Comunicat de presă - Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură
Turneul internațional 'REGINA și COMPOZITORII'
'REGINA și COMPOZITORII', proiect organizat de Asociația InoMusicArt și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), se desfășoară în perioada 13 octombrie - 27 noiembrie 2026 și marchează 110 ani de la dispariția Reginei Elisabeta a României, cunoscută în lumea literară sub pseudonimul Carmen Sylva.
Proiectul propune un demers muzical interdisciplinar care readuce în atenția publicului creația sa poetică, relația sa cu muzica și rolul pe care l-a avut în viața culturală românească și europeană.
Turneul cuprinde șapte evenimente, la București, Sinaia, Brașov, Londra, Paris, Viena și Tokyo, și apare într-un context în care patrimoniul muzical construit în jurul poeziei Reginei Elisabeta, deși amplu și valoros, este foarte rar prezent pe scenele de concert.
Inițiat de soprana Rodica Vică, proiectul are la bază o cercetare muzicologică și artistică dedicată creației poetice a Reginei Elisabeta, repertoriului compus pe versurile sale, relațiilor sale cu muzicienii și personalitățile culturale ale epocii și contribuției sale la susținerea artelor și la conectarea spațiului cultural românesc cu mediile artistice europene. Versurile semnate de Carmen Sylva au inspirat zeci de compozitori care au pus pe muzică poemele sale numărându-se George Enescu, Hans Sommer, Felix Weingartner, August Bungert și Agathe Backer-Grondahl, ș.a. O mare parte a acestui repertoriu, scris în limba germană, a rămas însă în afara circuitului concertistic actual.
Programul 'REGINA și COMPOZITORII' readuce pe scenă o selecție a acestor creații și continuă patrimoniul muzical Carmen Sylva prin două noi cicluri de lieduri pentru soprană și pian, comandate special compozitorilor Andrei Petrache și Radu Mihalache. Noile lucrări pornesc de la versuri ale Reginei Elisabeta în traduceri românești realizate de personalități importante ale literaturii române și vor fi prezentate în primă audiție absolută. Concertele sunt susținute de soprana Rodica Vică, alături de pianistele Kira Frolu și Mara Dobrescu, iar repertoriul contemporan este prezentat în dialog cu lucrările istorice inspirate de poezia Reginei Elisabeta.
Evenimentele sunt concepute în format 'concert-talk', în care interpretarea muzicală este completată de intervenții documentare și proiecții multimedia realizate pe baza materialelor de arhivă dedicate lui Carmen Sylva. Cercetarea realizată de Rodica Vică este completată de contribuția Cristinei Gârbea, care pregătește un articol documentar dedicat personalității și activității culturale a Reginei Elisabeta a României.
În cadrul unei părți dintre evenimente, jurnalistul, traducătorul și doctorul în filologie Bogdan Stănescu va realiza moderarea și medierea culturală, în dialog cu Rodica Vică, oferind publicului repere despre universul poetic al Reginei Elisabeta, relațiile sale cu compozitorii români și străini și implicarea sa în susținerea vieții artistice a epocii.
Proiectul include și o componentă educațională, prin masterclass-uri organizate la Brașov, Ploiești și Focșani și dedicate tinerilor muzicieni. Întâlnirile creează un cadru de mentorat și lucru direct asupra repertoriului vocal și pianistic românesc și contribuie la apropierea noii generații de interpreți de creația muzicală românească, de repertoriul de lied și de practica artistică contemporană.
Prin turneul internațional 'REGINA și COMPOZITORII', poezia lui Carmen Sylva revine pe scena de concert atât prin recuperarea unor lucrări istorice rar interpretate, cât și prin creații contemporane scrise special pentru proiect. Cercetarea, interpretarea muzicală, medierea culturală și componenta educațională construiesc împreună un parcurs care pune în circulație un patrimoniu insuficient cunoscut și extinde repertoriul contemporan românesc pentru voce și pian, readucând în atenția publicului internațional personalitatea Reginei Elisabeta și legăturile sale cu viața muzicală românească și europeană.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Itinerariul turneului internațional REGINA și COMPOZITORII:
BUCUREȘTI - 13 octombrie 2026, ora 19:00
Centrul Național de Artă 'Tinerimea Română' - Sala de concerte din Bulevardul Schitul Măgureanu, nr 4. Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervarea obligatorie la adresa de e-mail: reginasicompozitorii@gmail.com
SINAIA - 17 octombrie 2026, ora 16:00
Muzeul Național Peleș - Str. Peleșului nr. 2
Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervarea obligatorie la adresa de e-mail: reginasicompozitorii@gmail.com
BRAȘOV - 19 octombrie 2026, ora 18:00
Centrul Multicultural al Universității Transilvania - Bulevardul Eroilor nr. 29.
Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervarea obligatorie la adresa de e-mail: reginasicompozitorii@gmail.com
LONDRA - 22 octombrie 2026, ora 19:00
Institutul Cultural Român din Londra - 1 Belgrave Square, London SW1X 8PH.
Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervarea obligatorie prin RSVP pe site-ul https://www.rcilondon.co.uk/
PARIS - 29 octombrie 2026, ora 19:00
Salonul auriu al Palatului Behague, sediul Ambasadei României în Republica Franceză, cu participarea Institutului Cultural Român din Paris.
Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervarea obligatorie la adresa de e-mail: institut.roumain@gmail.com și reginasicompozitorii@gmail.com
VIENA - 21 noiembrie 2026, ora 19:00
Institutul Cultural Român din Viena - Argentinierstrasse 39, 1040 Wien
Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervarea obligatorie a locului la adresa de e-mail: uawg@rkiwien.at și reginasicompozitorii@gmail.com
TOKYO - 27 noiembrie 2026, ora 19:00
Ambasada României în Japonia - 3 Chrome -16-19 Nishi Azabu, Minato City, 106-0031
Participarea la eveniment se face pe bază de invitație.
MASTERCLASSURILE de CANTO și PIAN susținute de soprana Rodica VICÃ și pianista Kira FROLU se vor ține pe 14 octombrie 2026 la Colegiul de Artă 'Carmen Sylva' din Ploiești, pe 15 și 16 octombrie 2026 la Focșani la Ateneul Maior Gheorghe Pastia în cadrul Festivalului Classic For Teens și pe 19 octombrie la Facultatea de Muzică din cadrul Universității Transilvania din Brașov.
Despre artiști:
Rodica VICÃ este o soprană cu o carieră internațională activă, prezentă pe importante scene de operă și de concert din întreaga lume. A debutat în 2010 la Opera Națională București în roluri de referință, care i-au conturat direcția artistică. Repertoriul său acoperă un spectru amplu, de la baroc și belcanto italian până la muzica vocal-simfonică, lied și creație contemporană. Este laureată a unor competiții importante, între care Premiul I la Concursul Internațional 'La Stravaganza' și Premiul II la 'Drumul spre celebritate'.
Printre reperele carierei sale se numără premiera mondială a oratoriului Strigoii de George Enescu la Konzerthaus Berlin, alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, precum și apariții pe scene precum Musikverein Viena, Mupa Budapesta, Teatro La Fenice din Veneția și Ateneul Român. A colaborat cu orchestre și ansambluri precum Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin și Accademia Bizantina și cu dirijori precum Ottavio Dantone, Cristian Măcelaru, Gabriel Bebeșelea și Cristian Mandeal. A interpretat lucrări vocal-simfonice majore, între care Matthaus-Passion de Johann Sebastian Bach, sub conducerea lui Cristian Măcelaru.
Un loc important în activitatea sa îl ocupă muzica românească și recuperarea unor repertorii mai puțin cunoscute, cu un interes constant pentru creația lui George Enescu și a altor compozitori români. Doctor în muzică, Rodica Vică dezvoltă proiecte interdisciplinare aflate la intersecția dintre muzică, artă, literatură și patrimoniu, de la cercetare artistică și formate concert-talk până la turnee internaționale și inițiative educaționale, în colaborare cu artiști, cercetători și instituții culturale din mai multe țări.
Discografia sa include înregistrarea mondială a oratoriului Strigoii și albumul Stars in the Sky, lansat la Musikverein Viena. Activitatea sa artistică urmărește, în egală măsură, readucerea în circuitul cultural a unor creații și teme relevante pentru patrimoniul românesc și prezentarea lor către publicul internațional. https://www.rodicavica.com/
Kira FROLU este o pianistă română cu o carieră internațională remarcabilă. A studiat la Academia Regală de Muzică din Londra cu William Fong și Tessa Nicholson, fiind beneficiara Bursei Leverhulme Trust (2018-2022) și a prestigioasei Burse Sir Laurence Robson (2022-2024). A debutat ca solistă la doar 15 ani, alături de Filarmonica 'Mihail Jora' din Bacău. De atunci, a concertat cu orchestre precum Orchestra de Cameră Radio, Filarmonica din Cluj și Transylvania Philharmonic.
Printre distincțiile sale se numără Premiul EMCY (Festivalul Pianale, Germania, 2019), Grand Prix la Concursul 'Chords of Khortitsa' (Ucraina, 2018), Premiul I la Concursul 'Vladimir Krainev' (Ucraina, 2018) și Premiul I la Concursul 'Evangelia Tjarri' (Cipru, 2017). În 2022, a fost desemnată câștigătoare a programului 'Moștenitorii României Muzicale', organizat de Radio România. A susținut recitaluri solo la Wigmore Hall, St. Martin-in-the-Fields și St. James Piccadilly din Londra, precum și la Sala Radio, Ateneul Român și Filarmonica Timișoara. În 2023 a concertat la festivalul Musique Femmes din Bruxelles, dedicat compozitoarelor.
Activă și în muzica de cameră, a colaborat cu Arcadia Quartet la Festivalul 'Toamna Muzicală Clujeană', iar în 2025 a fost bursieră SoNoRo Interferențe, lucrând alături de Mara Dobrescu și Dennis Goldfeld. În 2021, Kira a fondat un festival de pian dedicat tinerelor talente din România, prin care aduce în țară din experiența sa muzicală acumulată în străinătate. https://kirafrolu.com/
Mara DOBRESCO este pianistă franco-română, apreciată pentru temperamentul său și eleganța frazării, susține recitaluri în Europa, Argentina, Australia, Japonia și Statele Unite. Înregistrările sale pentru France Musique, Mezzo, Arte, Radio România și Radio Suisse Romande au primit elogii din partea criticii, iar albumele 'Soleils de Nuit' și 'Le Fruit du Silence' s-au bucurat de o excelentă receptare. Este invitată în săli precum Cite de la Musique, Theâtre du Châtelet, Musee d'Orsay, Concertgebouw Amsterdam, Konzerthaus Viena, Bozar Bruxelles și Grand Theâtre de Provence și participă la festivaluri precum La Roque d'Antheron, La Folle Journee de Nantes, Festival d'Aix-en-Provence și Festivalul George Enescu. Mara Dobresco dezvoltă proiecte care reunesc muzica, teatrul, coregrafia, literatura și fotografia, colaborând cu artiști precum Denis Lavant, Beatrice Massin, Claus Drexel și Radu Mihăileanu.
Interpretă dedicată muzicii contemporane, colaborează cu Philippe Hersant, Philippe Leroux, Gyorgy Kurtag și Oscar Strasnoy, care i-a dedicat mai multe lucrări. A studiat la Conservatorul Național Superior din Paris și la Conservatorul din Geneva și este laureată a numeroase concursuri internaționale. A beneficiat de îndrumarea unor muzicieni precum Martha Argerich, Dominique Merlet, Jean-Claude Pennetier și Pierre-Laurent Aimard. https://www.maradobresco.com/
Andrei PETRACHE (n. 1998) este un tânăr pianist, compozitor, aranjor și dirijor român. Membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologic din România, a absolvit studiile de licență în Compoziție Clasică și Dirijat Orchestră, respectiv masterul în Stil și Limbaj Compozițional în cadrul UNMB și în prezent continuă ca doctorand și cadru didactic asociat la aceeași instituție. Este activ ca dirijor, conducând Orchestra de Cameră Radio și Orchestrele Filarmonicilor din Brașov, Bacău, Sibiu, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Pitești, printre altele.
Ca pianist își desfășoară cariera în zona muzicii de jazz, susținând concerte în Europa, SUA și Asia și având în palmares peste 30 de premii la concursuri naționale și internaționale de pian solo. În domeniul compoziției, Andrei este autorul a peste 90 de lucrări, în stiluri diferite (clasic, modern, jazz, fusion) care acoperă atât genuri vocale și instrumentale, cât și muzică electronică, abordând totodată și zona muzicii de film sau de spectacol coregrafic.
Lucrările sale au fost distinse cu peste 30 de premii la diferite concursuri naționale și internaționale de compoziție și au fost comandate sau interpretate de instituții culturale de prestigiu (Filarmonica 'G. Enescu' 2023, Orchestra Națională de Cameră Radio 2025). https://coolsound.ro/artist/andrei-petrache/?lang=en
Radu MIHALACHE (n. 1990) este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, secția Muzicologie (în prezent doctorand la aceeași instituție), și de mai bine de 10 ani activează în presa de specialitate, profitând de orice ocazie pentru a vorbi despre subiectul care îl pasionează: muzica, sub toate formele ei, fie ea clasică, pop, rock, jazz, muzică de film sau muzică de teatru. Radu este și lector invitat al Fundației Calea Victoriei, unde realizează mai multe cursuri dedicate Istoriei Muzicii. Din 2014 s-a dedicat și activității de compoziție, scriind muzică originală pentru teatru și film.
Printre instituțiile cu care a colaborat se numără Teatrul 'Ion Creangă' din București, Teatrelli, Teatrul Nottara, Teatrul 'Gulliver' din Galați, Teatrul 'Jean Bart' din Tulcea, Teatrul 'Tony Bulandra' din Târgoviște, Teatrul 'Alexandru Davila' din Pitești, HiFilm Productions. Printre regizorii cu care a lucrat îi regăsim pe Philippe Besson, Andrei Răduț, Ioana Petre, Radu Crăciun, Puiu Șerban, Diana Lupescu, Dan Țopa, Radu Gabriel, Ion Ciocia, Irina Banea, Valentin Hotea și mulți alții.
Printre cele mai recente proiecte ale sale se numără Poemul pentru orchestră de coarde 'Final de ianuarie', prezentat în prima audiție absolută de Orchestră Simfonică de Tineret 'Andante' din Târgoviște, în cadrul Festivalului Musik Reisen Faszination din Viena. În 2026, Radu Mihalache a compus ciclul de lieduri Ecouri de bronz și piatră, creat special pentru turneul internațional BrancuSING, proiect organizat de Asociația InoMusicArt și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). De asemenea, a realizat aranjamente orchestrale pentru unii dintre cei mai cunoscuți artiști pop-rock din România, precum Ștefan Bănică sau Loredana Groza. https://soundcloud.com/radu-mihalache
Bogdan STÃNESCU este jurnalist, prezentator, redactor și realizator de televiziune cu o experiență de peste trei decenii în cadrul Televiziunii Române. Activitatea sa e strâns legată de jurnalismul cultural și de prezentarea actualității artistice, fiind în prezent una dintre vocile 'Jurnalului Cultural' de la TVR Cultural, emisiune dedicată informației, dezbaterii și dialogului cu personalități din muzică, teatru, literatură, film și arte vizuale.
De-a lungul carierei, a realizat și a moderat numeroase interviuri cu artiști, scriitori și profesioniști ai culturii, fiind implicat în producții și formate ale TVR și TVR Internațional. De asemenea, experiența sa în televiziune include comentarea și traducerea unor importante evenimente internaționale, între care galele Premiilor Oscar, Globul de Aur și Grammy, Eurovision Song Contest și Festivalul de la Sanremo.
Din 1993 este traducător și redactor de film în cadrul Televiziunii Române, experiență care completează profilul său jurnalistic printr-o relație constantă cu filmul, literatura și limbile străine. În paralel, desfășoară o activitate universitară ca profesor asociat la Catedra de Engleză a Universității din București, fiind implicat în formarea studenților în domeniul traducerii și editării media. Prin activitatea sa la TVR Cultural, Bogdan Stănescu contribuie constant la aducerea culturii în spațiul jurnalistic de actualitate, prin interviuri, știri și dialoguri dedicate creatorilor și proiectelor artistice contemporane.
Cristina GARBEA este pianistă, muzicolog și publicist cultural, doctorandă a Școlii Doctorale 'Constantin Brăiloiu' din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, unde cercetează repertoriul concertant românesc pentru pian din prima jumătate a secolului XX, sub îndrumarea prof. univ. dr. dr. h. c. Dan Dediu. Este cadru didactic asociat al UNMB și pianistă acompaniatoare la clasele de dirijat orchestră și canto. Absolventă a UNMB, la clasele profesorilor Vlad Dimulescu și Viniciu Moroianu, a obținut numeroase premii naționale și internaționale și a susținut recitaluri și concerte la Ateneul Român, Muzeul Național 'George Enescu', Institutul Cultural Român, Palatul Mogoșoaia, Institutul Liszt București și Academia Maghiară din Roma.
Activitatea sa muzicologică și publicistică cuprinde studii, cronici, interviuri și conferințe dedicate muzicii secolelor XX și XXI și creației românești. Din 2022 colaborează cu publicația culturală Scena9, unde a inițiat rubrica 'Camera de muzică', și semnează articole și studii în revistele Muzica și Actualitatea Muzicală, precum și în volume colective publicate de Editura UNMB.
Organizator: Asociația InoMusicArt
Cofinanțator: Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)
Parteneri instituționali: Centrul Național de Artă 'Tinerimea Română' - București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură - București, Muzeul Național Peleș, Facultatea de Muzică a Universității Transilvania din Brașov, Centrul Multicultural al Universității Transilvania, Institutul Cultural Român din Londra, Institutul Cultural Român din Paris, Ambasada României în Franța, Institutul Cultural Român din Viena, Ambasada României în Austria, Asociația Vox Anima Vienna, Institutul Cultural din Tokyo, Ambasada României în Japonia, Muzeul Național 'George Enescu', Forumul Cultural Austriac - București, Powerful Mindset SRL, Colegiul de Artă 'Carmen Sylva' - Ploiești, Asociația PropatriaVox.
Parteneri Media: Trinitas Tv, TVR Internațional, Blitz Tv, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România București, Radio România Internațional, RFI România, Radio Trinitas, Radio Clasic, Agerpres, Spotmedia, UZPR - Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Radar de Media, Zile și Nopți, Fest.ro, Daily Magazine, Cultura Life, Revista Leviathan, NativeAdvertising.ro, PresaDeAzi.ro, LumeaMuzicii.ro, EvenimenteGratuite.ro, ConnectArts, Revista Femeia, Revista Tango - Marea Dragoste, Revista Actualitatea Muzicală a UCMR, LiterNet.ro, BookHub, Palindrom, Literomania, Iqads, Catchy, AgentiadeCarte.ro, Relevant by Antoaneta, PRwave, Jurnalul de Afaceri, Republika Kritica, Verbs describe us, Autentici.info, Bună Ziua Iași, Ceașca de Cultură, Oficiul de Știri, România Pozitivă, Jurnal de București, Promenada Culturală, Bucureșteni.ro, Radio România Brașov, Star Fm, Jurnal Fm Brașov, Bună Ziua Făgăraș, Litera9, La Pas prin Brașov, Metropola, Prețul Zilei, Monitorul Express, News Brașov, Știrile Transilvaniei, Agenda Locală, Digitalio, Brașov Știri.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.