logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Camera de Comerț și Industrie București (CCIB)

'Doing Business with Latin America', la Palatul CCIB

Camera de Comerț și Industrie București (CCIB), în parteneriat cu Universitatea Româno-Americană, a organizat la Palatul CCIB Forumul de Afaceri 'Doing Business with Latin America', eveniment dedicat consolidării relațiilor economice dintre România și statele latino-americane.

Prezentările dedicate piețelor latino-americane au fost susținute de E.S. Carlos Alejandro Poffo, Ambasadorul Republicii Argentina în România; E.S. Ricardo Guerra de Araujo, Ambasadorul Republicii Federative a Braziliei; E.S. Alex Wetzig, Ambasadorul Republicii Chile; Fabian Rene Castaneda Zamora, Secretar II în cadrul Ambasadei Republicii Columbia în România; E.S. Alexander Rodriguez Salazar, Ambasadorul Republicii Cuba; E.S. Amparo Erendira Anguiano Rodriguez, Ambasadorul Statelor Unite Mexicane; și E.S. Gloria del Carmen Olivares Portocarrero de Garro, Ambasadorul Republicii Peru.

În deschiderea evenimentului, Iuliu Stocklosa, președintele Camerei de Comerț și Industrie București, a evidențiat interesul CCIB pentru extinderea relațiilor economice cu statele latino-americane și sprijinirea companiilor românești interesate de aceste piețe. În acest context, a anunțat intenția CCIB de a-și extinde prezența în regiune prin deschiderea unor birouri de reprezentare în America Latină, menite să faciliteze accesul companiilor românești la informații, contacte și oportunități de afaceri locale. Totodată, acesta a subliniat importanța cooperării directe cu reprezentanții diplomatici și instituționali ai statelor din regiune pentru dezvoltarea unor noi parteneriate economice.

La rândul său, Prof. Univ. Dr. Habil. Tudor Edu, Prorector al Universității Româno-Americane, a evidențiat contribuția mediului academic la dezvoltarea relațiilor internaționale și la apropierea comunităților de business din România și America Latină. Acesta a subliniat că astfel de inițiative creează un spațiu de interacțiune între mediul universitar, diplomatic și antreprenorial, favorizând o mai bună cunoaștere a piețelor latino-americane și dezvoltarea unor proiecte comune.

Prezentările susținute în cadrul forumului au oferit o imagine de ansamblu asupra mediilor de afaceri și investiționale din țările participante, cu informații privind cadrul legislativ, mecanismele de promovare a investițiilor și domeniile cu potențial pentru dezvoltarea schimburilor comerciale. Au fost prezentate regimuri de promovare aplicabile la nivel național, provincial sau la ambele niveluri, cu caracter multisectorial ori sectorial, acestea putând include, în funcție de domeniul vizat și de nivelul administrativ, facilități fiscale, financiare și de reglementare. Totodată, anumite regimuri provinciale completează mecanismele naționale prin adaptarea legislației la particularitățile locale și acordarea unor beneficii suplimentare investitorilor.

Fiecare reprezentant de țară a prezentat o imagine asupra mediilor de afaceri și investiționale locale, fiind evidențiate sectoare precum infrastructura, energia verde, agricultura, industria alimentară, serviciile globale și economia digitală. Au fost abordate, de asemenea, evoluțiile recente ale relațiilor comerciale cu Uniunea Europeană și EFTA și oportunitățile pe care acestea le pot genera pentru dezvoltarea schimburilor comerciale și atragerea de investiții.

Infrastructura și conectivitatea au ocupat un loc important în discuții, fiind evidențiat rolul unor legături logistice eficiente în dezvoltarea relațiilor comerciale. În acest context, Portul Constanța a fost menționat în mod repetat drept un punct strategic de acces către România și piața europeană, cu potențial de a facilita fluxurile comerciale dintre cele două regiuni.

Totodată, economia digitală și serviciile globale au fost prezentate drept domenii cu perspective de dezvoltare, inclusiv în ceea ce privește investițiile, transferul de know-how și furnizarea de servicii pe piețe internaționale.

În intervențiile lor, reprezentanții celor șapte state latino-americane au evidențiat necesitatea intensificării relațiilor economice cu România, apreciind că nivelul actual al schimburilor comerciale nu reflectă pe deplin potențialul existent. Aceștia și-au exprimat interesul pentru creșterea volumului schimburilor comerciale, atragerea de investiții directe și dezvoltarea unor parteneriate pe termen lung cu companiile românești, inclusiv prin valorificarea relațiilor comerciale și a acordurilor pe care statele respective le au cu Uniunea Europeană.

Prin urmare, Forumul 'Doing Business with Latin America' a adus în prim-plan atât oportunitățile oferite de piețele latino-americane, cât și interesul acestora pentru aprofundarea relațiilor economice cu România. Evenimentul a creat un cadru pentru dezvoltarea unor contacte directe între mediile de afaceri și reprezentanții diplomatici și pentru identificarea unor direcții concrete de colaborare, de la intensificarea schimburilor comerciale și atragerea de investiții până la dezvoltarea unor parteneriate în sectoare de interes comun.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.