Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
SIGURANȚA COPIILOR, ÎN CENTRUL PRIMEI ZILE A 'SÃPTÃMÂNII PREVENIRII CRIMINALITÃȚII'
Prevenirea începe cu informarea, iar pentru copii, o regulă învățată astăzi poate însemna o situație de risc evitată mâine. Acesta a fost mesajul transmis de polițiștii vasluieni în prima zi a 'Săptămânii Prevenirii Criminalității'.
În perioada 21-25 septembrie 2026, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, prin structura de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară activități dedicate informării și conștientizării cetățenilor cu privire la principalele riscuri de victimizare și la modalitățile prin care acestea pot fi prevenite.
Prima zi a campaniei a fost dedicată siguranței copiilor, iar polițiștii au dus mesajul preventiv direct în școală, acolo unde informarea, dialogul și exemplele concrete pot contribui la formarea unor comportamente responsabile.
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier și ai Biroului Siguranță Școlară, s-au întâlnit cu elevii Școlii Gimnaziale 'Mihail Sadoveanu' din municipiul Vaslui.
Peste 380 de elevi, din clasele 0-VIII, și 20 de cadre didactice au participat la activitățile desfășurate pe parcursul zilei.
Reguli simple, pentru mai multă siguranță. Una dintre temele principale a fost siguranța rutieră.
Polițiștii le-au explicat copiilor, într-un limbaj adaptat vârstei, cum pot evita situațiile periculoase atunci când se deplasează pe drumurile publice: de la traversarea corectă a străzii și respectarea semafoarelor și indicatoarelor rutiere, până la comportamentul responsabil în calitate de pietoni, bicicliști sau pasageri.
Discuțiile au urmărit și un aspect esențial: siguranța nu depinde doar de respectarea unor reguli, ci și de capacitatea de a anticipa pericolele și de a lua decizii corecte.
Când apare un risc, este important să știi ce ai de făcut. Prevenirea nu s-a oprit însă la regulile de circulație.
Polițiștii au discutat cu elevii despre comportamentul în mediul școlar, social și online, despre respectul față de colegi și cadrele didactice, dar și despre modul în care pot fi recunoscute și evitate situațiile care pot degenera în conflicte sau acte de violență.
Copiii au fost încurajați să vorbească despre situațiile care îi preocupă, să nu răspundă agresiv la provocări și, atunci când se confruntă cu o problemă sau cu o situație care le poate pune în pericol siguranța, să ceară ajutorul unui adult de încredere.
Prevenirea înseamnă și dialog. Întâlnirile au fost interactive.
Elevii au adresat întrebări, au prezentat situații întâlnite în viața de zi cu zi și au căutat, împreună cu polițiștii, soluții pentru a reacționa corect în situații de risc.
Este unul dintre obiectivele 'Săptămânii Prevenirii Criminalității': mesajul preventiv să nu rămână doar o serie de recomandări, ci să devină un dialog direct cu oamenii și un instrument pe care aceștia să îl poată folosi în situații reale.
Pe parcursul săptămânii, polițiștii vasluieni vor aborda și alte teme importante pentru siguranța comunității: siguranța online, prevenirea violenței domestice, prevenirea victimizării seniorilor și prevenirea traficului de droguri.
Prin activitățile desfășurate în comunitate, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui urmărește să contribuie la formarea unor comportamente responsabile și la reducerea riscului de victimizare.
Pentru că prevenirea începe cu informații corecte, din surse sigure și oficiale.
Siguranța comunității se construiește împreună!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.