logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Garda Ecologică Baia Mare

Maramureșul dă exemplul la nivel național! Mii de voluntari mobilizați pentru 'Let's Do It, Romania!'

Maramureșul s-a remarcat din nou la nivel național printr-o mobilizare impresionantă în cadrul campaniei 'Let's Do It, Romania!'.

Mii de voluntari au participat sâmbătă la acțiunile de ecologizare desfășurate în Baia Mare și în localitățile județului, iar datele centralizate prin platforma națională de înscriere a organizatorilor plasează Maramureșul pe primul loc în țară în ceea ce privește mobilizarea participanților.

În Maramureș, inclusiv în municipiul Baia Mare, mii de persoane s-au alăturat campaniei, iar la nivelul județului au funcționat 35 de puncte de înregistrare, cu implicarea a zeci de unități administrativ-teritoriale.

Potrivit organizatorilor, numărul participanților înregistrați la această ediție reprezintă un record pentru Maramureș. Datele au fost centralizate prin platforma oficială de înscriere a campaniei la nivel național.

'În Maramureș și în municipiul Baia Mare am avut mii de participanți, iar la nivelul județului au fost 35 de puncte de înregistrare. Numărul participanților plasează Maramureșul pe primul loc la nivel național în ceea ce privește mobilizarea. Le mulțumim tuturor celor care au ales să se implice și să contribuie la protejarea mediului', a declarat Silvia Pop, coordonatorul județean al acțiunii.

Printre unitățile administrativ-teritoriale participante s-au numărat Baia Mare, Remeți, Mireșu Mare, Oarța de Jos, Seini, Fărcașa, Sarasău, Baia Sprie, Ariniș, Cavnic, Groșii Țibleșului, Coaș, Botiza, Valea Chioarului, Dragomirești, Gârdani, Bogdan Vodă, Strâmtura, Băița de sub Codru, Copalnic-Mănăștur, Târgu Lăpuș, Sălsig, Satulung, Sighetu Marmației, Moisei, Vișeu de Sus, Lăpuș, Cupșeni, Vadu Izei, Dumbrăvița și Borșa.

În municipiul Baia Mare s-au implicat, printre altele, Colegiul Național 'Vasile Lucaciu', Colegiul de Arte, Colegiul Național 'Transilvania', Școala Gimnazială 'Nicolae Bălcescu', Școala Gimnazială 'Octavian Goga', Școala Gimnazială nr. 18, Liceul Teoretic 'George Pop de Băsești', Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Național 'Gheorghe Șincai', Colegiul Național 'Mihai Eminescu' și Colegiul Economic 'Nicolae Titulescu'.

La activitățile de ecologizare au participat elevi, cadre didactice, reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice, precum și numeroși membri ai comunităților locale.

Coordonatorul campaniei a subliniat și rolul educativ al acțiunii, care le-a oferit elevilor posibilitatea de a participa la o activitate nonformală, desfășurată în afara cadrului obișnuit al școlii.

'Dincolo de cantitatea de deșeuri colectată, această zi a reprezentat o lecție de responsabilitate civică și de respect față de natură. Elevii au ieșit din cadrul formal al școlii și au învățat, prin implicare directă, că fiecare dintre noi are un rol în protejarea mediului', a mai precizat Silvia Pop.

La desfășurarea campaniei au contribuit S.C. URBIS S.A., ADI Deșeuri Maramureș, Ocolul Silvic Baia Mare, Direcția Silvică Maramureș, Instituția Prefectului - Județul Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, unitățile de învățământ, Jandarmeria Maramureș, ISU Maramureș și Poliția Maramureș.

Acțiunea a fost organizată la nivel local de Garda Ecologică Baia Mare, în cadrul campaniei naționale 'Let's Do It, Romania!'.

Mobilizarea din acest an confirmă implicarea comunităților din Maramureș în acțiunile de protejare a mediului. Mii de voluntari, de la elevi și profesori până la reprezentanți ai instituțiilor și comunităților locale, au demonstrat că Maramureșul poate fi un exemplu de implicare civică la nivel național.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.