Comunicat de presă - Primăria Sectorului 6
Insula Lacul Morii a revenit la viață: peste 40.000 de oameni au venit în primul weekend de la redeschidere
Insula Lacul Morii a revenit la viață și, odată cu ea, un spațiu important de recreere și natură din Sectorul 6 a fost redat comunității. Peste 40.000 de oameni au ales să petreacă primul weekend de după redeschidere pe insulă, în cadrul West Side Sunset Fest, într-un eveniment care a marcat începutul unei noi etape pentru acest loc.
În cele trei zile de festival, insula a fost animată de concerte la apus, activități pentru copii, sporturi nautice, plimbări și zone de relaxare.
- 18 septembrie - 7.430 de vizitatori
- 19 septembrie - 15.828 de vizitatori
- 20 septembrie - 17.575 de vizitatori
În total, 40.833 de persoane au vizitat Insula Lacul Morii în primul weekend de la redeschidere.
Modernizarea Insulei Lacul Morii a vizat o suprafață de 3,4 hectare, dintre care aproximativ 2,3 hectare sunt spații verzi.
Proiectul a rezultat în urma unui concurs internațional de soluții, realizat în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România și este implementat în parteneriat de Sectorul 6 al Municipiului București și Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6.
Investiția, în valoare de 33 de milioane de lei, fără TVA, a fost finanțată în mare parte din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional București-Ilfov 2021-2027, completate de cofinanțare și de cheltuieli suportate de la bugetul local, și a urmărit transformarea insulei într-un spațiu urban modern, accesibil și prietenos cu natura.
Noua amenajare pune accent pe infrastructura verde-albastră, biodiversitate, accesibilitate și soluții de adaptare la schimbările climatice.
Ce găsesc oamenii pe Insula Lacul Morii
Insula a fost amenajată astfel încât să ofere atât spații de relaxare, cât și zone dedicate sportului și activităților în aer liber.
Printre principalele intervenții se numără:
- alei complet refăcute, cu trasee din beton periat și dezactivat;
- trasee cu acces direct la malul apei;
- gradene și zone de șezut cu priveliște spre lac;
- pontoane modernizate, accesibile la diferite niveluri ale apei;
- reconstrucția foișorului emblematic, cu accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități;
- două pavilioane noi, cu grupuri sanitare, cabine de schimb, punct sanitar;
- spații pentru sport și agrement;
- instalații cu vapori de apă pentru răcorire în timpul verii;
- o nouă fântână arteziană care ajută la oxigenarea apei pentru ecosistem și pești, fiind proiectată să nu deranjeze păsările. Fântâna are cu un jet de până la 50 de metri și este amplasată pe lac;
- trei insule vegetale plutitoare, în apropierea malurilor, dar în afara zonelor accesibile vizitatorilor. Acestea au fost concepute ca refugii și locuri de cuibărit pentru păsări. Insulele contribuie la creșterea biodiversității, la atenuarea valurilor și la filtrarea naturală a apei. Ele au platforme pentru păsări și vegetație adaptată mediului acvatic;
- două locuri de joacă, cu echipamente realizate din materiale naturale;
- 30 de locuri pentru parcarea bicicletelor;
- iluminat public modern cu LED și intensitate reglabilă;
- mobilier urban nou, panouri informative și telescoape pentru observarea păsărilor.
O insulă mai verde
Natura este una dintre componentele centrale ale proiectului.
Pe insulă au fost plantați 312 arbori noi, alături de zeci de specii de arbuști și plante autohtone, adaptate condițiilor locale.
Totodată, au fost amenajate insule plutitoare vegetale, care contribuie la crearea unor habitate pentru păsări, pești și alte viețuitoare ale lacului.
Prin aceste intervenții, proiectul urmărește dezvoltarea unui ecosistem urban în care spațiile pentru oameni coexistă cu cele dedicate biodiversității.
Insula este doar prima etapă. Urmează Parcul Lacul Morii
Modernizarea insulei reprezintă Faza I dintr-un proiect mai amplu pentru transformarea zonei Lacul Morii.
Faza a II-a vizează extinderea amenajării pe o distanță de aproximativ 4 kilometri, de la Șoseaua Virtuții până în Chiajna, pe o suprafață de aproximativ 13 hectare.
La finalul proiectului, întregul Parc Lacul Morii va avea o suprafață de aproximativ 16,6 hectare și va funcționa ca un parc urban liniar, conectat la lac și la zonele din jur.
Serviciul Relații cu Presa, Transparență și Protocol
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.