Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Acțiune de amploare la Giurgiu în vederea combaterii traficului ilicit cu produse din tutun. Cetățean bulgar reținut pentru 24 de ore
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu - Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, în cooperare cu polițiști din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, au desfășurat activități specifice de urmărire a unui autoturism care se deplasa pe ruta Bulgaria-România, existând indicii cu privire la implicarea acestuia într-o activitate ilicită. În mașină a fost descoperită cantitatea de peste 82.000 de țigarete cu timbru fiscal specific Republicii Bulgaria.
Astfel, în data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 11.30, pe raza localității Varlaam din comuna Adunații Copăceni, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, au desfășurat activități specifice de urmărire a unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar, care se deplasa pe ruta Bulgaria-România, existând indicii cu privire la implicarea acestuia într-o activitate ilicită.
În urma acțiunii flagrante a polițiștilor de frontieră, a fost descoperită și reținută, în interiorul autoturismului, cantitatea de 82.520 de țigarete (4.126 de pachete de țigări), cu timbru fiscal specific Republicii Bulgaria, în valoare de aproximativ 123.780 de lei.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal, sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete, cetățeanul bulgar fiind reținut pentru 24 de ore.
Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor și introdusă în Camera de Corpuri Delicte a instituției.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară permanent activități specifice, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, în contextul aplicării acquis-ului Schengen, asigurând securitatea frontierelor și protejarea intereselor statului român și ale Uniunii Europene, precum și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.