Sănătatea României a ajuns să împrumute bani de la propriul său viitor

În luna septembrie, pentru menținerea funcționării unităților de primiri urgențe au fost mutate 21,5 milioane de lei din trimestrul al IV-lea în trimestrul al III-lea, iar alte 20 de milioane de lei au fost retrase din Programul Național de Vaccinare și redirecționate către serviciile județene de ambulanță, pentru luna octombrie, necesarul suplimentar ajunge la 98 de milioane de lei, dintre care 36 de milioane sunt necesare pentru salariile din UPU-urile spitalelor aflate în subordinea Ministerului Sănătății, 20 de milioane pentru cheltuielile materiale ale acelorași unități, 30 de milioane pentru cheltuielile materiale ale UPU-urilor din spitalele autorităților locale și 12 milioane pentru serviciile județene de ambulanță.

Pentru acoperirea acestui necesar, 56 de milioane de lei urmează să fie relocate din Programul HIV/SIDA, Programul de Securitate Transfuzională, Programul Mama și Copilul și din Acțiuni Centralizate, iar alte 42 de milioane de lei sunt preluate din fondurile destinate salariilor medicilor rezidenți aflați în pregătire în spitalele autorităților locale, într-o construcție financiară care nu suprimă insuficiența, ci o deplasează dintr-o obligație publică în alta, dintr-o lună în alta și, în cele din urmă, dinspre instituție către pacient.

Adevărata gravitate nu se află în mecanismul tehnic al transferului bugetar, dar în filosofia administrativă pe care acesta o exprimă, statul nu mai construiește resurse în raport cu obligațiile sale sanitare, ci obligă componente esențiale ale sistemului să concureze între ele pentru aceeași insuficiență, astfel încât vaccinarea, urgența, securitatea transfuzională, programele destinate mamei și copilului, tratamentul persoanelor cu HIV/SIDA și salarizarea medicilor rezidenți sunt împinse într-o succesiune de sacrificii reciproce care nu poate constitui o politică publică coerentă.

Un sistem de sănătate nu poate fi guvernat prin redistribuirea permanentă a precarității, pentru că atunci când resursa destinată unei obligații vitale este transferată pentru a menține funcțională o altă obligație la fel de vitală, statul nu rezolvă nimic în substanță, ci mută momentul confruntării cu propriul deficit, iar fiecare amânare financiară devine, inevitabil, o vulnerabilitate medicală care reapare acolo unde resursa a fost retrasă.

Până la sfârșitul anului, necesarul financiar estimat pentru programele și cheltuielile Ministerului Sănătății ajunge la 980 de milioane de lei, iar această cifră trebuie citită nu ca o simplă diferență între venituri și cheltuieli, ci ca expresia unei rupturi dintre amploarea obligațiilor asumate de stat și capacitatea efectivă de a le susține fără a destabiliza, succesiv, alte componente ale sistemului sanitar.

În județul Vaslui, această ruptură dobândește o formă concretă și severă, pentru că Serviciul Județean de Ambulanță funcționează cu doar patru medici, deși răspunde zilnic la aproximativ 180 - 200 de solicitări, iar județul se situează pe locul al doilea în țară ca număr de solicitări raportat la populație, la Stația Bârlad nu mai există niciun medic, iar unele dintre autospecialele utilizate au depășit 700.000 de kilometri.

Într-un asemenea cadru, vechimea excesivă a autosanitarelor nu mai este o simplă chestiune de patrimoniu tehnic, ci devine un indicator al degradării capacității instituționale de intervenție, pentru că o ambulanță care a depășit sute de mii de kilometri nu reprezintă doar un vehicul uzat, dar o verigă fragilizată într-un lanț medical în care fiecare minut, fiecare deplasare și fiecare intervenție depind de funcționarea fără întrerupere a unei infrastructuri aflate permanent sub presiune.

Situația de la Murgeni confirmă această vulnerabilitate, singura ambulanță disponibilă pentru zonă s-a defectat, iar autospecialele trimise de la Vaslui pentru a o înlocui au cedat, la rândul lor, ceea ce a obligat personalul din Bârlad să acopere un teritoriu extins cu un parc auto deja suprasolicitat, într-o geografie a urgenței în care distanța nu poate fi negociată, iar lipsa resursei tehnice nu poate fi compensată prin formulări administrative.

În luna martie am susținut în Parlament alocarea a 12 milioane de lei pentru achiziția a 15 ambulanțe destinate Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui, amendament care nu a fost adoptat, iar ceea ce vedem astăzi confirmă că amânarea investiției într-un serviciu de urgență nu produce economie, dar acumulare de vulnerabilitate, degradare tehnică, presiune asupra personalului și, inevitabil, diminuarea capacității efective de intervenție.

Când un județ cu un volum atât de ridicat de solicitări rămâne cu patru medici, când o stație precum Bârladul nu mai are niciun medic, când autosanitarele depășesc 700.000 de kilometri și când o zonă poate ajunge fără nicio ambulanță funcțională, nu mai discutăm despre o disfuncție punctuală, dar despre consecința unei ordini bugetare care a tolerat prea mult timp substituirea investiției prin improvizație și a confundat menținerea formală a serviciului cu existența reală a capacității de răspuns.

Medicina de urgență nu poate fi suspendată între trimestre și nici nu poate fi administrată prin speranța că resursa retrasă astăzi va putea fi reconstituită mâine, pentru că un apel la 112 nu așteaptă rectificarea bugetară, un stop cardio-respirator nu poate fi amânat până la următoarea alocare, iar o ambulanță defectă nu poate fi înlocuită printr-o promisiune administrativă.

Din acest motiv, este necesară prezentarea publică a necesarului financiar real pentru fiecare serviciu județean de ambulanță, pentru fiecare unitate de primiri urgențe și pentru fiecare program național din care au fost retrase sau urmează să fie retrase fonduri, precum și indicarea exactă a sursei din care aceste resurse vor fi reconstituite până la sfârșitul anului.

Pentru Vaslui, solicit în mod distinct clarificarea necesarului financiar al Serviciului Județean de Ambulanță până la 31 decembrie, situația completă a parcului auto, numărul autospecialelor care depășesc norma de casare, necesarul de personal medical și calendarul înlocuirii ambulanțelor care nu mai pot susține în condiții normale presiunea operațională a județului.

Ceea ce trebuie explicat public nu este doar de unde se ia următoarea sumă, dar prin ce logică poate fi menținut un sistem în care finanțarea unei obligații medicale presupune diminuarea alteia, în care timpul bugetar este împins înainte până când deficitul reapare sub o altă denumire și în care continuitatea serviciului este obținută prin consumarea anticipată a resurselor viitoare, pentru că, dincolo de orice rectificare, rămâne aceeași întrebare de fond, câtă instituție mai există acolo unde funcționarea prezentului depinde, în mod repetat, de sacrificarea lunilor care urmează?

Deputat de Vaslui
Raisa Enachi