aceasta este realitatea care trebuie examinată înaintea oricărei justificări construite în jurul disciplinei, frecvenței școlare sau combaterii abandonului, deoarece propunerea legislativă (PL-x 484/2026) pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii nu se limitează la instituirea unui stimulent educațional distinct, dar reduce cuantumul alocației de la 292 de lei la 100 de lei și transferă o parte substanțială a sprijinului financiar către un mecanism condiționat de îndeplinirea unor criterii privind prezența și conduita școlară.

Bursa de prezență ar urma să fie acordată copiilor care frecventează cursurile și care au obținut media 10 la purtare sau calificativul 'foarte bine' în anul școlar anterior, ceea ce înseamnă că nu discutăm despre adăugarea unei recompense educaționale peste protecția existentă, ci despre diminuarea unei prestații cu caracter general și reconstruirea unei părți din sprijinul acordat copilului sub forma unui beneficiu condiționat.

Alocația de stat nu este un premiu pentru prezență, performanță ori conduită și nici o contraprestație oferită copilului în schimbul unui anumit comportament, dar o formă de ocrotire instituită în considerarea calității sale de minor. Statul poate recompensa rezultatele școlare, poate institui burse și poate crea instrumente de stimulare a frecvenței, însă protecția copilului nu poate fi convertită într-un mecanism de disciplinare.

Tocmai din această perspectivă, Consiliul Legislativ a emis aviz negativ și a formulat obiecții asupra soluției propuse, iar expunerea de motive evocă însăși Decizia Curții Constituționale nr. 277/2006, prin care a fost înlăturată condiționarea alocației de frecventarea cursurilor, Curtea reținând că finalitatea constituțională a acestei prestații este aceea de ocrotire specială a copilului.

Problema devine cu atât mai serioasă cu cât proiectul își construiește justificarea pornind chiar de la realități care îi contrazic soluția. În propria expunere de motive sunt enumerate sărăcia, lipsa resurselor necesare educației, mediul rural, dificultățile familiale și accesul limitat la resurse printre factorii asociați abandonului și părăsirii timpurii a școlii.

Cu alte cuvinte, proiectul recunoaște că absenteismul poate fi expresia unei vulnerabilități, dar propune simultan diminuarea resursei financiare a copilului tocmai în momentul în care această vulnerabilitate devine vizibilă.

Abandonul școlar trebuie combătut, dar nu prin diminuarea protecției financiare a copilului care, prin absențe repetate, poate exprima deja o fragilitate socială, familială sau educațională pe care statul are obligația să o identifice și să o corecteze, nu să o transforme într-un temei de sancționare economică.

Și totuși, propunerea legislativă nr. 484/2026 a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale și Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, în timp ce Consiliul Legislativ emisese un aviz negativ.

Această diferență de apreciere nu este lipsită de semnificație politică, deoarece o comisie parlamentară competentă în materia drepturilor fundamentale a considerat acceptabilă o soluție care diminuează sprijinul financiar acordat copilului și condiționează o parte a acestuia de conduita școlară, deși asupra construcției normative fuseseră formulate anterior obiecții explicite.

Mai există și o dificultate de coerență internă, bursa este denumită 'de prezență', însă acordarea ei nu depinde numai de frecventarea cursurilor, dar și de media 10 la purtare sau de calificativul 'foarte bine' în anul școlar anterior. Prezența și conduita sunt astfel reunite într-un mecanism financiar unic, deși exprimă criterii distincte și nu pot fi tratate ca noțiuni echivalente.

În plus, minorul nu stabilește întotdeauna dacă familia dispune de resurse pentru transport, dacă locuiește în proximitatea unității de învățământ, dacă mediul familial îi permite o frecvență neîntreruptă sau dacă dificultățile materiale pot fi depășite prin simpla sa voință.

A transforma asemenea împrejurări într-un criteriu indirect de diminuare a sprijinului financiar înseamnă a converti vulnerabilitatea într-o culpă și lipsa resurselor într-un motiv de restrângere a protecției.

Combaterea abandonului școlar presupune identificarea timpurie a copilului aflat în risc, intervenție socială, acces la transport, hrană, consiliere, programe remediale, cooperarea dintre familie, școală și instituțiile publice și răspunderea efectivă a autorităților care au obligația de a menține copilul în educație.

Nu contest necesitatea combaterii absenteismului, contest însă ideea că disciplina școlară poate fi construită prin diminuarea protecției copilului. Bursa poate recompensa prezența și conduita, alocația trebuie să rămână o formă de ocrotire a minorului, nu un instrument prin care vulnerabilitatea acestuia este transformată într-o sancțiune financiară.

Raisa Enachi, deputat de Vaslui