Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina
Compartimentul de Informații și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 17.09.2026, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina a fost înregistrat un dosar penal ca urmare a sesizării organelor de poliție din data de 16.09.2026, în cauză efectuându-se cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte, faptă prevăzută și pedepsită de art. 383 alin. (1) și (2) din Codul penal.
Cercetările sunt efectuate de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției Municipiului Slatina, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
În fapt, la data de 16.09.2026, organele de poliție au fost sesizate prin SNUA U 112 cu privire la faptul că, în Cimitirul Ortodox Strehareț din municipiul Slatina, o echipă de muncitori a descoperit în sol mai multe oseminte care par a fi de origine umană. Organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Slatina s-au deplasat la fața locului și, în continuarea verificărilor, au identificat în sol rămășițe umane provenind de la aproximativ 23 de persoane, depozitate în saci de rafie de culoare albă neagră.
În cadrul urmării penale, a fost efectuată cercetarea la fața locului, fiind continuate demersurile pentru stabilirea situației de fapt și administrarea mijloacelor de probă.
Totodată, se desfășoară activități pentru lămurirea tuturor împrejurărilor cauzei, inclusiv privind proveniența osemintelor și respectarea procedurilor legale referitoare la eventuale exhumări anterioare.
Până în prezent au fost audiate patru persoane, urmând să fie identificate și audiate și alte peroane în vederea lămuririi cauzei.
În această etapă a anchetei, alte date sau probe din dosar nu pot fi făcute publice, în conformitate cu dispozițiile legale privind liberul acces la informațiile de interes public, pentru a nu fi periclitată buna desfășurare a urmăririi penale.
CLARIFICÃRI
Raportat la informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora ar fi fost descoperite cadavre nedescompuse, că acestea ar proveni din perioada COVID-19 sau că sacii în care se aflau osemintele ar fi avut menționată data înhumării, precizăm că toate aceste aspecte nu corespund
Compartimentul de Informații și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.