Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Niculina Stelea (senator AUR): '(Non)soluțiile lui Mureșan pentru criza socială din România'
Senatorul AUR Niculina Stelea critică dur măsurile anunțate de Siegfried Mureșan, pe care le descrie drept promisiuni fără surse clare de finanțare și fără răspunsuri la probleme sociale majore. Parlamentarul acuză că, după luni în care putea pregăti un program de guvernare, premierul desemnat vine în fața românilor fără soluții concrete pentru pensii, CASS sau criza demografică.
'Premierul desemnat Siegfried Mureșan nu a prezentat nici până acum programul de guvernare în baza căruia va cere votul Parlamentului. Asta deși, în teorie, a avut vreo trei luni și jumătate la dispoziție, după respingerea lui Veștea, să construiască un asemenea proiect. Se vede treaba că, de la început, și el știa că nu va ocupa această funcție și nu prea și-a dat interesul.
Situația este cu atât mai hilară cu cât, totuși, premierul desemnat Mureșan se bazează pe asigurarea continuității actualului Guvern și te-ai gândi că miniștrii de resort, încă în exercițiu, ar putea să-l ajute.
Din declarațiile publice și dintr-un document de trei pagini chinuite, am înțeles care ar fi prioritățile în zona de muncă și protecție socială pe care le-ar avea Siegfried Mureșan. Măsurile enunțate sunt:
1. Indexarea pensiilor din 2027 - nu se spune cum și cât. Nu se face nicio referire la cele 2,8 milioane de pensii calculate greșit, dintre care peste 2,2 milioane de pensii pe minus, pentru care ar trebui făcute reparații.
2. Studenții care lucrează primesc sprijin pentru chirie, extindem rețeaua de creșe pentru a facilita întoarcerea părinților la serviciu, iar cei care își găsesc un loc de muncă în altă localitate primesc sprijin pentru transport - nu se spune din ce fonduri și care este cuantumul acestor ajutoare.
3. Familiile cu venituri mici primesc sprijin direct pentru plata facturilor, inclusiv la gaze - nu se enunță cuantumul ajutorului și nu există nicio abatere de la ținta de renunțare la prețul prestabilit începând cu 1 ianuarie 2027.
4. Se reia ideea Legii salarizării unitare, pe aceeași logică a ministrului Pîslaru - un proiect deja eșuat în Parlament.
5. Premierul desemnat a anunțat că dorește ca Guvernul să construiască locuințe pentru tineri și familii, cămine pentru studenți și locuințe de serviciu pentru medici, profesori și polițiști și să facă creditarea pentru prima locuință mai accesibilă - niciun detaliu concret. Râdeau de AUR și de George Simion când a propus un plan similar, iar acum ei vin cu aceeași poveste.
6. Din 2027, persoanele care lucrează part-time în sănătate și educație, precum și studenții care muncesc, nu mai sunt supraimpozitați - PNL a retras din Parlament legea prin care se plătea CASS doar pentru orele de muncă efectuate, nu la nivelul salariului minim, deși AUR voia să voteze acest act normativ.
Nicăieri premierul desemnat, Siegfried Mureșan, nu vorbește despre eliminarea CASS pentru mamele aflate în concediu de creștere a copilului, pentru veteranii de război și foștii deținuți politici. Nicăieri nu se face vreo referire la problema demografică cu care se confruntă România. Nicăieri nu se vorbește despre indexarea venitului minim de incluziune sau a alocațiilor cu nivelul inflației.
Abia aștept să citesc programul de guvernare pe care îl va depune la Parlament și promit să revin cu o analiză la acel moment. Oricum, neseriozitatea este maximă câtă vreme își imaginează că depun un document și, apoi, a doua zi, cer vot de încredere pe el, fără discuții în prealabil', a declarat senatorul AUR Niculina Stelea.
https://partidulaur.ro/niculina-stelea-senator-aur-nonsolutiile-lui-muresan-pentru-criza-sociala-din-romania/
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.